Probabil că primul gând pe care l-am avut în august 2011 la Plaiul Foii când am terminat de parcurs creasta Făgăraşului venind de la Turnu Roşu (Munţii Făgăraş de la vest la est) a fost de mulţumire şi împlinire că am reuşit să facem ce ne-am propus... apoi, imediat, că ar trebui să parcurgem creasta şi-n sens invers, de la est la vest. Măcar o dată :-) Gândul a persistat, am ajuns prin Făgăraş aproape în fiecare an de-atunci încoace dar nu pentru atâtea zile câte ne-ar fi fost necesare pentru creastă. În plus, au fost şi alţi munţi care ne-au atras aşa că proiectul a prins viaţă abia 7 ani mai târziu.

În august 2018 echipa noastră este cu 50% mai mare, adică suntem 3 în loc de 2 :-) Ni se alătură Angela şi sperăm să avem câteva zile de vreme bună ca să ajungem în valea Oltului. M-am / ne-am gândit dacă să pornim strict "matematic" de sub Umerii Pietrei Craiului sau măcar din Curmătura Foii. Asta ne-ar fi scutit de drumul până la Rudăriţa dar ar fi însemnat aproape o zi de mers prin pădure peste Tămaşul Mare fără satisfacţii deosebite în afară de "performanţa"de a fi început drumul de creastă din punctul său cel mai estic. Ne-am hotărât totuşi să începem din Rudăriţa şi, eventual, să ieşim în valea Oltului în capătul vestic al muntelui funcţie de dispoziţia pe care o vom avea la momentul respectiv.

Zis şi făcut. Întâmplarea face să fie aceeaşi perioadă din an ca data trecută. În 2011 am plecat din Turnu Roşu pe 13 august. Acum pornim la drum pe 11 august. Plecăm dimineaţă din Bucureşti (eu cu Moniq) şi după transbordarea în Braşov ajungem în Zărneşti unde sunăm la taxi. Ne întâlnim cu Angela în Plaiul Foii şi ajungem la Rudăriţa puţin înainte de 11. Ne aprovizionăm cu apă de la izvorul de peste drum şi ne considerăm norocoşi că n-a fost nevoie să facem drumul pe jos până aici, ar fi fost o zi inutil de obositoare. Ne încurajăm reciproc privind rucsacii mari, ca de început de drum şi pornim încet în amonte pe valea pârâului Lerescu.

Cer albastru şi câţiva nori albi, de vreme bună. Soare puternice dar în răcoarea pădurii este plăcut. E bine că începem cu o porţiune uşoară de drum, de-abia se ajustează rucsacii în spate. În cca 40 de minute ajungem la copacul pe care plăcuţele încercate de trecerea timpului ne arată că suntem pe banda roşie, ghidul nostru din zilele următoare. Aproape că nu se mai înţelege nimic din scrisul vechi dar importantă este direcţia, în sus, prin pădure. Există o variantă, nemarcată, în continuare pe firul apei şi-apoi direct spre Curmătura Lerescului. În urmă cu 7 ani când am coborât pe-aici muncitorii forestieri ne-au indicat o scurtătură, bună dar cam noroioasă (la vremea respectivă).

foto Marius

Acum însă mergem pe poteca marcată. Ne tragem sufletul câteva minute şi ne pregătim psihic să începem urcuşul. Bine că măcar suntem la adăpost de căldura de miez de zi. Poteca traversează apa pârâului şi începe să urce susţinut printre copaci. Rucsacii încep să atârne parcă mai greu în spate aşa că, sub pretextul de a gusta din zmeura care începe să se coacă, ne oprim de câteva ori. Ici-colo chiuim mai ales pe unde zmeurişul şi lăstărişul se înalţă peste capul nostru, doar suntem la Moş Martin acasă. E o zonă pe unde nu cred că m-aş simţi confortabil seara târziu, aşa cum se mai întâmplă, uneori, cu drumeţii întârziaţi care coboară de pe munte.

