Peretele Vulturilor, îndrăgit în masivul Coştila pentru multe trasee de alpinism, este traversat de patru brâne, respectiv Brâna Policandrului, Brâna Suspendată, Brâna Interzisă şi, cea mai de sus, Brâna Aeriană (W.Kargel), căi de legătură între traseele de căţărare din perete dar şi de retragere din zona de abrupt.

Spectaculoasă prin imaginea oferită asupra Coştilei şi Caraimanului, poteca ce include Brâna Aeriană şi continuă cu Creasta Văii Albe poate fi o destinaţie în sine pentru cei care iubesc abruptul din munţii Bucegi dar nu sunt pasionaţi de traseele de căţărare din pereţi. Chiar dacă nu e un traseu propriu-zis de alpinism, poteca străbate zone expuse unde e nevoie de multă atenţie, siguranţă în mers, echilibru, vreme bună şi timp suficient. La munte, mai ales pe porţiunile cu risc de accidentare, nu trebuie niciodată să te grăbeşti !

Pentru drumeţie alegem o zi frumoasă cu soare şi cer senin, ideal vara sau toamna devreme, să avem suficientă lumină. Plecăm din Buşteni, trecem de Căminul Alpin, urcăm puţin pe poteca marcată către Poiana Coştilei (triunghi roşu) apoi pe buza Văii Albe prin răcoarea plăcută a pădurii. După cca 45 de minute lăsăm în stânga varianta spre valea Albă unde o mică bornă de piatră semnalează răspântia dintre poteci. Continuăm uşor dreapta şi ajungem curând în poiana "La Sfatul Uriaşilor" şi, puţin mai sus, la locul de odihnă de lângă izvor. Este ultima sursă de apă şi la nevoie ne astâmpărăm setea şi ne odihnim puţin.

foto Marius

Serpentinele potecii urcă printre copacii bătrâni şi ajungem într-o poieniţă unde, la început de vară, bulbucii, crinii şi alte minunăţii colorate sunt la apogeu. Dincolo de bogăţia vegetală, chiar în faţă, peretele Vulturilor (Policandrului) se ridică impresionant, aproape vertical privind de-aici. Cu puţină imaginaţie vedem şi linia subţire de verdeaţă a Brânei Aeriene.

Traversăm, în urcare, vâlcelul Policandrului şi vâlcelul Pietros. Curând ne apropiem de valea Coştilei dar nu traversăm spre refugiu ci ne abatem către stânga, pe o potecă firavă care continuă ascendent, în diagonală, pe la baza pereţilor care se ghicesc dincolo de pădure. Intersectăm din nou cele două vâlcele pe care le-am întâlnit mai devreme iar ceva mai sus intrăm în vâlcelul Stâncos. Se poate urca direct pe fir dar talvegul e plin de pietre care de-abia aşteaptă să zboare la vale aşa că e mai comod să urcăm prin stânga, printre zadele de pe malul drept geografic. Peretele vâlcelului Stâncos (faţa sudică) găzduieşte 3 trasee alpine, Oblic, Surplomba cu Pendul şi Bivuacul Caprelor. După multe zig-zag-uri printre zade şi brazi şi o scurtă traversare mai expusă ajungem în locul numit "La pândă". Poteca merge înainte către Circurile văii Albe (goo.gl/photos/xnxfMtZ7wFgwfxCe9).

Circurile Văii Albe, pe potecă accesate,
Până la locul La Pândă i-au condus. Muntele încă
Se dădea că-i omenos, nu-i punea pe brânci la muncă,
Molizi și platani visau umbre dezinteresate. *

foto Marius

Le-au dat oamenii potecă, ei au preferat s-o lase,
Și-au urcat pe lanț, pe jgheab. Vi se pare că-s normali ?
Flori-de-colț, perlat-blănoase, i-au votat ca ideali
Camarazi de aer tare, potriviți la mușchi și oase. *

Noi însă ne îndreptăm în sus pe un jgheab larg, pământos, friabil şi umed, motiv pentru care zona este prevăzută cu un lanţ. Casca e bine-venită de-acum înainte, nu ştii niciodată de unde poate zbura vreo piatră. În continuare poteca se abate mult spre dreapta. Sunt câteva zone expuse, pe alocuri pământul e spălat de ploi dar înaintăm uşor. Pe deasupra copacilor, valea Prahovei se vede ca-n palmă.

foto Marius

Un mic piept de piatră, din nou o zonă cu jnepeniş şi vegetaţie bogată şi ieşim la lumină în vâlcelul Policandrului.

foto Marius

Aveau totul la picioare: jnepeni, iarbă, zeci de case,
Iar prin pungile de nori, care căștile udau,
Raze de lumini deștepte pleoapele fin le brodau.
Pentru ei, chiar un scaiete puful își sacrificase. *

Urcăm pe vâlcel cum ne ghidează poteca, de la stânga la dreapta şi-napoi, până ajungem la un jgheab larg care ne conduce către muchia din stânga vâlcelului. Este o porţiune scurtă de căţărare elementară dar, pentru siguranţă (şi pentru coborâre), există un lanţ de care te poţi ajuta. Ieşim pe muchie, într-un mic loc la soare, cu o belvedere frumoasă către valea Prahovei.

foto Marius

Continuăm să urcăm printre jnepeni şi revenim în firul vâlcelului. Partea superioară este destul de frământată şi, cu atenţie la pietrele instabile, facem o traversare finală spre stânga care ne scoate într-o şa înierbată şi-un promontoriu parcă suspendat deasupra hăului. Panorama asupra locurilor învecinate e impresionantă.

