Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Privind spre Retezat din sud, de pe Piatra Iorgovanului, legătura dintre Retezatul Mic (calcaros) şi Retezatul propriu-zis se întinde vizibilă şi ademenitoare. Vederea de ansamblu asupra muntelui are farmecul său, la fel ca detaliile care încântă privirea atunci când eşti în inima masivului... de aceea ne-am dorit să intrăm în Retezat venind dinspre Retezatul Mic şi asta s-a concretizat în vara lui 2017.

Dacă tot avem în plan Retezatul Mic, ar fi interesant şi Godeanu cu-ale lui culmi domoale, pastorale... dar cum să intrăm în Godeanu ? Privind harta şi citind ce idei au avut şi alţi drumeţi înaintea noastră, o variantă interesantă de circuit pare să fie pornind de la Gura Apelor. Putem pleca şi reveni în acelaşi loc după câteva zile cu cortul pe munte... câte anume nu ştim exact deocamdată de aceea concediul e cel mai potrivit pentru încercare.

Zis şi făcut. După cca 6 ore cu maşina din Bucureşti, suntem sus, pe baraj. Ultima dată l-am văzut în 2012. De fapt atunci am văzut doar valea care adăposteşte lacul, complet secat pentru reparaţii la vremea respectivă. Acum însă o suprafaţă albastră întinsă luceşte în lumina soarelui. Apele Râului Mare care colectează pâraie dintr-o zonă largă de munte (delimitată de Retezat-Godeanu-Ţarcu) sunt zăgăzuite de cel mai mare baraj de anrocamente şi argilă din Europa (wikipedia.org/wiki/Barajul_Gura_Apelor). Marea majoritate a turiştilor şi maşinilor traversează barajul către punctul de intrare în Retezat, pe valea Lăpuşnicului Mare. Noi rămânem pe malul vestic al lacului şi lăsăm maşina în grija paznicului de la punctul de analiză şi control care ţine de Apele Române.

foto Marius

Este deja ora prânzului aşa că pornim pornim încet la drum. Încet... nu din lipsă de entuziasm ci pentru că rucsacii sunt grei la început de drumeţie şi soarele arde bine la mijloc de august. Pe latura estică a lacului, vis-a-vis de noi, continuă drumul forestier către Poiana Pelegii. Noi ocolim lacul de-a lungul piciorului vestic (alimentat de râul Şes şi afluenţii lui). Ştim că după câţiva km de drum forestier o să găsim poteca marcată ce urcă în Şaua Iepei în munţii Ţarcu. Ne imaginăm că fiind un traseu turistic intrarea în pădure o să fie semnalizată cumva. Totuşi, după mai bine de-o oră de mers, când pare că înaintăm prea mult pe serpentinele drumului, verific GPS-ul telefonului care arată că tocmai am trecut de locul cu pricina. Ne întoarcem puţin din drum şi cu GPS-ul identificăm intrarea în pădure într-un loc care pare doar o urmă de torent prăvălit peste parapetul drumului. La prima vedere şi necunoscând locurile, cu greu ţi-ai imagina că exact acolo ar fi poteca, banda roşie nefiind foarte vizibilă decât dacă ştii unde este, pe un brad ceva mai în interiorul pădurii :-) Am apreciat că sunt cca 5 km de la baraj.

Urmează un urcuş destul de abrupt prin pădurea pustie. Este cald dar acum suntem la umbră. Ne răcorim setea cu cele câteva fructe pe care nu vrem să le cărăm prea mult în spate. După cca o oră se întrevede golul alpin. Puţin mai sus găsim un izvor binecuvântat, chiar în potecă. Sunt urme de animale dar locul de unde iese apa este protejat cu o piatră mare, plată. Sub ea, apă rece şi limpede, cu care ne potolim setea.

foto Marius

Între timp cerul s-a cam acoperit aşa că nu zăbovim mult. Deşi nu pare prea umblată, poteca e clară. Banda roşie merge către vârful Ţarcu şi, mai departe, complexul Muntele Mic (cf. hărţii). Lăsând treptat în urmă pădurea, intrăm în zona pastorală a muntelui. Se vede o turmă undeva sus, în dreapta, puţin probabil să ne intersectăm. Drumul însă trece aproape de stână. Poate am fi reuşit să ne strecurăm neobservaţi dacă măgarii nu s-ar fi pus pe răgete, mai ceva ca gâştele Capitoliului. Câinii de la stână atât au aşteptat şi nu s-au lăsat până nu ne-au lătrat zdravăn, prima din multele întâlniri de genul ăsta din următoarele zile !

foto Marius

Deviem uşor de la potecă ocolind mai pe departe stâna şi curând ajungem în şaua Iepei. Am făcut până aici cca 3 ore. Ne tragem sufletul şi ne orientăm puţin... pe telefon. Indicatorul arată 1.727m. Lacul a rămas departe, jos în vale. Citisem că unii au campat pe-aici dar nu ne atrage locul, mai ales că singura sursă de apă este jos, la stână. Deşi norii se adună ameninţători, pornim mai departe pe creastă, timp este destul să ajungem la Lacul Pietrele Albe unde-am dori să înnoptăm... desigur, cu condiţia să-l găsim :-)

foto Marius

Pe creastă transpiraţia se usucă repede, panta nemaifiind atât de mare. Puţin înfriguraţi mergem mai departe. Deşi nu cunoaştem locurile suntem unde trebuie. Singura necunoscută este vremea. Necunoscută... care devine curând cunoscută... Ceea ce nu ne doream se întâmplă în cele din urmă. Începe să plouă, uşurel la început dar susţinut. Neplăcute însă sunt fulgerele, exact când ne aflăm noi pe sus şi n-avem unde să ne retragem. Evităm cât se poate creasta matematică şi mergem uşor de-a coasta, cum de altfel ne conduce poteca. Bubuie cam peste tot în jur dar fulgerele par totuşi la distanţă. Puţin demoralizant pentru prima zi :-(

Echipamentul de ploaie e testat la maxim şi-şi face datoria dar bocancii se udă la un moment dat. Ne adăpostim puţin lângă un bolovan mare, unul din puţinii pe o culme relativ plată, înierbată, mai mult să ne odihnim decât să ne ferim de ploaie... şi continuăm să mergem căci n-avem altă soluţie. Trecem, fără să ştim, de vârfurile Baicu şi Mătania. Ploaia ţine aproape două ceasuri, timp în care nu prea am admirat peisajul :-)

Întâlnim doi ciobani care ne confirmă că lacul e undeva în faţă, în stânga noastră. "Sunt vacile acolo" zic ei ceea ce nu sună prea interesant dacă locul e călcat în picioare de animale. Ştim că percepţia ciobanilor în ceea ce priveşte timpul şi spaţiul este relativă aşa că nu ne mirăm că nu ajungem chiar imediat în şaua Şcheiului. Ne lăsăm la vale în stânga în speranţa că vom ajunge repede la lac. Coborâm destul de mult fără să vedem semne de vreun lac şi la gândul că dimineaţă trebuie să urcăm înapoi tot ce-am coborât ne oprim într-un loc acceptabil pentru a întinde cortul, lângă un pârâiaş care pare curat. E puţin în pantă dar va fi bine să dormim cu capul în sus. Iarba e mare şi locul destul de moale. În plus, cu cât coborâm mai aproape de pădure, cu atât sunt şanse mai mari să ne apropiem de animale (sau vice-versa) aşa că, obosiţi şi plouaţi, ne declarăm mulţumiţi.