În cca o oră întâlnim "adevăratul" traseu de creastă, culmea împădurită Tămaşu Mare - Piscul Răchitei - Ciocănea - Piscul Mănăstirii - Fagetu Caprei, în şaua Lerescu Mic. Câteva săgeţi ruginite indică cele 3 direcţii, spre Rudăriţa (de unde venim noi), spre Tămaşul Mare (est) şi spre Berevoescu-Brătila (direcţia în care ne îndreptăm). Drumul, uşor de-a coasta, ne scoate repede din pădure şi traversăm o pantă defrişată pe unde poteca se ghiceşte prin lăstărişul des mai degrabă văzând continuarea în partea cealaltă.

foto Marius

În faţă, spre vest, se ghicesc deja coastele muntelui Comisul dar până acolo mai avem de mers prin pădure. O pădure cu un aer răcoros, de munte, aparent puţin umblată. Cca 15-20 minute poteca merge pe sub creasta care se ghiceşte undeva deasupra noastră după care ieşim într-o zonă mai deschisă, exploatată în anii din urmă. Drumurile forestiere încă brăzdează feţele despădurite ale muntelui şi prin zona de vegetaţie crescută haotic ne uităm atent după semnele de marcaj. E partea cea mai neplăcută a urcuşului, fiind expuşi la soare. Spre sud, dincolo de valea care ascunde lacul Pecineagu (pe care nu-l vedem încă), se înalţă, masiv, Păpuşa, cu piciorul său nordic, Dracsin.

foto Marius

Încet-încet câştigăm în înălţime şi când perdeaua de brazi ne permite, privim înapoi, spre sud-est, către silueta îndrăzneaţă a Craiului. În mai puţin de 1.30 ore, socotind de la ultimul stâlp întâlnit pe creastă (şaua Lerescu Mic), poteca ne scoate într-un mic luminiş, în zona vârfului Lerescu, unde facem o pauză.

foto Marius

Jos, în vale, o stână veche pare fără activitate judecând după ierburile mari care acoperă coasta însorită. Probabil există poteci ciobăneşti care coboară la lacul Pecineagu dar de-aici nu se vede nimic clar. Este primul loc de unde vedem Piatra Craiului în totalitate, întregul Westwand de la nord la sud... culmea parţial împădurită a Tămaşului care direcţionează apele Dâmboviţei în drumul lor spre sud... lacul Pecineagu care adună toate apele din bazinul Dâmboviţei într-un luciu albastru de apă... silueta masivă a Iezerului de la Păpuşa până dincolo de Bătrâna...

foto Marius

Încă 15-20 minute de urcuş prin pădurea tot mai rară, trecem de şaua Comisul şi ieşim în golul alpin la o intersecţie de poteci (stâlp indicator). Rugina a muşcat adânc din panourile indicatoare dar harta ne spune că suntem la o răspântie importantă de drumuri. Spre nord se poate continua spre Mărgineni prin Văcarea Mare - Văcarea Mică (triunghi galben) cu posibilitatea de a reveni la Rudăriţa (din şaua Nămăii) sau spre comuna Sebeş (triunghi albastru). La 300 m există şi izvor dar nu l-am căutat nici acum, nici altă dată. Traseul de creastă continuă spre vârful Comisul. Întâlnim şi primii turişti, unii fericiţi căci vin tocmai de la Turnu Roşu (aşa cum am făcut şi noi în urmă cu 7 ani)... unii fugăriţi de câini pe culmea Mezea-Oticu venind dinspre Iezer...

foto Marius

Continuăm să urcăm pe faţa sudică a vârfului Comisul (1.883 m) printre tufele mărunte de vegetaţie. În cca 20 minute suntem la refugiul Comisul, poteca ocolind uşor vârful, de-a coasta. Cu pauzele de rigoare, am făcut cca 4 ore de la cantonul Rudăriţa.

foto Marius

Refugiul, cel mai estic pe creasta Făgăraşului, arată bine de la distanţă, cu panourile alb-roşii care contrastează cu cerul albastru punctat ici-colo de nori... dar interiorul lasă de dorit. Ceva cetină pe jos, umezeală, miros de mucegai, fără priciuri... Uşa încă funcţionează dar nu pare foarte etanşă. În caz de vreme rea e mai mult decât bine-venit, altfel nu e locul cel mai indicat pentru înoptat, fiind destul de departe de apă. Locul însă este frumos, are o deschidere impresionantă în toate direcţiile iar apusul care colorează versantul vestic al Craiului trebuie să fie o privelişte deosebită. Poate fi o destinaţie în sine pentru fotografi.

