La moartea lui Hahnemann homeopatia era cunoscută şi practicată nu numai în Germania şi Franţa, ţări în care el însuşi a lucrat, dar şi în Anglia, Italia, Spania, ţările Scandinave, Polonia, Rusia, India şi cele două Americi. Urmaşii lui Hahnemann nu s-au mulţumit să se limiteze la cele scrise de maestru ci au preluat conceptele sale şi le-au dezvoltat. Dar nu toţi au fost de acord cu aspectele metafizice ale teoriei hahnemanniene, în special cu forţa vitală. Acesta a fost punctul de plecare pentru o scindare care de altfel se prefigura încă din timpul vieţii lui Hahnemann.

Lycopodium este introdus de Hahnemann ca remediu homeopatic în lucrarea "The Chronic Diseases" (Bolile Cronice), fiind menţionat ca unul din cele mai importante remedii antipsorice. Este unul din exemplele cele mai elocvente privind rolul dinamizării (potenţării) în prepararea remediilor.

Infecţiile acute ale tractului respirator superior (IACRS) sunt foarte frecvente mai ales la copiii de vârstă preşcolară (dar şi la copii mai mari şi chiar la adulţi). Mulţi dintre ei încep să facă faringite, rinofaringite, laringite, amigdalite, otite repetate, etc. odată ce intră în comunitate, schimbul de agenţi infecţioşi făcându-se foarte uşor între copii. Pe măsură ce cresc, imunitatea lor se îmbunătăţeşte şi devin mai rezistenţi la astfel de infecţii. Însă o anumită predispoziţie moştenită asociată cu unii factori de mediu şi, eventual, excesul (nejustificat) de medicamente (antibiotice, preparate cortizonice, uneori vaccinuri, etc.) fac ca această perioadă să se prelungească sau, oricum, să fie neplăcută atât pentru parinţi cât şi pentru cei mici.

Părintele homeopatiei, Samuel Hahnemann, a fost un medic cu o gândire originală care a devansat mult lumea medicală de la începutul sec. XIX, o personalitate controversată, uneori mai greu de înţeles chiar şi pentru noi, astăzi, la peste 200 de ani de la naşterea homeopatiei.

Homeopatia este o ştiinţă a vindecării bazată pe principii şi legi fixe, imuabile. Valorizate de Hahnemann şi urmaşii săi, aceste principii sunt valabile şi astăzi, confirmate de peste 200 de ani de practică. H.Coulter în "Homeopathic Science and Modern Medicine" (North Atlantic Books, 1981) apreciază că principala diferenţă între alopatie şi homeopatie este aceea că homeopatia este o "doctrină precis structurată", doctrină în adevăratul înţeles al cuvântului, de totalitate a principiilor, nu într-un sens peiorativ ! Principiul similarităţii şi celelalte principii care stau la baza doctrinei homeopate sunt aceleaşi, nu s-au schimbat în ciuda descoperirilor ştiinţifice moderne, aşa cum şi legea gravitaţiei, de exemplu, este aceeaşi de la Newton încoace...

Homeopatia, ca ştiinţă, se bazează pe principii bine definite, formulate de Hahnemann şi urmaşii săi. Similia similibus curantur, principiul similarităţii, afirmă că o substanţă care produce un set de simptome când este administrată unui om sănătos, poate vindeca simptome asemănătoare la un bolnav dacă este folosită în doze foarte mici.