Bucegi

Muntele Morarul, una din culmile nordice ale masivului Bucegi, se desprinde din zona cea mai înaltă a masivului, către est, printr-o culme foarte accidentată şi spectaculoasă în zona Acelor Morarului. Un brâu de verdeaţă în adevăratul sens al cuvântului, Brâna Mare a Morarului (Brâul Mare al Morarului) încinge muntele Morarul pe feţele sudică şi nordică făcând legătura între cele două văi care-l separă de Coştila (valea Cerbului) şi de Bucşoiul Mic (valea Morarului). Se poate parcurge în ambele sensuri dar intrarea dinspre valea Cerbului este mai uşoară (mai evidentă). W.Kargel apreciază timpul necesar la 10-11 ore pentru traseul complet cu plecare şi revenire din Buşteni dar se poate face şi într-un timp mai scurt.

17 ianuarie, prima plimbare la munte în 2009. Vremea se anunţă bună deşi seara a nins puţin chiar în Bucureşti şi foarte probabil şi la munte. Mugur e punctual ca de obicei. Ne ia cu maşina la 6:30, pe mine şi pe Moniq, apoi pe Tudor. Pornim la drum şi-n circa două ore ajungem la Buşteni. Cerul este acoperit, mai ales spre munţii Baiului şi spre nord, dar nu foarte ameninţător. Mugur propune în agenda de lucru :-) valea Mălinului, o "datorie" de anul trecut când starea zăpezii nu ne-a permis să urcăm... încercăm acum...

Muntele Bucşoiul, cel mai însemnat şi mai masiv din culmile nordice ale munţilor Bucegi, atinge prin vârful Bucşoiul Mare 2.492 m. De la baza sudică a vârfului se lasă spre est o creasta stâncoasă, accidentată şi foarte spectaculoasă, creasta Bucşoiului Mic numită şi creasta Balaurului (creasta La Balaur) din cauza colţilor de stâncă asemănători solzilor cornoşi ai unei spinări de balaur :-) Paralelă cu creasta Morarului, este despărţită de aceasta din urmă de valea Morarului. Între creasta Bucşoiului Mic şi creasta propriu-zisă a Bucşoiului Mare se adânceşte valea Bucşoiului.

Valea Bucşoiului îşi are obârşia sub vârful Bucşoiul Mare, în zona de confluenţă cu Creasta Bucşoiului Mic (creasta estică a Bucşoiului / creasta Balaurului). Are o orientare preponderent estică şi coboară prin zone stâncoase abrupte, pe alocuri cu aspect de canion sau prin locuri mai domoale acoperite cu pajişti şi jnepeni până în Poiana Bucşoiului, intersectează poteca turistică Pichetu Roşu – Mălăieşti iar în final se pierde în zona de pădure a Văii Glăjăriei. Partea alpină a văii este cea cuprinsă între Poiana Bucşoiului şi zona de obârşie, porţiunea finală a văii fiind o râpă împădurită.

Dacă munţii Bucegi şi-au înscris numele pe primele file ale istoriei alpinismului din Carpaţi, Picătura ocupă un loc de frunte în aceste pagini. Creasta Picăturii separă faţa estică a Caraimanului brăzdată de valea Seacă a Caraimanului şi afluenţii ei şi faţa nordică unde firele Albişoarelor coboară către valea Albă. Piramida vârfului Picătura se detaşează clar de restul crestei fiind separată de vârful Strungii Mari printr-o spintecătură adâncă (a marelui V). Vârful constituie el singur un obiectiv de sine-stătător ce poate fi abordat pe căi diferite; combinat cu restul crestei, întregul traseu câştigă în complexitate şi dificultate (3A) dar şi în frumuseţe.