foto Marius

Noi însă mai avem ore bune de lumină aşa că ne continuăm drumul spre vest. Acum suntem cu adevărat pe creasta Făgăraşului chiar dacă sunt culmi domoale, pastorale. Lăsăm în urmă vârful şi refugiul Comisul şi ne apropiem de 2.000 m, altitudine sub care nu vom mai coborî în zilele următoare. Depăşim vârful Luţele (2.176 m) apoi coborâm spre curmătura Luţele. În faţă se conturează silueta masivă a Berevoescului.

foto Marius

Spre sud, căldarea glaciară Luţele adăposteşte câteva ochiuri de apă, sursă de apă la nevoie (toate tributare bazinului Dâmboviţei). Iezerul şi Piatra Craiului ne bucură privirea ori de câte ori întoarcem capul spre stânga. Ne mai intersectăm ici-colo cu turişti retrăgându-se din Făgăraş.

foto Marius

În continuare urcăm coasta de sud-est a vârfului Berivoiul Mare (2.300 m) şi curând ni se deschide în faţă platoul unde se află vechiul refugiu, rămas doar ca punct de reper. Spre vest norii s-au aşezat pe creastă aşa că nu vedem mare lucru dar aici încă mai avem parte de soare ici-colo, funcţie de cum se mişcă norii deasupra noastră.

foto Marius

Zona vechiului refugiu poate fi folosită ca loc de campare dar este destul de expusă, atât vântului cât şi descărcărilor electrice (în caz de vreme rea). În plus, e "bântuită" de oi aşa că nu ne tentează în niciun fel. Depăşim piciorul sudic al Berevoescului. În stânga, spre sud, se adânceşte valea Vladului. Ajungem la izvorul din potecă (sub Berevoescu) în mai bine de 2 ore socotind de la refugiul Comisul. Este primul izvor bun pe care-l întâlnim, chiar în potecă, unul din firele de apă ce formează pârâul Vladului care mai departe, la rândul lui, se uneşte cu Oticu-Boarcăşu şi altele cu nume sau fără nume şi dau naştere Dâmboviţei.

Întrucât e aproape 6, ceva vânt şi vizibilitate redusă spre vest, ne hotărâm să ne oprim pe-aici, cât mai aproape de izvor. Până în curmătura Brătilei (unde găsim apă) ar fi cam o oră de mers dar ne declarăm multumiţi pentru prima zi. Acolo am campat data trecută, acum vrem să încercăm şi alte locuri. Ceva mai în faţă pe potecă, la 5 minute de izvor, unde începe urcuşul spre vârful Berevoescu (punct roşu), găsim un loc acceptabil unde să întindem corturile. Refugiul nou Berevoescu este dincolo de vârf, în afara traseului nostru, n-are nicio logică să mergem până acolo. Aici suntem aproape de apă, ceea ce este cel mai important.

foto Marius

Vântul suflă binişor dar ne obişnuim cu zgomotul făcut de foile cortului... mai ales cel al Angelei :-) Nu ne facem însă griji, ştim că vremea va fi bună în zilele următoare. Încet-încet ceaţa se lasă peste noi în pofida vântului care ne-aşteptam să o mai împrăştie. Nu par să fie şanse de culori spectaculoase la asfinţit, de fapt nu vedem mai nimic în jurul corturilor, aşa că după ce ne spălăm şi servim cina copioasă de supe la plic ne băgăm la odihnă. Lumina devine tot mai palidă cu norul care se încăpăţânează să stea pe capul nostru. Printre rafalele de vânt ne mai salutăm cu drumeţi întârziaţi, chiar după 8 seara, unii având dorinţa - puţin nerealistă - să ajungă la Plaiul Foii. Pe cei care întreabă îi lămurim cam care sunt timpii de parcurs şi-i lăsăm să hotărască în cunoştinţă de cauză. În cele din urmă cădem în mrejele somnului, mulţumiţi că am avut o zi frumoasă şi suntem la munte.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/vDKgVMnXqfLTVXFL7


