William Boericke este un nume de referinţă în şcoala americană de homeopatie dar contribuţia lui în acest domeniu nu se limitează la zona unde a trăit şi practicat homeopatia. Renumele şi opera lui sunt cunoscute în întreaga lume.

Fiind o terapie holistică, homeopatia tratează pacientul ca pe un ansamblu coerent, indivizibil, caracteristic şi unic la un moment dat al existenţei sale. Chiar dacă este vorba doar de o durere de stomac de exemplu sunt importante nu numai toate detaliile legate de acest simptom dar şi întreg contextul în care el apare şi "fondul" pe care el se grefează. Sigur că totalitatea simptomelor şi trăsăturilor caracteristice ale unui individ se poate modifica în timp sub acţiunea numeroşilor factori stresanţi interni sau externi... însă la momentul consultaţiei această totalitate indică un singur remediu, un anumit tip constituţional. În acest context vorbim de pacientul Calcarea, Lycopodium, Sulphur, etc., fiecare cu un anumit tablou caracteristic de simptome.

Bovista lycoperdon
(bov)
(Materia Medica, W.Boericke)

Are un efect puternic asupra tegumentelor producând erupţii cum sunt eczemele precum şi asupra circulaţiei cu predispoziţie la hemoragii; oboseală şi moleşeală accentuate. Util pentru copii care se bâlbâie, femei celibatare cu palpitaţii, pacienţi predispuşi la micoze cutanate ("pecingine"). Amorţeală şi furnicături în nevrite multiple. Asfixie cauzată de fumul de mangal.

Bugle-weed
(lycps-v)
(Materia Medica, W.Boericke)

Scade tensiunea arterială, reduce frecvenţa cardiacă şi măreşte considerabil durata sistolei. Hemoragii pasive (Adrenalinum 6x). Remediu cardiac. Util în guşa exoftalmică şi hemoragiile hemoroidale. Indicat în bolile însoţite de o activitate tumultuoasă a cordului, cu mai multă sau mai puţină durere. Hemoptizie în bolile valvulare cronice. Util în guşa toxică înainte de intervenţia chirurgicală, 5 picături din tinctura-mamă (Beebe).

Câteva întrebări pe care un pacient şi le-ar putea pune înainte să apeleze la un medic homeopat sau pe parcursul tratamentului...

În limba greacă miasmă (miasma) înseamnă pată, murdărie, poluare. Vechii greci considerau miasmele drept emanaţii de vapori sau efluvii nesănătoase cu putere contaminantă care conţineau particule de materie descompusă transmise pe calea aerului. Acestea aveau originea în locurile mlăştinoase sau corpurile în descompunere şi se credea că erau implicate în producerea şi transmiterea bolilor. Teoria miasmatică privind bolile a rămas populară în lumea medicală până către secolul XIX.