Câteva întrebări pe care un pacient şi le-ar putea pune înainte să apeleze la un medic homeopat sau pe parcursul tratamentului...

La moartea lui Hahnemann homeopatia era cunoscută şi practicată nu numai în Germania şi Franţa, ţări în care el însuşi a lucrat, dar şi în Anglia, Italia, Spania, ţările Scandinave, Polonia, Rusia, India şi cele două Americi. Urmaşii lui Hahnemann nu s-au mulţumit să se limiteze la cele scrise de maestru ci au preluat conceptele sale şi le-au dezvoltat. Dar nu toţi au fost de acord cu aspectele metafizice ale teoriei hahnemanniene, în special cu forţa vitală. Acesta a fost punctul de plecare pentru o scindare care de altfel se prefigura încă din timpul vieţii lui Hahnemann.

Practica homeopatiei se bazează pe principii care, deşi enunţate cu cca 200 de ani în urmă, rămân valabile, aşa cum legile imuabile ale fizicii rămân aceleaşi indiferent că le cunoaştem şi înţelegem în totalitate sau nu. C.Hering (Constantine Hering) a fost un nume important în homeopatie în sec. XIX şi rămâne în continuare datorită aportului său la dezvoltarea acestei ştiinţe medicale. Cele peste 70 de remedii noi introduse în materia medica şi cele 10 volume ale lucrării sale "The Guiding Symptoms of Our Materia Medica" sunt poate exemplele cele mai cunoscute ale contribuţiei lui în homeopatie.

Deşi plăcut, copilul mic Pulsatilla plânge foarte mult. Are nevoie să fie ţinut mai tot timpul în braţe: plânge de fiecare dată când este lăsat jos, chiar pentru perioade scurte şi nu e mulţumit decât când este luat iar în braţe. Plânsul, chiar dacă devine obositor la un moment dat, nu are ceva deranjant. Îi face pe părinţi să fie mai atenţi la copil şi să-i acorde iubire, exact ce-şi doreşte el tot timpul.

Cercetările de arhivă ale Dr. Nicolae Marcu (1) arată că homeopatia a devenit cunoscută în ţara noastră, pe teritoriul Principatelor Române, după anul 1830, destul de timpuriu, cam în aceeaşi perioadă în care homeopatia se răspândea în alte ţări europene.

Mătrăguna (Atropa Belladonna) este o plantă otrăvitoare din familia Solanaceae cunoscută în popor şi sub numele de Cireaşa lupului, Doamna mare sau Împărăteasa. Frunzele, rădăcinile şi mai ales fructele sunt toxice, toxicitatea datorându-se celor 3 alcaloizi, atropina, hiosciamina şi scopolamina. Ingerată în cantitate mare planta poate provoca moartea; a fost folosită pentru otrăviri dar au existat şi intoxicaţii accidentale, mai ales la copii.

Sugarul îşi manifestă curiozitatea privind fix şi zâmbind la cei din jur, explorând tot ceea ce prinde în mână. Când este bolnav poate fi foarte iritabil, plângând dacă are febră mare, rash sau diaree.

Arnica montana este unul din remediile care n-ar trebui sa lipsească din casă. Arnica (potbal de munte, carul zânelor, carul pădurilor) este o plantă din familia Compositae, de circa 30-50 cm înălţime, cu flori galbene care se deschid în iunie-iulie. După cum îi spune şi numele, creşte mai ales la munte. Tinctura care se foloseşte pentru prepararea potenţelor homeopatice, se prepară din planta proaspătă, întreagă.

Unul din lucrurile cunoscute despre homeopatie este că se folosesc cantităţi foarte mici de substanţă activă şi că remediile sunt diluate foarte mult. Prepararea remediilor nu presupune însă doar o simplă diluţie ci un proces mai complex care include şi agitarea soluţiei de remediu, proces numit dinamizare (potenţare). Matematicianul francez Maupertius spunea "Cantitatea de acţiune necesară pentru a produce orice schimbare este cea mai mică posibilă: cantitatea decisivă este întotdeauna minimă, infinitezimală". Cum s-a ajuns însă la acest lucru în homeopatie ?

Silicea (Silicea terra, Silica) este un remediu mineral. Dioxidul de siliciu nu este cunoscut pentru vreo întrebuinţare medicală de vreun fel în afară de folosirea lui ca remediu homeopatic, prin triturare şi diluţie progresivă. Remediul a fost preparat de Hahnemann şi este o constituţie des întâlnită în populaţia generală.