Un mic afluent al Arieşului, pârâul Hăşdate, a săpat în zona calcaroasă a culmii Petreşti/Hăşdate (arealul munţilor Trascău) unele din cele mai impresionante chei din România, Cheile Turzii. În pereţii de 200-300 m înălţime alpiniştii au deschis de-a lungul anilor zeci de trasee. Alături de acestea, în 2012, Clubul Sportiv SkyFly din Cluj-Napoca a inaugurat un traseu de via ferrata în zona Turnul Ascuţit - Hiliod - Grota lui Hili (suprapus peste un traseu vechi de alpinism grad 2A).

Cu o lungime de cca 350 m traseul de via ferrata urcă cca 200 m diferenţă de nivel şi e cotat cu gradul de dificultate C (pe o scară de la A la E). Străbate o zonă spectaculoasă în versantul stâng al cheilor şi urcă de la nivelul apei până sus, în creastă (traseul propriu-zis este ceva mai scurt).

Venim dinspre Turda - Mihai Viteazul şi coborâm până la capătul asfaltului, spre zona de aval a Cheilor Turzii. La centrul Salvamont din chei ne informăm despre acces şi starea traseului (ştiind că a fost vandalizat de mai multe ori).

Accesul în Rezervaţia Naturală Cheile Turzii se face contra unei taxe modice de câţiva lei. De la Salvamont pornim prin pădure, în amonte, pe poteca turistică (punct roşu) pe alocuri săpată în peretele de calcar chiar deasupra apei. Traversăm apa de 3 ori şi după ultimul pod părăsim poteca ce continuă spre Petreşti. Evident, aici se poate ajunge şi din capătul din amonte al cheilor. În sensul nostru de mers am făcut cca 30 minute. Suntem pe versantul stâng al cheilor şi ne întoarcem în aval pe o potecuţă folosită de alpinişti, cale de acces către traseele din zonă. Urcăm uşor în diagonală, paralel cu pârâul Hășdate, până la o mică platformă la baza Turnului Despărţitor.

Capete gri, de dinozauri, scot crestele, iarba le este
Fular ațos și circular. Bolovănișul joacă feste,
Ascunde rădăcini - copacii țâșnesc din sec, și-s oblic prinși
Un pic de pantă, dar, de fapt, îi vezi plutind, verde convinși. *

Puţin mai sus întâlnim o traversare mai expusă asigurată cu un cablu de cca 15 m, înainte de care ne echipăm pentru via ferrata (chiar dacă traseul propriu-zis este mai sus). Continuăm să urcăm până la un alt cablu, o scurtă porţiune mai abruptă, fără să fie însă dificilă. Poteca înaintează la înălţime, deasupra cheilor, şi zăbovim pentru a admira înălţimile de calcar şi turnurile zvelte care se înalţă către soare. Mai departe întâlnim o limbă de grohotiş (Zuruşul Lung) pe care o traversăm în diagonală. Ajungem la baza Turnului Ascuţit, ocolim peretele aşa cum ne conduce poteca şi găsim intrarea propriu-zisă în traseu. Am făcut cca 30 minute de jos, de la nivelul apei.

foto Marius

Cremenea face verticale în nuanțe-albastre, în alb chiar,
Nori măsluind. În preajma lor, frunze și-asumă rol stelar.
Șufe metalice urcușul ghidează, și se rotunjesc,
În timp ce vrăji de levitații surplombele tot bălmăjesc. *

Începem cu un pasaj uşor (A-B) la baza unui perete vertical impresionant în stânga noastră. Cablul este gros, de toată încrederea, dar punctele fixe sunt la distanţe destul de mari în această primă porţiune. Pentru cine este obişnuit cu vâlcelele de abrupt urcuşul nu pune probleme; suntem însă atenţi la pietrele instabile care zboară de sub picioare. Vis-a-vis, pe malul celălalt, însorit la orele dimineţii, admirăm pereţii şi crestele elegante de calcar, la fel de frumoase ca cele pe sub care mergem, dar într-o altă perspectivă. Urcuşul continuă pe o brână îngustă, friabilă datorită vegetaţiei şi încet-încet ne apropiem de arcada de piatră a grotei care dă numele traseului. Brâna se lăţeşte din nou şi după cca 15 minute de la începutul traseului ne depărtăm de peretele pe lângă care am urcat. Un jgheab îngust cu vegetaţie continuă ascendent pe lângă perete dar traseul se abate spre dreapta.