foto Marius

Adie puţin vântul aşa că întindem tot ce este ud pe tufele de ienupăr dar mai multă nădejde ne punem în soarele de-a doua zi. Cu cortul montat şi supele calde în stomac buna-dispoziţie parcă revine. Adormim uşor şi chiar dormim bine. Suntem în plin necunoscut... dar suntem unde trebuie :-)

foto Marius

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53


Dimineaţa ne întâmpină cu cer senin. Deşi puţin în pantă, am dormit bine pe stratul gros de iarbă. Mai durează până să ajungă soarele la noi dar culmile înverzite de deasupra încep să se lumineze. Întindem din nou totul la uscat şi încet-încet suntem gata de drum către ora 9. Nu e nicio garbă într-o zi lungă de vară. Văcuţele care-au urcat de la lac (Pietrele Albe) au fost mai matinale decât noi dar nu prea am înţeles de la ele unde era exact lacul :-)

foto Marius

Urcăm înapoi în şaua Şcheiului şi continuăm pe poteca marcată (bandă roşie). Locuri bune de cort par să fie şi-n partea cealaltă, bazinul pârâului Şucu cf. hărţii, dar parcă mai umblate de oi. Drumul merge vest, în inima masivului Ţarcu. Vedem spre dreapta zona Căleanu-Brusturu dar ştim că la un moment dat trebuie să ne abatem spre stânga, în direcţia masivului Godeanu. Pe o hartă veche bifurcaţia bandă roşie - punct roşu s-ar afla în şaua Şuculeţului; în naivitatea noastră credeam că un punct de răspântie este semnalizat. Nu numai că nu este semnalizat dar poteca marcată cu punct roşu este doar o potecă ciobănească, fără marcaj (probabil foarte vechi).

Apelăm din nou la GPS să vedem exact unde ne aflăm... şi părăsim poteca (bandă roşie) pornind în sus spre vârful Şchei. Puteam s-o facem de la bun început, din şaua Şcheiului, noroc că n-am ocolit prea mult :-) Acum, cunoscând configuraţia locului, este clar dar prima dată parcă îţi doreşti nişte indicatoare clare. Piciorul care se întinde în faţa noastră face legătura cu creasta Godeanului însă punctul roşu de pe hartă nu mai există la faţa locului. Noroc că acum este vreme bună, vizibilitate până hăt departe dar dac-ar fi ceaţă ar fi foarte trist.

Ocolim şi depăşim vârful Şchei după o întâlnire de gradul 3 cu o gaşcă extrem de agresivă de câini. Deşi ne-am lăsat sub potecă iar oile erau sus pe culme, câinii s-au repezit cu toţii şi n-a fost prea plăcut, noi fiind clar în inferioritate numerică, iar ei având şi avantajul terenului mai înalt. Mai-mai să muşte din beţele noastre, în special unul mare, roşcat, care părea cel mai agresiv. A fost nevoie de intervenţia ciobanului, inclusiv bâta din dotare. Asta este partea cea mai neplăcută în drumeţiile de vară, în plin sezon pastoral. N-am avut niciodată un incident major dar alţii au păţit-o mai rău iar în astfel de zone puţin umblate şansele să întâneşti câini agresivi, semi-sălbăticiţi, sunt mai mari.

foto Marius

O dată cu vârful Şchei şi câinii aferenţi practic părăsim munţii Ţarcu. Piciorul pe care suntem se întinde clar în faţa noastră iar Godeanu pare aproape, mai-mai să-l atingi cu mâna... însă aparenţele înşeală... În stânga, spre răsărit, se ghiceşte câte ceva din silueta Retezatului. În partea cealaltă, spre apus, culmile domoale ale Ţarcului. Noi mergem exact spre sud, către zona vârfului Prislop. Drumul e clar, bine bătut. Pe alocuri chiar urme de cauciucuri, probabil ATV-uri.

foto Marius

În zona vârfului Prislop, privind înapoi, vedem şi lacul (Pietrele Albe) pe care l-am căutat aseară. Pare că ne-am oprit în coborâre cam la jumătatea drumului. Acum cel puţin ştim unde se află :-)

Următoarea întâlnire pastorală a fost paşnică întrucât ciobanii ne-au aşteptat chiar în potecă... să ne întrebe de ţigări :-) Chiar şi ei cunoşteau câinii vecinilor ca fiind răi şi-l ştiau pe-ăla mare, roşcat. Vorbim puţin şi pozez mioarele lor aglutinate în jurul unui ochi de apă şi ne continuăm drumul. Aşa ar trebui să fie toate întâlnirile mioritice, nu ca cea de sub vârful Şchei.

foto Marius

Ne apropiem de următorul vârf pe culme, Capul Prislopului... şi de-o altă turmă, întâlnire la fel de paşnică, ciobanul odihnindu-se chiar în potecă. De altfel nici oile nu erau foarte încântate de drumeţie, după spusele lui "Oile vor doar să mănânce şi să doarmă". Cu toate astea era în plină transhumanţă. Venea dinspre Borăscu şi se pregătea să traverseze către Ţarcu dar nu se grăbea :-)

Nici noi nu ne grăbim deşi norii se adună tot mai ameninţători. Poteca lată de căruţă urmează creasta matematică dar Capul Prislopului se poate ocoli uşor prin dreapta (vest) aşa că n-avem niciun motiv să urcăm ceva în plus. Ne apropiem de şaua Mlăcile unde ştim că avem două variante. Tot înainte, spre sud, culmea ocoleşte mult prin vârfurile Ciocănaşu, Cincu, Olanelor pentru ca apoi să se abată spre est, spre Godeanu. Există însă o variantă mai scurtă care coboară către pârâul Şes şi urcă apoi spre creasta principală a Godeanului.

foto Marius

Norii şi tunetele care se aud cam peste tot în jur ne determină să ne echipăm totuşi de ploaie. În şaua Mlăcile ne vine în întâmpinare o gaşcă de câini şi-apoi, fugind în urma lor, ciobanul cu bâta aferentă. Rumen la faţă şi binevoitor, ne confirmă poteca de care întrebăm noi chiar dacă aici e mai mult decât inaparentă :-) "Gogeanu" zice el în dialectul personal "da, ăla e, acolo plouă în fiecare zi". Nu sună încurajator pentru noi dar pornim drept la vale stimulaţi şi de câinii care se făceau că nu înţeleg ce le spune stăpânul lor. Nu-i nicio potecă vizibilă dar se poate coborî la pârâu. În schimb pe partea cealaltă se distinge o potecă mai umblată.

foto Marius

Între timp începe ploaia dar nu la noi. Însoţite de tunete, aversele de ploaie parcă unesc cerul cu pământul în spatele nostru, în direcţia vârfului Ţarcu. Ne bucurăm că măcar ploaia stă departe de noi. Pârâul Şes are un debit impresionant pentru un pârâu aflat în golul alpin, la cca 1.550m unde-l traversăm noi. El însă vine mai de sus. O scurtă pauză la pârâu şi urcăm în partea cealaltă. Încet-încet soarele prinde putere şi mai sparge norii. Tunetele se liniştesc şi până ajungem noi sus, în creasta principală, e deja soare. Cel puţin aici.

