James Tyler Kent (1849 - 1916) a fost cel care a influenţat cel mai mult homeopatia la cumpăna dintre sec XIX şi XX. Practic astăzi termenul de "homeopatie clasică" aproape se suprapune peste cel de "homeopatie kentiană" deoarece Kent a preluat ideile lui Hahnemann şi le-a dus mai departe în acelaşi spirit non-materialist.

William Boericke este un nume de referinţă în şcoala americană de homeopatie dar contribuţia lui în acest domeniu nu se limitează la zona unde a trăit şi practicat homeopatia. Renumele şi opera lui sunt cunoscute în întreaga lume.

Constantine Hering s-a născut pe 1 ianuarie 1800 în Oschatz, Saxonia.

Cercetările de arhivă ale Dr. Nicolae Marcu (1) arată că homeopatia a devenit cunoscută în ţara noastră, pe teritoriul Principatelor Române, după anul 1830, destul de timpuriu, cam în aceeaşi perioadă în care homeopatia se răspândea în alte ţări europene.

La moartea lui Hahnemann homeopatia era cunoscută şi practicată nu numai în Germania şi Franţa, ţări în care el însuşi a lucrat, dar şi în Anglia, Italia, Spania, ţările Scandinave, Polonia, Rusia, India şi cele două Americi. Urmaşii lui Hahnemann nu s-au mulţumit să se limiteze la cele scrise de maestru ci au preluat conceptele sale şi le-au dezvoltat. Dar nu toţi au fost de acord cu aspectele metafizice ale teoriei hahnemanniene, în special cu forţa vitală. Acesta a fost punctul de plecare pentru o scindare care de altfel se prefigura încă din timpul vieţii lui Hahnemann.

Părintele homeopatiei, Samuel Hahnemann, a fost un medic cu o gândire originală care a devansat mult lumea medicală de la începutul sec. XIX, o personalitate controversată, uneori mai greu de înţeles chiar şi pentru noi, astăzi, la peste 200 de ani de la naşterea homeopatiei.