foto Marius

Urmează un piept de piatră aproape vertical la început (C) cu prize puţine unde, pentru siguranţă, o mână rămâne mai mereu pe cablu. Sunt scoabe metalice care suplinesc lipsa prizelor naturale. Efortul fizic este evident ceva mai mare. Asigurările sunt mai dese în această porţiune aşa că ici-colo putem respira pe îndelete şi ne delectăm cu ceea ce vedem în jur şi deasupra noastră.

foto Marius

Ne apropiem de arcada de piatră prin care trece traseul într-o uşoară traversare ascendentă spre stânga şi panta se mai domoleşte (B). Ceva mai sus urcuşul devine din nou mai dificil (C), un pasaj vertical, cu prize puţine pentru picioare, probabil zona cea mai dificilă a traseului, după care peretele devine mai frământat, cu prize mai bune pentru mâini şi picioare, chiar dacă panta rămâne aceeaşi (B-C).

foto Marius

Spre stânga, sus, în perete, se adânceşte o grotă plină de păsări dar traseul nostru se abate spre dreapta într-o traversare lungă dar frumoasă (B-C) pe o brână îngustă de piatră suspendată la înălţime.

foto Marius

Grota lui Hili îi declină soarelui vechea competență.
Neagră materie îngână în ochiul ei, cu insistență. *

Astfel trecem prin arcada care acum rămâne în spatele nostru şi continuăm să urcăm. Urmează o scurtă porţiune aproape verticală, ceva mai dificilă, apoi un pasaj ceva mai domol şi ieşim într-un punct de belvedere, pe o muchie însorită.

foto Marius

Ieșirea explodează conic, împinge cu sălbăticie
Versanți, de raze podidiți, pe care, în zburdălnicie,
Tufișuri se îngrămădesc în loji vacante, calcaroase,
Și își dezmiardă crengile cochete prin texturi păroase. *

De sus priveliştea asupra cheilor e ameţitoare. La propriu. Stăm, privim şi ne minunăm. Firul apei a rămas undeva la peste 200 m sub noi, abia vizibil printre pereţii înalţi.

foto Marius

Continuăm să urcăm în plin soare o creastă cu vegetaţie mică. Nu e dificilă (A-B) doar că e suficient de expusă aşa că, pentru siguranţă, cablul continuă până ieşim în zona somitală a peretelui unde traseul nostru se termină. Ne îndreptăm spre zona plată din faţă având ca reper Crucea Sănduleștilor. Cu pauzele de rigoare am făcut ceva mai mult de o oră dar fiind singuri în traseu n-am avut niciun motiv să ne grăbim şi să nu ne bucurăm pe deplin de traseu.

Cei doi privesc, nu doar osoase, de vremi uscate culmi înalte,
Nu numai despicate văi, ce-s ale vidului crud halte,
Și nu neapărat spre ierburi, jur-împrejur prinse-n saltea,
Ci în adâncul bolții, care de ceva vreme se gătea
De dragul lor, când cu un flash de intuiție curată,
Când cu un cârlionț de pace, ori ghidușie concentrată.
Ei văd cum mare și mărunt se leagă de jos până sus,
Și se ridică, drum să-ncheie exact așa cum și-au propus. *

* Versuri aranjate de Graţiela  cool

Sus întâlnim poteca turistică (punct roşu) pe care se poate coborî fie într-un capăt fie în celălalt al cheilor. Revenind la punctul de plecare, în zona de aval a cheilor, am făcut în total undeva spre 3 ore aşa că ziua poate fi completată cu o altă drumeţie în zonă (de exemplu versantul drept al cheilor sau, ceva mai departe, Cheile Turenilor).

Informaţii: facebook.com/people/Via-Ferrata-Cheile-Turzii-Sky-Fly/100063512532394

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/E4pEvTaT7piLhN3m9

august 2019


Un serviciu oferit de CComment