foto Marius

Trecem de zona vârfului Tucilă şi în şaua premergătoare vârfului Godeanu... incredibil, turişti :-) un grup de 10 unguri care vin de la Câmpuşel. Şeful lor rupe puţin pe româneşte aşa că ne străduim să facem schimb de informaţii privind apa şi locurile de campare. Nu reuşesc totuşi să aflu cam cât de departe ar fi lacul Scărişoara. Aici, în şa, se găseşte ceva apă aşa că ne refacem rezervele. La nevoie se poate campa dar e prea devreme aşa că pornim să urcăm spre vârful Godeanu pe care toată ziua l-am privit de departe. Creasta este marcată (bandă roşie) şi mergem la sigur :-)

foto Marius

Bubuiturile din jur ne reamintesc că ploaia încă mai are ceva de spus... Din fericire însă reuşim să ne strecurăm cumva printre averse :-) E ceva de urcat până pe vârf şi-ajungem destul de obosiţi. Nu mai e soare dar măcar nu plouă.

foto Marius

Semnalul GSM e foarte zgârcit chiar şi-aici, la 2.229m. Pe stâlpul de pe vârf doar o informaţie laconică, vârful Godeanu. Ar fi fost utile nişte menţiuni despre direcţiile de mers şi timpii de parcurs. Poate-au fost... momentan lipsesc... Zăbovim puţin pentru ceva dulce şi, furaţi de peisaj şi sub ameninţarea ploii pornim mai departe... fără să fim atenţi că nu e direcţia bună :-( Marcajul recent si bine-vizibil ne-a indus în eroare şi-am coborât puţin spre sud fiind singura direcţie posibilă odată ce te afli pe vârf. Pentru a ne continua drumul ar fi trebuit sa coborâm înapoi de unde-am venit şi să ocolim vârful prin nord-vest. În urcare n-am văzut bifurcaţia respectivă care ne-ar fi atras atenţia dar până la urmă ne orientăm :-)

Am mai pierdut însă ceva timp şi e tot mai clar că nu este timp să continuăm spre Scărişoara. Nu ştim cât de departe este iar ploaia ne tot ameninţă de ceva timp. La nord de vârful Godeanu vedem o căldare cu câteva ochiuri de apă aşa că lăsăm poteca şi coborâm panta abruptă până acolo. Din păcate lacurile nu au scurgere dar măcar găsim un loc minunat de cort lângă unul din ele. Întindem repede cortul căci tunetele se îndesesc.

foto Marius

Ghidat de limbile de verdeaţă şi florile albastre de omag găsesc ceva mai jos un loc de unde putem lua apă de băut. Cu ultimele puteri fac două drumuri până la pârâiaş, umplu toate sticlele şi intru şi eu în cort când primele picături de ploaie se aud pe foaia exterioară. Nu mai contează, suntem într-un loc adăpostit, vegheaţi de ochiul atent al lui Gugu (de fapt cel mai înalt vârf din Godeanu, dar în afara crestei principale). Începe să plouă serios, tună şi fulgeră dar deja suntem în cort şi ne pregătim de festinul de seară :-) A fost o zi obositoare, cu două mici erori de orientare care, în cele din urmă, ne-au adus într-un loc minunat. Cineva acolo sus are totuşi grijă !

foto Marius

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53


Dimineaţa, din nou, senin :-) Lacul nu e prea mare dar câteva poze pentru amintiri nu strică. Cf. hărţii ne aflăm în căldarea Gropiţa. N-am vrea să apară vreo turmă de jos din vale aşa că ne grăbim puţin să mâncăm ca să n-avem oaspeţi patrupezi la masă. După ritualul matinal obişnuit ne pregătim de plecare.

foto Marius

Urcăm înapoi în poteca marcată. Acum este clar că ea ocoleşte vârful Godeanu pe faţa nordică. În continuare vom merge spre est, pe creasta munţilor Godeanu. Drumul este drept, cu suişuri şi coborâşuri, evident, n-avem un plan foarte clar până unde să mergem... depinde până unde reuşim să ajungem...

Depăşim piciorul Moraru-Gugu. Zona asta rămâne să o explorăm altă dată. Vârful Gugu, 2.291m, va fi ca un far pentru noi acum că l-am localizat exact. Îl vom vedea, privind înapoi, cam tot timpul până vom intra în Retezat şi, evident, chiar din înălţimile Retezatului.

foto Marius

Poteca merge domol de-a coasta. Vârful Godeanu rămâne treptat în urmă. Încet-încet norii se adună în orele dimineţii. Probabil scenariul din zilele precedente se va repeta. Ştia ciobanul ce ştia când zicea că pe "Gogeanu" plouă în fiecare zi. Înainte de muntele Scărişoara, o scurtă porţiune cu aspect de custură e singura zonă mai "pietroasă" întâlnită pe aceste plaiuri. În stânga, spre nord, se întinde căldarea în care-şi are obârşia pârâul Miţului, unul din mulţii afluenţi care, mai jos, formează Lăpuşnicul Mic.

foto Marius

Continuăm să înaintăm spre est şi, aproape "din senin", suntem gratificaţi cu 10 minute de grindină, abia avem timp să punem o haină de ploaie. Urmează puţină ploaie dar se opreşte repede. Totuşi, soarele nu se mai arată decât în depărtare. Ne e oarecum ciudă să vedem că vârful Retezat, departe, e totuşi în soare :-( Traversăm un mic pârâu deşi suntem atât de sus în golul alpin ! Nu luăm apă, cu gândul la lacul Scărişoara, deşi ar fi fost bine, am fi scutit o coborâre la lac.

Într-o zonă plată cu aspect de platou, surpriză, un stâlp indicator, primul din şaua Iepei încoace... adică un stâlp unde să existe şi menţiuni despre locaţie, direcţie, timpi de parcurs... Suntem la jumătatea distanţei între Godeanu şi Galbena, câte 2 ore în fiecare direcţie. O retragere e posibilă spre sud (lacul Iovanu) prin culmea Bulzului, 4-5 ore. Poate altă dată :-)

Trebuie menţionat că orientarea pe vreme proastă, cu vizibilitate redusă, poate fi foarte dificilă, mai ales pentru cei care nu cunosc mai deloc configuraţia locurilor, situaţie în care suntem şi noi acum. Îmi amintesc că în Pirin (mariusradu.ro/drumetie/bulgaria/bulgaria-pirin) am văzut pe câteva trasee stâlpi numerotaţi, având menţionate coordonatele GPS şi distanţele dintre stâlpii adiacenţi, un lux la prima vedere dar o necesitate în caz de ceaţă şi imposibilitatea de a găsi altfel drumul.

foto Marius

Curând ajungem în şaua sub care luceşte lacul Scărişoara pe o burniţă măruntă. Cobor doar eu să caut apă. Lângă lac se vede un cort dar nimeni în jur. Niciun pârâu nu se varsă în lac dar băieţii care tocmai ieşeau din cort (cehi / polonezi) îmi arată de unde au luat ei apă. Băieţii de-abia se dezmorţesc - deşi aproape de prânz - dar azi n-au de gând să meargă mai departe :-) Dincolo de şa, în acelaşi sens de mers dar în faţa noastră, alte două siluete urcă încet spre vârful Micuşa. Ce multă lume, aşa, dintr-odată :-) Loc frumos de popas la Scărişoara dar ar fi fost prea departe pentru noi venind de la Pietrele Albe. În cele din urmă lucrurile s-au aranjat bine în ziua precedentă.