Repere cu denumiri cu dichis, precum Vâlcelul
Policandrului, sau, uite: Albișoare, Valea Albă,
Rostuiau sfinte vibrații, le jucau apoi în salbă
De ecouri sfărâmate în pereții ca oțelul. *

foto Marius

Urmărim cu privirea cum valea Albă urcă îndrăzneţ până în zona de obârşie. Dincolo de ea, peretele nordic al Caraimanului, este brăzdat adânc de Albişoare care, din acest unghi, par verticale şi inabordabile. Vârful Picătura şi Creasta Picăturii (Vârful Picătura şi Creasta Picăturii) fac legătura între cer şi munte iar deasupra, Crucea Caraimanului, veghează asupra depărtărilor. Chiar deasupra noastră verticalele parcă nesfârşite ale peretelui văii Albe te fac să te simţi mic şi umil...

foto Marius

Ne revenim din visare şi ne pregătim să intrăm în brâna propriu-zisă care se strecoară abil pe peretele vertical din faţă. Începem cu o scurtă traversare în coborâre, expusă dar asigurată cu un cablu. Întrucât picioarele sunt mult mai jos decât nivelul unde cablul a putut fi montat, acesta are o "burtă" mare aşa că trebuie să fii atent să nu te dezechilibrezi.

foto Marius

Peretele este aproape vertical şi-n sus şi-n jos dar pe toată lungimea brânei există cabluri fixe care îţi dau suficientă încredere să te simţi în siguranţă... mai ales în locul în care trebuie să depăşeşti un mic prag de piatră, pe la mijlocul brânei. Desigur, e locul cel mai spectaculos al traseului şi e foarte tentant să faci poze la tot pasul dar, atenţie, mâna nu trebuie să părăsească lanţul / cablul fixat în perete. Cu atenţie toate pasajele se pot depăşi fără probleme.

foto Marius

Se-nfruptau, cu ei odată, văi prăpăstios hulpave,
Din albastrul ce esența-și concentra neîntrerupt.
Pe o boltă,-ndrăgostită de-un hieratic început,
Un prezent etern cioplea timpul în unde concave. *

foto Marius

Ajungem într-o şa înierbată unde se termină câteva trasee alpine din Peretele Vulturilor. E un loc frumos unde încă o pauză este bine-venită. Chiar în faţa noastră se desfăşoară, larg, bazinul văii Coştilei (photos.app.goo.gl/HK4kN7V7UzmGEEbi9), delimitat către nord de peretele Coştilei şi Creasta Coştila-Gălbinele (photos.app.goo.gl/X5basQwQ6cj9SLwb9). Jos, valea Prahovei, e atât de departe încât pare o altă lume.

foto Marius

Din acest punct Creasta Vulturilor se continuă cu Creasta văii Albe. Urcăm cu atenţie pe faţa înierbată care priveşte către valea Coştilei. Şi mai mare atenţie e necesară la coborâre în această zonă, feţele de iarbă şi, ici-colo, pietrişul mărunt, fiind înşelătoare. Nu este loc pentru niciun pas greşit. Mai nou există câteva puncte de asigurare, utile dacă eventual este ud sau pentru coborâre.

foto Marius

Locurile sunt, fără îndoială, fotogenice :-)

foto Marius

Pe alocuri privim cu smerenie în partea cealaltă cum peretele văii Albe se prăvăleşte aproape vertical către valea Albă. Trasee renumite urcate cu migală de alpinişti îndrăzneţi îşi au punctul terminus pe creastă. Fisura Albastră, Fisura Centrală, Lespezile, Hornul Negru sunt doar câteva file de istorie scrise cu zeci de ani în urmă.

foto Marius

Ajungem curând în Brâna Mare a Coştilei (BMC). Spre dreapta brâna traversează zona de obârşie a văii Coştilei până spre şaua largă din extremitatea nordică a bazinului superior al văii Coştila, punctul terminus al Crestei Coştila-Gălbinele şi mai departe spre valea Scoruşilor (goo.gl/photos/a1kyfZPyZBfaUSxs5). Spre stânga brâna coboară spectaculos spre valea Albă (photos.app.goo.gl/ECqm2s3xiGe7mZpZA) unde face legătura, cu o oarecare discontinuitate pe verticală, cu Brâna văii Albe. Ambele variante sunt la fel de frumoase, totul depinde de dispoziţie şi timpul disponibil.

foto Marius

Creasta Văii Albe,-a fost bifată la rândul ei,
Pe Hornul lui Gelepeanu în suiș s-au aruncat,
Ghidul hâtru,-al cărui nume-l evoca, le-a descărcat
Date din astral alpin (are acest obicei !). *

A treia variantă de a continua traseul este în sus, pe Hornul lui Gelepeanu. Ajungem pe plaiurile domoale de pe platoul Bucegilor, în zona releului de pe vârful Coştila. Aici totul este atât de diferit faţă de zonele aspre de piatră prin care am urcat ! Ocolim zona de obârşie a Blidului Uriaşilor, apoi a Văii Albe şi ajungem pe vârful Caraiman.

foto Marius

Admirăm peretele văii Albe în toată măreţia lui gândindu-ne cum, doar cu câteva ore în urmă, priveam în sens invers. Coborâm pe Brâna Mare a Caraimanului către cabana Caraiman şi-napoi în Buşteni pe valea Jepilor unde circuitul ia sfârşit după 8-9 ore.

* "Demers aerian" aranjat în versuri de Graţiela smile

Mai multe imagini...

Septembrie 2020 photos.app.goo.gl/m6eMAr6TMZ1381QX8
Iunie 2016 goo.gl/photos/a1kyfZPyZBfaUSxs5
Iunie 2012 photos.app.goo.gl/h6SLicNTYJfUqXCy5

Un serviciu oferit de CComment