După o noapte cu vânt şi ceaţă urmează o dimineaţă cu... vânt şi ceaţă... dar în curs de ameliorare :-) Pe măsură ce soarele se ridică, norul se subţiază treptat şi peticele de cer albastru devin tot mai mari. Oile sunt mult mai matinale decât noi şi traversează fantomatic panta lăptoasă, înceţoşată de sub Berivoiul Mare. Câinii sunt liniştiţi câtă vreme noi trebăluim pe lângă corturi. Soarele apare în cele din urmă. Spre vest, ultimele rămăşite ale vălătucilor de ceaţă matinală acoperă creasta Făgăraşului.

foto Marius

Spre sud, dincolo de bazinul de obârşie al Dâmboviţei, se conturează clar silueta albăstrie a Iezerului. Puţin după ora 9 suntem gata de plecare. Nu ne stresăm să fim foarte matinali, doar suntem în concediu :-) Întâlnim deja primii turişti care vin probabil din curmătura Brătilei.

foto Marius

În stânga noastră (sud) se adânceşte valea Vladului. Pârâul cu acelaşi nume adună toate firele de apă dintre piciorul sudic al Berevoescului şi culmea Brătila-Căţunu. Dincolo de bazinul Dâmboviţei, culmea Bătrâna - Frăcea - Tambura din Iezer.

foto Marius

Străbatem o zonă relativ plată, lăsând în dreapta (nord) Muchia dintre Belii şi Belia Mică precum şi căldările aferente cu pâraiele care în aval formează pârâul Berivoiului. Spre est bazinul pârâului este limitat de piciorul masiv care se continuă din Berivoiul Mare cu culmea Belia Mare - Scoarţa. În Curmătura Ţiganului potecile se despart, punct roşu către refugiul Scoarţa (poteca ajunge în satul Copăcel) şi cruce roşie care face legătura cu poteca Sebeş - Comisul (triunghi albastru).

foto Marius

Spre vest poteca de creastă merge ocolind uşor vârful Pietrele Popii (2.229 m) apoi coboară agale pe plaiuri pastorale către curmătura Vladului. Ochiuri sezoniere de apă menţin iarba verde, altfel, în mare parte, uscată. Piramida vârfului Urlea devine tot mai vizibilă sub norii albi care plutesc agale peste creastă.

foto Marius

În continuare urcăm puţin ocolind vârful Brătila (2.274 m) pe faţa nordică. În dreapta (nord) pante abrupte se prăvălesc către valea Radului (valea Dejanilor) cu pârâul omonim, cale de acces către Ţara Făgăraşului (Recea-Dejani). Încet-încet ne-apropiem de curmătura Brătilei, unde creasta intersectează poteca menţionată. Am făcut cca 1 oră de la locul de campare (izvorul de sub Berevoescu).

foto Marius

Refugiul Brătila este în stare relativ bună dar interiorul lasă de dorit, ca şi refugiul precedent (Comisul). Este totuşi un loc bun de campare, apa este aproape, la 5 min în vale, spre Dejani (triunghi roşu), izvorul Radului. Spre sud poteca marcată cu triunghi roşu continuă către Căţunu - Mezea - Oticu - vârful Roşu (Iezer), vechi drum pastoral şi arteră de legătură între Ţara Făgăraşului (nord) şi Ţara Românească (sud), cumpăna apelor între Dâmboviţa (est) şi Râul Doamnei (vest). Ne gândim la circuitul la izvoarele Dâmboviţei de ceva timp dar încă nu s-a materializat. Sperăm în curând.

După o scurtă pauză continuăm spre vest cu un urcuş în serpentine spre vârful Ludişoru (2.302 m) ocolindu-l uşor prin nord.

foto Marius

Poteca se domoleşte, revenim pe faţa sudică a muntelui şi traversăm aproximativ pe linie de cotă bazinul larg al Ludişorului pe feţe blânde cu iarbă pe sub punctul cel mai înalt al zonei, vârful La Fundu Lăngii / Faţa Unsă (2.248 m). Nu-l mai vedem din acest unghi dar piciorul nordic pe sub care mergem continuă viguros către Langa - Izvorului - Padina - Hermeneasa. Refugiul Langa ar trebui să fie pe undeva între vârfurile Langa şi Izvorului; rămâne de cercetat altă dată.

foto Marius

Urmează o scurtă porţiune ca de platou de unde se vede, departe, zona înaltă Hârtopu - Dara - Iezeru - Urlea apoi intrăm în bazinul Zârnei. Poteca ocoleşte vârful Zârna (2.223 m) pe la sud şi ne conduce într-o zonă de izvoare punctată de pâlcuri albastre de omag, deseori indicator de proximitate pentru apă.