Pornim mai departe. Soarele se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi şi parcă se mai pregăteşte o repriză de ploaie. Cu tunetele din jur ne-am obişnuit, aproape că nu le mai băgăm în seamă. Privind înapoi, Gugu este când în soare, când umbrit de nori negri.

foto Marius

Undeva în dreapta, către sud, un nor buclucaş a început deja să se scuture şi pare că plouă destul de bine peste culmile îndepărtate. În poze arată bine şi-am prefera să rămână aşa, la distanţă. Deocamdată avem noroc. Cei doi din faţa noastră înaintează cam în acelaşi ritm. Ne uităm cu uimire cum, într-o şa în faţa noastră, trec chiar prin mijlocul unei turme. Chiar aşa, numai pe noi ne latră câinii ? Ne apropiem şi stăm puţin să studiem terenul. Într-adevăr nu se văd câini. Pare ciudat dar înaintăm căci ciobanul e-n drum. Misterul se elucidează. Aflăm că toţi câinii sunt jos la stână, e ora mesei.

foto Marius

Încă un urcuş, atenţi la norii care coafează culmile vecine. Puţin probabil să nu se abată un nor şi pe-aici. Oile nu par să aibă problemele noastre, asta dacă au într-adevăr vreo problemă. E clar că sunt weatherproof iar ploaia nu le impresionează atât de uşor. După întâlnirea cu oile suntem probabil în zona vârfului Galbena. Într-o zonă mai plată, profitând de soarele timid care încearcă să-şi facă simţită prezenţa, facem o scurtă pauză de masă. În faţă, departe încă, silueta familiară a Retezatului prinde contur. Aproape tot timpul cât am fost sub ameninţarea norilor acolo s-a văzut mult mai multă lumină. Nu e drept !

foto Marius

Pornim mai departe pregătiţi de ploaie. Nu ne dorim să testăm iarăşi echipamentul dar se pare că va fi nevoie :-) Întâlnirea de gradul III începe tot cu puţină grindină. În 10 minute pământul aproape se albeşte. Urmează ploaia propriu-zisă, hotărâtă, grea, aşezată. Poate vreo jumătate de oră, cine să mai fie interesat de ceas ? Bocancii aproape că mustesc de apă, niciun loc unde să te adăposteşti. Când totul pare pe terminate suntem în coborâre către o şa largă unde se ghicesc mai multe pâraie... şi-un cort. Bănuim că sunt cei doi pe care-i urmărim de câteva ore. Şi totuşi ploaia se opreşte şi undeva în aval, pe pârâul Galbena (probabil firul numit de nord), apare timid un curcubeu. Soarele apare imediat aşa cum se întâmplă deseori după furtunile de vară.

foto Marius

Ajungem la cort care se dovedeşte doar foaia exterioară pe care Sorin (Bucureşti) şi Oana (Petrila) au întins-o să se apere de ploaie. Se dovedeşte că Sorin cunoaşte bine zona, oricum, mult mai bine decât noi. Ei vin dinspre Gugu şi se îndreaptă spre Buta. Din puţinul care-l mai ştiu şi eu :-) mi se pare nerealist; oricum, într-un final vor rămâne şi ei pe-aici. Şaua asta pare în regulă pentru campat dar e cam devreme. Sorin ne sfătuieşte să rămânem sus, în zona vârfului Paltina, deşi nu este apă dar mai departe, către Retezatul Mic, e o zonă mai joasă, umblată mai mult de urşi; asta mai citisem şi noi.

foto Marius

Pornim mai departe şi încercăm să ne mai uscăm din mers. Vedem că poteca traversează un mic pârâu ceva mai sus şi acolo ne hotărâm cum facem cu apa. Soarele începe să fie tot mai puternic ceea ce e bine-venit pentru noi. Facem o pauză la pârâu. Profităm că este apă curgătoare şi ne spălăm puţin, inclusiv pe dinţi, bem pe săturate şi umplem toate recipientele disponibile. Între timp apar şi Sorin cu Oana care mărturisesc că probabil vor rămâne şi ei aici, sus, se anunţă o seară frumoasă. Mai lenevim puţin la soare, admirăm Retezatul aflat la nord de noi (la urma-urmei pentru asta am planificat excursia) şi ne mobilizăm pentru ultimul urcuş către micul platou Paltina-Sturul.

foto Marius

Sus e un loc minunat de campat. Noi rămânem la acest capăt al platoului, sub vârful Paltina, cei doi se retrag în capătul celălalt. E plăcut să ştii că mai e cineva în preajmă, fiecare în propria lui intimitate şi linişte. Nu prea sunt urme de animale iar lipsa apei e compensată de frumuseţea şi deschiderea locului. Imediat cortul este în picioare şi tot ce este ud întins în bătaia vântului. Din păcate soarele se ascunde după o perdea consistentă de nori către apus, altfel e destul de devreme, comparativ cu serile precedente, aşa că putem să lenevim puţin înainte de masa de seară.

foto Marius

La mică distanţă de cort sau pe stâncile de pe vârf, Retezatul îşi dezvăluie silueta în lumina dup-amiezei... Retezat, Bucura, Peleaga, Păpuşa, Custura... vârfuri dragi, când umbrite, când însorite, decorate cu nori bogaţi, frumos conturaţi pe cerul albastru. Asta ne doream să vedem :-)

foto Marius

Spectacolul serii este însă oferit de Gugu şi piciorul de munte pe care-l domină fiind situat către apus faţă de locaţia noastră. Un strat gros de nori întunecaţi se întinde în depărtare dar chiar deasupra muntelui, pentru noi linia orizontului, este lumină. Soarele străbate ici-colo perdeaua de nori care-şi schimbă tot timpul configuraţia si culoarea şi luminează zona liberă aflată dedesubt.

foto Marius

Culorile ating un maxim când soarele iese în cele din urmă din nori şi fâşia de cer galben-portocaliu trece prin nuanţe încântătore pentru ochi până când soarele dispare dincolo de linia orizontului într-o lumină roşie care păleşte treptat. Unul din cele mai frumoase apusuri de soare din ultimii ani, probabil premiul pentru aversele de ploaie îndurate în ultimele zile. Mulţumiţi de ziua pe care muntele ne-a permis să o petrecem împreună ne retragem într-un târziu în cort pentru o noapte liniştită.

foto Marius

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53


Noaptea la peste 2.100 m n-a fost rece şi nici n-a bătut prea tare vântul. Ne-am odihnit bine şi ne pregătim pentru o nouă zi. Dimineaţa senină nu este atât de spectaculoasă. Fără nori, apusul şi răsăritul sunt parcă mai sărace. Spre sud, culmi domoale sunt mângâiate de soarele dimineţii şi departe, în vale, sclipeşte puţin lacul Iovanu. Retezatul este doar o siluetă întunecată desenată pe albastrul deschis al cerului.

