Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Privind spre Retezat din sud, de pe Piatra Iorgovanului, legătura dintre Retezatul Mic (calcaros) şi Retezatul propriu-zis se întinde vizibilă şi ademenitoare. Vederea de ansamblu asupra muntelui are farmecul său, la fel ca detaliile care încântă privirea atunci când eşti în inima masivului... de aceea ne-am dorit să intrăm în Retezat venind dinspre Retezatul Mic şi asta s-a concretizat în vara lui 2017.

Dacă tot avem în plan Retezatul Mic, ar fi interesant şi Godeanu cu-ale lui culmi domoale, pastorale... dar cum să intrăm în Godeanu ? Privind harta şi citind ce idei au avut şi alţi drumeţi înaintea noastră, o variantă interesantă de circuit pare să fie pornind de la Gura Apelor. Putem pleca şi reveni în acelaşi loc după câteva zile cu cortul pe munte... câte anume nu ştim exact deocamdată de aceea concediul e cel mai potrivit pentru încercare.

Zis şi făcut. După cca 6 ore cu maşina din Bucureşti, suntem sus, pe baraj. Ultima dată l-am văzut în 2012. De fapt atunci am văzut doar valea care adăposteşte lacul, complet secat pentru reparaţii la vremea respectivă. Acum însă o suprafaţă albastră întinsă luceşte în lumina soarelui. Apele Râului Mare care colectează pâraie dintr-o zonă largă de munte (delimitată de Retezat-Godeanu-Ţarcu) sunt zăgăzuite de cel mai mare baraj de anrocamente şi argilă din Europa (wikipedia.org/wiki/Barajul_Gura_Apelor). Marea majoritate a turiştilor şi maşinilor traversează barajul către punctul de intrare în Retezat, pe valea Lăpuşnicului Mare. Noi rămânem pe malul vestic al lacului şi lăsăm maşina în grija paznicului de la punctul de analiză şi control care ţine de Apele Române.

foto Marius

Este deja ora prânzului aşa că pornim pornim încet la drum. Încet... nu din lipsă de entuziasm ci pentru că rucsacii sunt grei la început de drumeţie şi soarele arde bine la mijloc de august. Pe latura estică a lacului, vis-a-vis de noi, continuă drumul forestier către Poiana Pelegii. Noi ocolim lacul de-a lungul piciorului vestic (alimentat de râul Şes şi afluenţii lui). Ştim că după câţiva km de drum forestier o să găsim poteca marcată ce urcă în Şaua Iepei în munţii Ţarcu. Ne imaginăm că fiind un traseu turistic intrarea în pădure o să fie semnalizată cumva. Totuşi, după mai bine de-o oră de mers, când pare că înaintăm prea mult pe serpentinele drumului, verific GPS-ul telefonului care arată că tocmai am trecut de locul cu pricina. Ne întoarcem puţin din drum şi cu GPS-ul identificăm intrarea în pădure într-un loc care pare doar o urmă de torent prăvălit peste parapetul drumului. La prima vedere şi necunoscând locurile, cu greu ţi-ai imagina că exact acolo ar fi poteca, banda roşie nefiind foarte vizibilă decât dacă ştii unde este, pe un brad ceva mai în interiorul pădurii :-) Am apreciat că sunt cca 5 km de la baraj.

Urmează un urcuş destul de abrupt prin pădurea pustie. Este cald dar acum suntem la umbră. Ne răcorim setea cu cele câteva fructe pe care nu vrem să le cărăm prea mult în spate. După cca o oră se întrevede golul alpin. Puţin mai sus găsim un izvor binecuvântat, chiar în potecă. Sunt urme de animale dar locul de unde iese apa este protejat cu o piatră mare, plată. Sub ea, apă rece şi limpede, cu care ne potolim setea.