foto Marius

Nu avem decât să lăsăm rucsacii din spate, să ne bucurăm de combinaţia de culori şi să ne răcorim cu apa curată a izvorului. Norii mânaţi de vânt contribuie cu un joc de lumini şi umbre pe pantele înverzite ale muntelui într-o continuă schimbare şi delectare pentru ochi. Trebuie însă să mergem mai departe. Deşi coborâm către curmătura Zârnei nu e neapărat un motiv de bucurie pentru că va trebui să urcăm tot ce-am coborât. Ăsta-i farmecul traseului de creastă :-)

foto Marius

Înainte de panta finală către şa mă abat puţin în dreapta unde văzusem un ochi de apă pe care nu-l ştiam să fac câteva poze apoi mă grăbesc să le prind pe fete din urmă.

foto Marius

Coborâm spre curmătura Zârnei printre tufe de rododendron. În august florile s-au dus de mult, doar ici-colo persită câteva, întârziate. Prin iulie mă gândesc că trebuie să fie un adevărat spectacol. Ochiurile de apă din şa sunt doar fotogenice dar apa nu e potabilă (decât pentru animale). Ciobanii îşi pun stâna de obicei spre sud, puţin sub lacuri. Acum oile nu se văd, cu siguranţă sunt pe undeva pe sus. Din refugiul vechi, oricum de mult abandonat, parcă nu se mai vede nimic. Refugiul nou e relativ curat, în stare bună, incomparabil cu precedentele două, doar că uşa nu se mai închide bine. Apă se găseşte spre sud, spre stână. În mers domol am făcut cca 2 ore din curmătura Brătilei până aici.

foto Marius

O potecă marcată cu punct roşu porneşte de la refugiu şi traversează căldarea Urlea către şaua Moşului. Pare amuzant dar trist în acelaşi timp că pe stâlpul indicator e menţionată cabana Urlea, de mult o ruină nelocuibilă. Spre sud probabil sunt poteci ciobăneşti până către valea Rea - lacul Văsălatu. Facem o pauză de dulciuri şi hidratare pentru că urmează un urcuş lung.

foto Marius

Zona refugiului înconjurat de ochiuri de apă este fotogenică chiar şi în miez de zi, norii aducându-şi partea lor de contribuţie la efectele artistice. Curmătura Zârnei mi se pare mult mai prietenoasă pentru popas decât curmătura Brătilei dar e o impresie subiectivă, desigur. Oricum, e de-abia ora prânzului, mai avem de mers până la popasul de seară.

foto Marius

Varianta ocolitoare prin căldarea Urlei străbate locuri pitoreşti, personal n-am urcat niciodată către Urlea în acest fel dar acum rămânem credincioşi traseului de creastă. Începem să urcăm un picior lung de munte către vârful Leaota. Este aproape miezul zilei şi soare puternic aşa că înaintăm încet, fiecare în ritmul lui. Norii se compactează tot mai mult dar umbra lor încă nu ajunge la noi. Ne mai oprim, mai privim în urmă (est) către zona de unde venim... către dreapta (nord) unde căldarea Urlea şi vârful omonim se dezvăluie în toată măreţia lor... către stânga (sud), zona de obârşie a pârâului Zârna şi lacul aferent, nu foarte spectaculos, poate că lumina nu cade cum trebuie în acest moment al zilei.

foto Marius

Poteca ocoleşte prin sud vârful Leaota (2.312 m) şi continuă apoi în ritm domol pe plaiurile largi ale muntelui, Şleaul Leaotei. Spre sud se adânceşte căldarea Hârtoapelor cu lacurile din zonă, Mioarelor, Geamănu de Sus, Geamănu de Jos, Scoica, Lacul Roşu. Spre vest căldarea e închisă de un picior important de munte, Dara - Hârtopu - Muşetescu - Boureţu care se uneşte cu creasta principală în zona vârfului La Fundu Bândei (2.454 m).

foto Marius

În şaua dinaintea vârfului putem vedea lacul Urlea în toată splendoarea lui, verde-smarald, chiar dacă între timp soarele s-a cam ascuns în spatele norilor. Refugiul este mai departe de lac, spre nord, dar se ghiceşte ca un punct colorat în alb-roşu.