foto Marius

E deja a treia dimineaţă la cort şi rutina îşi spune cuvântul dar nu ne grăbim să plecăm înainte de ora 9. Important este ca totul să fie uscat, pregătit pentru o nouă zi. Ne luăm la revedere din mers de la Sorin şi Oana care îşi vor continua drumul spre Buta.

foto Marius

După zona Paltina-Sturul practic coborâm către zona de joncţiune dintre Godeanu şi Retezatul Mic. Pe masură ce înaintăm privim deseori către stânga. Retezatul se răsfaţă în lumina de august sub un cer albastru. Pare o dimineaţă atipică, norii apar mai greu. Însă nu mai avem aceeaşi vizibilitate către vest, poate că bietul "Gogeanu" este din nou sub asaltul norilor. În faţa noastră drumul se aşterne clar până la Piatra Iorgovanului şi chiar mai departe.

foto Marius

În mai puţin de-o oră ajungem în Curmătura Soarbele, o piatră de hotar pentru noi. Creasta munţilor Godeanu rămâne în spate. În dreapta avem valea Soarbele şi poteca ce urcă de la Câmpuşel (punct roşu). În stânga, triunghiul roşu coboară spre Lunca Berhina. Noi mergem înainte spre vârful Iorgovanul.

Schimbarea peisajului este imediată şi evidentă. Intrăm în lumea de calcar a Retezatului Mic. Ici-colo lapiezurile sclipesc în soare în forme rotunjite de apă şi vânt. Ne bucurăm că am ajuns aici înaintea turmei care urcă agale pe valea şi ne imaginăm că nu vom mai întâlni oi în amonte. Nu va fi aşa :-( Deocamdată ne vedem de drumul nostru spre Iorgovanul cel năzdrăvan.

foto Marius

Lăsăm în stânga vârful Stănuleţii Mari, o piramidă masivă punctată de pâlcuri de jnepeni. Interesant de explorat într-o excursie de-o zi de la Câmpuşel eventual. De reţinut pentru altă dată. Undeva în faţă, spre dreapta, se conturează silueta zveltă a crestei Oslei, o altă drumeţie interesantă de-o zi cu plecare de la Câmpuşel.

foto Marius

Înainte de Iorgovan, o şa largă extrem de verde, probabil datorită apei aflată mai aproape de suprafaţă. Un adăpost de ciobani, părăginit, aparent nefolosit ne arată că nici Retezatul Mic nu este scutit de păşunat. Urme de animale, un miros care-ţi mută nasul din loc, bine impregnat în pământul jilav, nu-i de mirare că Moş Martin e stimulat să iasă din bârlog. Jnepenişul des din vale nu pare practicabil decât de domnia-sa :-)

foto Marius

Suntem faţă-n-faţă cu vârful masiv al Iorgovanului, aparent inaccesibil. Faţa sudică se prezintă ca o cetate de necucerit prin pereţii de calcar aproape verticali. Partea cealaltă e puţin mai domoală şi acoperită de jnepeni. Ştim că poteca ocoleşte pe-aici, nu se poate urca direct şi este destul de vizibil drumul tăiat prin jnepeni. Când şi când mai privim înapoi dar deocamdată privirea e blocată de silueta Stănuleţilor.

foto Marius

Drumul prin jnepeni ne urcă, ne coboară, merge de-a coasta şi curând ajungem în partea cealaltă. De remarcat că dacă mergi în sens invers, de la Iorgovan spre curmătura Soarbele, este util să ştii că poteca, nesemnalizată, trebuie căutată pe jos, prin jnepeni şi nu pe sus, pe Piatra Iorgovanului.

Ne oprim să mai bem din puţina apă pe care-o drămuim cu atenţie. Azi e mai cald şi nu mai sunt semne de furtună ca-n zilele precedente. Să mai urcăm pe Piatra Iorgovanului sau nu ? Tocmai ce-am fost anul trecut, deşi pe o vreme mai puţin bună. Până la urmă mai lenevim puţin, ne delectăm cu Retezatul care pare tot mai aproape şi pornim mai departe.

foto Marius

Bine-am făcut că n-am urcat c-am fi ajuns direct în gura câinilor. Nu ştiu de ce ne imaginam noi că-n Retezatul Mic nu prea ar fi oi. O turmă mare îşi făcea veacul chiar sub Piatra Iorgovanului. N-am văzut oile cât am făcut pauză din cauza pâlcurilor mari de jnepeni. Acum însă, în spaţiu deschis, câinii se reped deşi noi mergem exact în direcţia opusă şi suntem departe de animale. Şi nu se lasă până când nu muşcă din beţe !

Privim înapoi nu neapărat să vedem ce mai fac câinii ci pentru că Piatra Iorgovanului arată mult mai interesant din partea asta, ornată cu pâlcuri de jnepeni, coafată de nişte nori albi conturaţi pe cerul albastru.

foto Marius

Între Piatra Iorgovanului şi zona Albele - Căpăţâna Albelor terenul e relativ plat, drumul bine bătut, presărat cu tufe de jnepeni. Ne apropiem de finalul Retezatului Mic şi de zona de joncţiune cu Retezatul propriu-zis prin zona Scorota-Drăcşan, o culme largă, înierbată care leagă cele două zone stâncoase ale Retezatului.

foto Marius

Până una-alta urmează o coborâre destul de serioasă printr-un jgheab flancat de jnepeni înalţi. Nicio coborâre nu strică, doar că dup-aceea va trebui, bine-nţeles, să urcăm la loc :-) Ajungem în fundul unei viroage plină de pietre care pare un vechi torent acum uscat. De departe pare o adevărată rană tăiată în culmea înierbată de deasupra. Poteca ocoleşte torentului şi se ghiceşte cum urcă agale prin iarba uscată de pe malul celălalt.

foto Marius

Dacă iarba ar fi fost mai mare, ai fi zis că ne-am teleportat în Preeria americană. E o zonă întinsă, numai cu iarbă, complet diferită de ce se află în spate sau în faţă. Câte-un stâlp ici-colo ne ghidează de-a lungul urcuşului. Este soare dar fâşii groase de nori negri plutesc deasupra. Totuşi nu par ameninţători ci doar fotogenici.