foto Marius

Între timp cerul s-a cam acoperit aşa că nu zăbovim mult. Deşi nu pare prea umblată, poteca e clară. Banda roşie merge către vârful Ţarcu şi, mai departe, complexul Muntele Mic (cf. hărţii). Lăsând treptat în urmă pădurea, intrăm în zona pastorală a muntelui. Se vede o turmă undeva sus, în dreapta, puţin probabil să ne intersectăm. Drumul însă trece aproape de stână. Poate am fi reuşit să ne strecurăm neobservaţi dacă măgarii nu s-ar fi pus pe răgete, mai ceva ca gâştele Capitoliului. Câinii de la stână atât au aşteptat şi nu s-au lăsat până nu ne-au lătrat zdravăn, prima din multele întâlniri de genul ăsta din următoarele zile !

foto Marius

Deviem uşor de la potecă ocolind mai pe departe stâna şi curând ajungem în şaua Iepei. Am făcut până aici cca 3 ore. Ne tragem sufletul şi ne orientăm puţin... pe telefon. Indicatorul arată 1.727m. Lacul a rămas departe, jos în vale. Citisem că unii au campat pe-aici dar nu ne atrage locul, mai ales că singura sursă de apă este jos, la stână. Deşi norii se adună ameninţători, pornim mai departe pe creastă, timp este destul să ajungem la Lacul Pietrele Albe unde-am dori să înnoptăm... desigur, cu condiţia să-l găsim :-)

foto Marius

Pe creastă transpiraţia se usucă repede, panta nemaifiind atât de mare. Puţin înfriguraţi mergem mai departe. Deşi nu cunoaştem locurile suntem unde trebuie. Singura necunoscută este vremea. Necunoscută... care devine curând cunoscută... Ceea ce nu ne doream se întâmplă în cele din urmă. Începe să plouă, uşurel la început dar susţinut. Neplăcute însă sunt fulgerele, exact când ne aflăm noi pe sus şi n-avem unde să ne retragem. Evităm cât se poate creasta matematică şi mergem uşor de-a coasta, cum de altfel ne conduce poteca. Bubuie cam peste tot în jur dar fulgerele par totuşi la distanţă. Puţin demoralizant pentru prima zi :-(

Echipamentul de ploaie e testat la maxim şi-şi face datoria dar bocancii se udă la un moment dat. Ne adăpostim puţin lângă un bolovan mare, unul din puţinii pe o culme relativ plată, înierbată, mai mult să ne odihnim decât să ne ferim de ploaie... şi continuăm să mergem căci n-avem altă soluţie. Trecem, fără să ştim, de vârfurile Baicu şi Mătania. Ploaia ţine aproape două ceasuri, timp în care nu prea am admirat peisajul :-)

Întâlnim doi ciobani care ne confirmă că lacul e undeva în faţă, în stânga noastră. "Sunt vacile acolo" zic ei ceea ce nu sună prea interesant dacă locul e călcat în picioare de animale. Ştim că percepţia ciobanilor în ceea ce priveşte timpul şi spaţiul este relativă aşa că nu ne mirăm că nu ajungem chiar imediat în şaua Şcheiului. Ne lăsăm la vale în stânga în speranţa că vom ajunge repede la lac. Coborâm destul de mult fără să vedem semne de vreun lac şi la gândul că dimineaţă trebuie să urcăm înapoi tot ce-am coborât ne oprim într-un loc acceptabil pentru a întinde cortul, lângă un pârâiaş care pare curat. E puţin în pantă dar va fi bine să dormim cu capul în sus. Iarba e mare şi locul destul de moale. În plus, cu cât coborâm mai aproape de pădure, cu atât sunt şanse mai mari să ne apropiem de animale (sau vice-versa) aşa că, obosiţi şi plouaţi, ne declarăm mulţumiţi.

foto Marius

Adie puţin vântul aşa că întindem tot ce este ud pe tufele de ienupăr dar mai multă nădejde ne punem în soarele de-a doua zi. Cu cortul montat şi supele calde în stomac buna-dispoziţie parcă revine. Adormim uşor şi chiar dormim bine. Suntem în plin necunoscut... dar suntem unde trebuie :-)

foto Marius

Mai multe imagini aici: google.com/113141227558205294823/posts/hKM7Xx25xK3

A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1260687

Floarea de Colț București
romania-natura.ro