Homeopatia este o formă holistică de medicină care tratează omul ca un întreg, dpdv mental, emoţional şi fizic, integrat în mediul familial, social şi natural.
Homeopatia ia în considerare simptomele caracteristice și constituția generală a pacientului iar tratamentul este personalizat, adaptat fiecăruia în parte.
Remediile homeopate sunt derivate din surse naturale (minerale, plante, animale) şi sunt acceptate ca sigure, neinvazive şi fără efecte secundare semnificative.
Homeopatia se bazează pe principii simple şi clare, enunţate de Samuel Hahnemann şi discipolii săi, confirmate în practică de peste două secole.
Homeopatia se poate folosi ca tratament de sine stătător sau complementar, alături de tratamentul alopatic sau alte forme de terapie.
Tratamentul homeopatic este sigur şi eficient pentru pacienţi de orice vârstă, de la sugari şi copii până la adulţi şi seniorii familiei.
Ernest Albert Farrington se naşte pe 1 ianuarie 1847 în Williamsburg, Long Island, New York. În copilăria sa, familia se mută la Philadelphia unde studiază la Philadelphia High School.
Remediile homeopate se prepară din substanţe naturale: plante, minerale şi produse de origine animală. Uneori se folosesc substanţe toxice în stare naturală (fosfor, arsenic, mercur), veninuri de şerpi sau păianjeni... alteori substanţe "inerte" din punct de vedere chimic (fără vreun efect evident asupra corpului) care se elimină aşa cum se ingeră, de exemplu nisipul (dioxid de siliciu, remediul Silicea) sau cărbunele vegetal (remediul Carbo vegetabilis). Cum este posibil ca astfel de substanţe să fie utile în tratarea unor afecţiuni ?
Latir (specie de mazăre din familia Fabaceae)
(lath)
(Materia Medica, W.Boericke)
Remediul afectează coloanele laterale şi anterioare ale măduvei spinării. Nu produce durere. Reflexele sunt întotdeauna accentuate. Afecţiuni paralitice ale extremităţilor inferioare; paralizie spastică; scleroză laterală; Beri-beri. Atetoză. Paralizie infantilă. Util după gripă sau boli debilitante cu o slăbiciune fizică accentuată şi senzaţie de greutate, recuperare lentă a funcţiei nervilor. Somnolenţă, cască frecvent.
În limba greacă miasmă (miasma) înseamnă pată, murdărie, poluare. Vechii greci considerau miasmele drept emanaţii de vapori sau efluvii nesănătoase cu putere contaminantă care conţineau particule de materie descompusă transmise pe calea aerului. Acestea aveau originea în locurile mlăştinoase sau corpurile în descompunere şi se credea că erau implicate în producerea şi transmiterea bolilor. Teoria miasmatică privind bolile a rămas populară în lumea medicală până către secolul XIX.