Pe măsură ce înaintăm către nord-est Retezatul e tot mai aproape. Ne apropiem de "civilizaţie" :-) Peleaga, Păpuşa şi Custura sunt când mângâiate de soarele de august, când umbrite de nori. În stânga noastră se adânceşte valea Lăpuşnicului Mare pe unde merge drumul forestier (pentru că a spune drum de maşină ar fi un compliment prea mare) care se întinde de la Gura Apelor până aproape de Poiana Pelegii, arteră importantă de acces în Retezat.

foto Marius

Culmea Drăcşanului se îmbracă treptat într-o mantie de jnepeni aşa că poteca se strecoară printre tufele înalte. În labirintul de vegetaţie avem o ultimă întâlnire de gradul III pe ziua de azi, câţiva câini se reped după noi dar în culoarul strâmt dintre jnepeni suntem în superioritate căci avem flancurile apărate :-) O mână de pietroaie, deşi se pare că doar gestul e suficient uneori, îi opreşte în momentul când s-au apropiat suficient de mult.

foto Marius

Culoarul nostru se lărgeşte la un moment dat şi apare şaua Plaiul Mic la care visăm de câteva zile :-) Coborâm alene către răspântia de poteci. În faţă, drept în sus, se poate urca spre vârful Custura. Banda roşie pe care mergem de 3 zile şi jumătate (cu excepţia punctului roşu, practic inexistent, la intrarea în Godeanu) continuă şi face legătura cu creasta principală a Retezatului. În dreapta, acces către Buta, în stânga către Poiana Pelegii.

foto Marius

În şaua Plaiul Mic nu mai este permisă camparea de mulţi ani. Oricum, nu este izvor, doar nişte lacuri fără scurgere. În apa lor însă Peleaga şi Păpuşa se oglindesc fotogenic. Facem o pauză să ne tragem sufletul. Nişte cai îşi fac veacul pe-aici. Ce ni se pare ciudat însă, după câteva zile de singurătate, oameni :-) Un grup de copii se zbenguiesc prin iarba verde şi turişti cu bagaje mari se văd venind dinspre Buta. N-am mai văzut atâţia oameni la un loc de 3 zile :-) Ne gândim că la Bucura va fi o aglomeraţie de zile mari.

foto Marius

Pornim la vale şi curând, în pădure, intersectăm un fir de apă unde ne oprim. Aşa minune ne-a lipsit în zilele din urmă când am cam drămuit apa. Ne săturăm din plin cu apa rece de pădure şi-n mai puţin de jumătate de oră trecem pe lângă parcarea de la capătul drumului. Un alt şoc să vedem zeci de maşini la un loc, în inima muntelui, e clar că suntem în "civilizaţie" deşi în mijlocul pădurii. Traversăm apa, trecem de Poiana Pelegii unde se văd puţine corturi şi urcăm către Bucura. Inevitabil ne intersectăm aproape la tot pasul cu drumeţi de-o zi care coboară de la Bucura.

Acum suntem pe un drum cunoscut deşi n-am mai urcat de ani mulţi ani pe-aici. Cu toate aversele din zilele trecute poteca e plină de praf pe-alocuri. Fie pământul e foarte însetat, fie pe-aici a plouat mai puţin. În cca o oră jumătate suntem sus, la lac.

foto Marius

Bănuiam că la Bucura va fi lume multă dar nu ne gândeam că vor zeci de corturi. Un adevărat orăşel :-) Spre seară Moniq a numărat peste 50 de corturi ! Locurile cele mai bune sunt ocupate desigur dar găsim unul şi pentru noi mai sus, cam la nivelul refugiul Salvamont. Avem o vedere de ansamblu de-aici. Am făcut cca 9 ore de la Paltina, cu pauzele de rigoare, o zi normală de mers cu cortul în spate. Montăm căsuţa noastră albastră şi fiind relativ devreme ne odihnim puţin la soare şi ne permitem chiar luxul să ne spălăm binişor în pârâul emergent.

foto Marius

Mai pe seară mai tragem cu urechea în stânga şi-n dreapta, pe la Salvamont şi-n împrejurimi :-) Faţă de alţi ani în care am stat aici acum avem şi-o turmă de oi care-şi face veacul aici în căldare. Peste noapte animalele stau chiar vis-a-vis, de partea cealaltă a lacului. Bârfele locale spun că a venit şi ursul la oi, că sărmanul ar fi căzut în apă şi s-ar fi speriat mai mult de baia neplanificată decât de câinii şi bâtele ciobanilor. Posibil, nu-i de mirare să urce la urce la 2.000m dacă găseşte mâncare. Pe la corturi se pare că n-are treabă. Sau aşa ne imaginăm noi. Singurul avantaj al aglomeraţiei locale :-)

foto Marius

Seara se scurge plăcut dar apusul nu e nici pe departe atât de interesant ca cel din ziua precedentă. Norii aproape că dispar de pe cer pe măsură ce soarele se retrage dincolo Poarta Bucurei, aşa cum privim noi de pe malul lacului. Întinderea de apă ajută însă la imagini şi compensează lipsa altor efecte speciale pe cer :-) Pe măsura ce se întunecă luminiţele frontalelor apar vesele pe la corturi şi încet-încet lumea se pregăteşte de culcare, fiecare cu gândurile lui la ziua următoare.

foto Marius

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53


Ziua a cincea este pentru noi o zi de odihnă… activă… în sensul că nu ne mai mutăm cu cortul, doar facem o plimbare pe sus, pe creastă. Se anunţă a zi frumoasă, toată lumea se pregăteşte să plece pe munte. Aşa cum mai spuneam, răsăritul fără nori nu e foarte interesant aşa că nu m-am străduit să ies prea devreme din cort dar puţin timp pe malul lacului merită investit. Aproape nicio adiere de vânt nu tulbură suprafaţa apei aşa că reflexiile cerului şi muntelui sunt cât se poate de clare.

foto Marius

Pornim spre Peleaga puţin după ora 9 doar cu apă şi mâncare într-un rucsac pentru amândoi. O plimbare lejeră comparativ cu zilele trecute. Poteca ne este cunoscută, am străbătut-o de multe ori. Cerul se menţine senin. În faţă se înalţă treptat piramida vârfului care domină căldarea Bucurei dar privim şi în spate pentru că lumina cade mai bine. O vreme urcăm de-a lungul pârâului care fie şerpuieşte în zonele mai plate şi înverzite fie se ascunde pe sub bolovanii mari aproape în întregime.

foto Marius

Un ochi mai mare de apă pare un loc tocmai bun ca prim-plan pentru imaginile cu creasta Judele-Sântămăria-Slăvei în fundal. Curând şi cele două vârfuri ale Bucurei se conturează pe fundalul albastru al cerului. Retezatul e încă ascuns vederii dar nu pentru mult timp. O dată cu urcuşul abrupt din căldare spre piciorul vârfului Peleaga, aşa cum ne conduce poteca, muntele se vede tot mai bine în tot cuprinsul lui. Vârful Retezat începe să se ridice la orizont şi, pe măsură ce urcăm, piramida lui teşită în vârf atrage tot mai mult privirea. Câte-un nor pufos, ici-colo, e bine-venit în marea de albastru a cerului.

foto Marius

Lume multă înşirată pe potecă, atât mai sus, cât şi în urma noastră. Pe picior preferăm pe alocuri linia matematică pentru că ne permite să vedem toată căldarea Bucurei sub noi şi picioarele masive de piatră care o delimitează. Pe măsură ce urcăm, spre vest, încep să se distingă tot mai bine culmile domoale din Godeanu parcurse în zilele precedente. Acum totul pare mai familiar deşi altă dată nu recunoşteam decât silueta Iorgovanului şi mica piramidă izolată a lui Gugu.

foto Marius

O oră şi jumătate trece repede şi suntem deja pe vârf. Peleaga, 2.509m, maximul posibil în munţii Retezat. Mai mulţi oameni pe vârf decât am văzut în ultimele 3 zile în Ţarcu-Godeanu :-) Toată lumea face poze în toate direcţiile posibile, cu sau fără personaje umane. Asistăm chiar la o cerere în căsătorie :-) Rămânem sus mai mult de jumătate de oră aşteptănd să se mai împrăştie drumeţii, nu e nicio grabă. Undeva, departe, încercăm să identificăm Şaua Iepei pe unde am intrat în Ţarcu dar pâcla zilei e înşelătoare. Totuşi putem identifica zona parcursă în ultimele 3 zile şi jumătate. Siluetele din depărtare sunt acum ceva mai familiare.

foto Marius

În partea cealaltă, spre nord-vest se deschide valea Rea şi mai departe vârful Mare. Păpuşa pare aproape, mai-mai s-o atingem cu mâna. Rememorăm drumul făcut în urmă cu 5 ani, timp în care n-am mai ajuns pe-aici. Iar către Porţile Închise n-am mai fost... nici nu mai ştim de când... Acum însă rămânem sus pe creastă şi facem ocolul căldării Bucurei.

