Homeopatia este o formă holistică de medicină care tratează omul ca un întreg, dpdv mental, emoţional şi fizic, integrat în mediul familial, social şi natural.
Homeopatia ia în considerare simptomele caracteristice și constituția generală a pacientului iar tratamentul este personalizat, adaptat fiecăruia în parte.
Remediile homeopate sunt derivate din surse naturale (minerale, plante, animale) şi sunt acceptate ca sigure, neinvazive şi fără efecte secundare semnificative.
Homeopatia se bazează pe principii simple şi clare, enunţate de Samuel Hahnemann şi discipolii săi, confirmate în practică de peste două secole.
Homeopatia se poate folosi ca tratament de sine stătător sau complementar, alături de tratamentul alopatic sau alte forme de terapie.
Tratamentul homeopatic este sigur şi eficient pentru pacienţi de orice vârstă, de la sugari şi copii până la adulţi şi seniorii familiei.
Fracturile se pot întâmpla în diverse situaţii şi la orice vârstă. De la fractura "în lemn verde" întâlnită uneori la copiii mici şi până la fracturile deschise, cu sângerare abundentă şi dureri atroce, ele necesită cunoştinţe de prim-ajutor, consult medical de specialitate şi, atunci când este cazul, imobilizare, uneori intervenţie chirurgicală. Există remedii homeopatice care ajută la o vindecare mai rapidă, cu complicaţii mai puţine.
Arnica montana este unul din remediile care n-ar trebui sa lipsească din casă. Arnica (potbal de munte, carul zânelor, carul pădurilor) este o plantă din familia Compositae, de circa 30-50 cm înălţime, cu flori galbene care se deschid în iunie-iulie. După cum îi spune şi numele, creşte mai ales la munte. Tinctura care se foloseşte pentru prepararea potenţelor homeopatice, se prepară din planta proaspătă, întreagă.
Bănuţ *
(bell-p)
(Materia Medica, W.Boericke)
Acționează pe fibrele musculare ale vaselor de sânge. Durere musculară accentuată. Şchioapătă, ca după o entorsă. Congestie venoasă, din cauze mecanice. Primul remediu de considerat în traumatismele țesuturilor profunde, după o intervenție chirurgicală majoră. Simptome după leziuni ale nervilor cu dureri intense și intoleranță la apa rece. După gută, slăbiciune a membrelor.
În limba greacă miasmă (miasma) înseamnă pată, murdărie, poluare. Vechii greci considerau miasmele drept emanaţii de vapori sau efluvii nesănătoase cu putere contaminantă care conţineau particule de materie descompusă transmise pe calea aerului. Acestea aveau originea în locurile mlăştinoase sau corpurile în descompunere şi se credea că erau implicate în producerea şi transmiterea bolilor. Teoria miasmatică privind bolile a rămas populară în lumea medicală până către secolul XIX.