Curând după vârf lăsăm în dreapta poteca ce merge către Păpuşa şi coborâm către zona Colţilor Pelegii. Locurile sunt familiare dar ne bucurăm de fiecare dată să le revedem. În stânga se aşterne, în toată măreţia ei, căldarea ce adăposteşte o adevărată salbă de lacuri. Având aproape 9 hectare în suprafaţă, Bucura este cel mai mare lac glaciar din Carpaţii României dar frumuseţea locului e completată şi de celelalte ochiuri de apă, mai mici. Nu le vedem toate din acest unghi dar ştim că sunt acolo, scânteind în soare. Lia, Ana, Viorica, Florica... nume frumoase de fete... sau de fete frumoase... Tăul Agăţat şi Tăul Porţii sunt ascunse complet vederii.

foto Marius

Depăşim zona sălbatică a Colţilor Pelegii şi continuăm de-a coasta cu privirea tot înainte, către Retezat. Se poate şi pe sus, pe creasta matematică, dar asta o lăsăm pentru la iarnă. Deşi nu ştim încă, chiar aşa va fi, în prima zi a lui 2018 :-) Între timp bulgării de nori s-au mai înmulţit aşa că dacă aici e soare, pe Bucura sau pe Retezat e umbră... sau invers...

foto Marius

Când pe poteca bine bătută, când peste bolovanii decoraţi cu licheni galben-verzui, caracteristici pentru Retezat, coborâm până în şaua dinaintea vârfului Custura Bucurei. În dreapta, spre nord, se întinde valea Pietrele mărginită de cele două culmi lungi, Pietrele şi Stânişoara. Faţă de lacurile aflate în sud, cele din valea Pietrele par nesemnificative.

foto Marius

Ajungem repede sus, pe Custura Bucurei. Peisajul este acelaşi dar unghiul este diferit şi alte detalii se lasă descoperite. Lacul Bucura luceşte în soare. Dincolo de valea care conturează spre sud, departe, se ghiceşte şaua Plaiul Mic de unde-am venit ieri. Cele două vârfuri gemene, Bucura I şi II se înalţă masiv în continuarea crestei. Coborâm spre Şaua Bucura unde toată lumea verifică telefoanele :-) Aici semnalul este bun, de obicei. O parte din drumeţi revin la tabăra de corturi coborând spre lac. Alţii continuă pe potecă în sus spre Bucura. Alţii merg în sens invers pe când unii urcă agale din valea Pietrele. O situaţie absolut normală pentru Retezatul pe vreme bună :-)

foto Marius

Urcăm şi noi către Bucura II privind din când în când spre pereţii impresionanţi care se lasă către nord. Peretele nordic al Bucurei este unul din locurile cu trasee de căţărat din Retezat dar acum nu sunt amatori. Ţinem creasta matematică până pe Bucura II şi apoi mai departe până pe Bucura I. Poteca ocoleşte puţin prin marea de bolovani instabili, puţin sub creastă. 2.433m. Am urcat şi-am coborât şi-ntr-un final am ajuns ceva mai jos decât pe Peleaga, pe latura exact opusă a căldarii pe-am tot ocolit-o pe sus.

foto Marius

Am putea să dăm o fugă până pe Retezat, pare-aproape mai-mai să-l atingi cu mâna dar ar fi un ocol de câteva ore. Preferăm să mai zăbovim pe-aici şi ne lăsăm pe creastă spre sud până la marile momâi ridicate acolo. Ştim că e un loc fotogenic, cu vizibilitate bună.

foto Marius

De-aici revenim în poteca turistică şi coborâm în Poarta Bucurei. Suntem la marginea Rezervaţiei Ştiinţifice şi nu putem decât să aruncăm o privire în valea Gemenele, către cele două lacuri, Ştirbu şi Gemenele.

foto Marius

Coborâm poteca prăfoasă spre Tăul Porţii unde mereu facem o pauză mai lungă. Poate nu e momentul cel mai potrivit al zilei pentru fotografiat dar, cu siguranţă, este unul bun pentru lenevit :-) Apa limpede şi albastră, cerul pudrat cu câţiva nori albi, pietrele roşiatice de pe margine, iarba moale din partea cealaltă... tot atâtea motive să zăboveşti puţin pe malul apei. Apa de cleştar poate că nu este o simplă vorbă :-) Tăul Porţii stă mărturie pentru asta. Judele şi Slăveiul se reflectă maiestuos în apa albastră într-o simetrie perfectă.

foto Marius

De-aici înapoi la Bucura. Nici nu ne-am dat seama cum au trecut aproape 7 ore. Dup-amiaza continuă liniştită. Pe măsura ce se lasă seara norii se împrăştie şi soarele coboară dincolo de Poarta Bucurei. Încet-încet toată lumea se adună pe la corturi pentru programul de seară.

foto Marius

A mai trecut o zi minunată în inima muntelui, pentru noi a fost relaxantă şi odihnitoare. O zi mai scurtă decât cele din urmă dar bogată în impresii vizuale. Mâine coborâm ca să încheiem circuitul propus. Oricum se zvoneşte că vremea nu va mai fi prea bună. Mai avem nevoie doar de o zi să revenim la punctul de plecare (Gura Apelor). Deocamdată însă ne pregătim de somn...

foto Marius

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53


Ultima dimineaţă la munte (pentru noi), ca de obicei, senină. Ceva mai puţine corturi decât ieri. Ne pregătim şi noi de plecare, ca mulţi alţii. Majoritatea însă coboară către Poiana Pelegii, unii către Pietrele. Pentru a reveni la Gura Apelor avem o singură variantă, poteca spre platoul Radeşului via lacul Zănoaga. În urmă cu 5 ani am urcat pe-acolo şi ne-amintim că a fost un urcuş destul de lung, acum ne consolăm cu ideea că-l facem în sens invers :-)

foto Marius

Puţin înainte de ora 10 suntem gata. Ne luăm la revedere de la Bucura şi ne îndreptăm spre şaua Judele. În drum trecem pe la lacurile vecine, mai mici decât Bucura dar şi ele cu farmecul lor. Lia e ceva mai jos în marea de jnepeni. Ana, cel mai mare din acestea 4 cu nume de fete sclipeşte în soare.

foto Marius

Facem o pauză la Florica şi Viorica, poteca trece aproape de ele. Locurile sunt tare frumoase. Cele două lacuri se varsă unul în celălalt printr-o cascadă, loc fotogenic unde poţi zăbovi mult timp. Iarba e încă verde, cerul reflectat în luciul apei albastru, pietrele de pe margine cu nuanţe de maroniu-roşcat, pereţi impresionanţi în apropiere...

foto Marius

Ne rupem însă de vraja locului şi urcăm până la Tăul Agăţat, cel mai înalt ochi de apă din salba de lacuri din căldare. În faţă, silueta impunătoare a vârfului Judele, un perete care se avântă aproape vertical către albastrul cerului. Nu poţi să treci în grabă indiferent că vrei să te opreşti pentru fotografii sau doar să savurezi clipa. E-atâta linişte şi frumuseţe că paşii încetinesc de la sine... aşa că zăbovim şi-aici câteva momente...

foto Marius

Plecăm totuşi mai departe şi urcăm agale poteca prăfuită spre şaua Judele. Pe măsură ce câştigăm în înălţime, căldarea Bucurei se lasă cuprinsă ochiului în toată măreţia ei. Ajungem sus unde ne întâmpină un vânt puternic. Judele e la o aruncătură de băţ dar nu ne mai abatem către vârf căci avem un drum lung în faţă. O ultimă privire către inima Retezatului. Orice despărţire e grea dar e, în acelaşi timp, promisiunea unei întâlniri viitoare.

foto Marius

Cu vântul în faţă continuăm pe potecă, la limita rezervaţiei. În stânga noastră, lacul Judele. N-am coborât niciodată la el deşi am trecut de multe ori pe deasupra. Ceva mai în faţă, pe culmea Bârlea-Şesele, ne întâlnim şi cu o turmă de oi. Câinii însă fie sunt plicitisiţi, fie sunt mai obişnuiţi cu turiştii faţă de colegii lor din zilele trecute, aşa că ne ignoră.

foto Marius

Curând începem să coborâm către Zănoaga. Am putea să continuăm pe sus şi să ieşim direct în şaua de dincolo de căldare dar vrem să mai trecem pe la lac aşa că rămânem pe poteca turistică. Prin pâcla depărtării recunoaştem silueta familiară a vârfului Gugu şi a crestelor învecinate, Godeanu (stânga) şi Ţarcu (centru-dreapta). Apropiindu-ne de lac ne întâmpină un miros greu de oi, stâna fiind aşezată chiar pe mal. Ocolim lacul către refugiul Salvamont. În urmă cu 5 ani am făcut popas aici. Atunci nu era stâna şi-am petrecut o noapte liniştită după urcuşul istovitor cu rucsacul greu de început de drumeţie.

foto Marius

Ne oprim puţin în partea cealaltă, la izvor. Aici nu par urme de animale. E foarte plăcut aici, aproape de izvor dar, din păcate, nu e voie să campezi decât în locul de lângă Salvamont. Ne odihnim şi mai ronţăim ceva. Singurii turişti pe care i-am văzut azi, un polonez şi-o româncă, s-au oprit şi ei aici. Ei însă vor coborî la Gura Zlata.

foto Marius

Ne facem curaj şi plecăm. Trebuie să urcăm până în şaua din faţă de unde se deschide Platoul Radeşului. Deja locul nu mai seamănă a Retezat dar mai privim în spate către culmea Slăveiu.

foto Marius

În stânga însă, spre sud, se disting bine siluetele familiare ale Retezatului Mic şi Godeanului. După mai bine de jumătate de oră de la lac, ajungem la răspântia de poteci Gura Zlata (triunghi roşu) şi Gura Apelor (cruce albastră). Continuăm pe drumul nostru, o zonă relativ plată de păşune unde, din fericire, nu sunt oi. În faţă, departe, Ţarcu şi şaua Iepei de unde am pornit acum 6 zile. Într-un final platoul Radeşului se termină, lăsăm în dreapta vârful Zlata şi începem o lungă coborâre. În stânga încă se mai vede Gugu care ne-a fost un punct de reper atâtea zile...

foto Marius

Trecem pe lângă o stână aparent părăsită deşi în faţă pământul pare bine bătut de animale. Poteca e clară mai ales datorită urmelor de oi, altfel e puţin umblată. Oare să fi coborât ciobanii ? Aproape de pădure intrăm într-un labirint de jneapăn şi ienupăr prin care cu greu se distinge poteca... dacă n-ar fi bine umblată de oi. Când să intrăm în pădure, apar şi oile. Făcuseră doar o excursie până aici şi-acum se întorceau sus. Aşteptăm să treacă şi ele şi ciobanii şi câinii. Pare o întâlnire de gradul III :-) Pe de o parte ciobanii, arşi de soare, îmbrăcaţi în nişte zdrenţe, cu cizme de cauciuc în picioare, fiecare cu un picior de oaie (proaspăt tăiat) aruncat peste umăr... pe de altă parte noi, cu rucsaci, bocani, beţe de treking... N-am întrebat unde era restul de oaie, ne-am văzut de drumul nostru, oarecum bucuroşi că suntem aproape de destinaţie.

Oarecum aproape fiindcă drumul prin pădure e destul de lung, coboară pieptiş pe alocuri în ciuda serpentinelor dese... sau ni se pare nouă lung fiind la sfârşit de vacanţă. Pădurea e straniu de pustie, foarte rar se aude câte-o păsărică. După mai bine de o oră pe poteca abruptă ajungem în cele din urmă la drum... Cu pauzele de rigoare am făcut mai bine de 6:30 ore până aici şi ne auto-compătimim gândindu-ne cum am făcut drumul ăsta altă dată în urcare. O dată în sus, o dată în jos... la interval de 5 ani dar pare destul. Probabil că prea curând n-o să-l mai facem.

foto Marius

Mai avem probabil vreo 2 km pe drum până la maşină. Pe sus s-au adunat norii şi pare că vine ploaia. La maşină stăm puţin de vorbă cu celălalt paznic care ştia de noi de la colegul lui, mai aflăm câte ceva din bârfele locale şi pornim la vale. Ne oprim la Gura Zlata, o cabană de modă veche dar primitoare, un lux pentru noi după 5 nopţi la cort :-) Ceva mai târziu apar şi cei doi de care ne-am despărţit la lacul Zănoaga. După feţele lor, pare că nici coborârea lor directă la Gura Zlata n-a fost mai plăcută decât a noastră :-) A fost bine că n-am mai întins cortul pe malul râului - cum ne gândeam iniţial - pentru că toată noaptea a plouat... Vremea s-a stricat într-adevăr, a doua zi a plouat tot drumul spre casă. Muntele şi-a închis porţile pentru o perioadă dar noi ne-am simţit recunoscători pentru cele 6 zile petrecute într-un circuit "în sălbăticie"... zile cu bune şi cu mai puţin bune... care însă nu ne-au oprit să ne gândim şi la alte trasee pentru data viitoare. Trebuie să facem cunoştinţă şi cu Gugu :-)

foto Marius

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53

Marius, august 2017

A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1559746

Floarea de Colț București
romania-natura.ro