foto Marius

Poteca se abate pe partea de nord-est a vârfului La Fundu Bândei şi coteşte către nord, spre vârful Urlea. Zona cu aspect de custură Iezerul - Urlea limitează către est marea căldarea a Bândei dincolo de care creasta Făgăraşului se ascunde sub o mantie groasă de nori, după tipicul unei zile de vară. Moldoveanu însă se arată semeţ ca o siluetă întunecată profilată pe fundalul alb al norilor. Ne hotărâm că Urlea este un loc frumos de popas pentru noi. Angela porneşte înainte către Portiţa Lacului iar eu cu Moniq lăsăm rucsacii într-o viroagă în potecă şi ne abatem către Dara, primul vârf de 2.500 m din traseul nostru. E o diversiune plăcută fără rucsac în spate chiar dacă norii ne privează puţin de frumuseţea muntelui.

foto Marius

În cca 30 minute facem deja poze cu steagul de pe vârf. Zona merită explorată mai pe îndelete, în ture de-o zi se urcă de obicei pe valea Sâmbetei, accesul din sud din câte ştiu se poate face doar pe poteci ciobăneşti pe care trebuie să le cunoşti. Fiind puţin către sud faţă de creasta principală muntele se dezvăluie măreţ şi către vest şi către est numai că acum norii îl acoperă în mare parte.

foto Marius

Revenim la rucsaci şi continuăm spre vârful Iezer (2.429 m) pe care poteca îl ocoleşte uşor pe faţa vestică. Pe linia de creastă putem privi când spre vest în căldarea Bândei când spre est în căldarea Urlea.

foto Marius

Coborâm până în Portiţa Lacului unde părăsim oficial creasta şi ne abatem către lac pe poteca marcată cu punct albastru. E foarte expusă pe alocuri şi pe vreme proastă trebuie multă atenţie mai ales dacă se parcurge în coborâre. Ajungem aproape de lac apoi ne îndreptăm către refugiu unde ajungem după ora 7. Angela s-a instalat în refugiu. Ca şi celelalte de acelaşi model, arată bine doar în poze; în interior câteva elemente triunghiulare pe post de prici oferă un confort precar dar un adăpost sigur.

foto Marius

Mai este un cort în apropiere şi găsim şi noi un loc cât de cât drept lângă un fir de apă de unde ne putem aproviziona cu furtunaşul din dotare :-) După aproape 10 ore, incluzând pauzele şi ocolul dus-întors pe Dara, seara se scurge încet după un ritual care va deveni obişnuinţă în zilele care urmează. Norii mai persistă pe creastă dar către seară cerul se curăţă treptat. Suntem în plină perioadă de Perseide dar oboseala de peste zi îşi spune cuvântul aşa că după ora stingerii nu mai ies afară să admir cerul înstelat.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/3ixyiX6Dyzz5mM9E6


A treia zi putem spune că suntem în inima Făgăraşului. Dimineaţa ne invită afară din cort cu o lumină caldă şi cer senin. Acum înţeleg de ce refugiul a fost montat aici, destul de departe de lac, soarele ajunge aici mult mai devreme decât la lac.

foto Marius

Ca de obicei, oile sunt mai matinale decât noi şi până să terminăm noi cu împachetatul de dimineaţă suntem într-o mare de oi :-) Noi însă ne vedem de treburile noastre... ele de ale lor... Ca să evităm urcuşul (neplăcut) înapoi în Portiţa Lacului ne propunem un ocol prin căldarea Urlea până în şaua Moşului (punct albastru) apoi în sus spre vârful Urlea (triunghi albastru), o zonă necercetată de niciunul din noi până acum :-) Ne abatem de la creastă în felul ăsta dar avem ocazia să vedem locuri noi şi să ajungem pe Urlea unde de obicei nu mai urcăm când ne grăbim pe creastă într-un sens sau celălalt.

foto Marius

Ca de obicei suntem gara de plecare în jur de 9, program de vacanţă :-) Urmăm poteca marcată cu punct albastru şi întâlnim locuri foarte frumoase de cort şi multe pâraie.

foto Marius

Ceva mai sus, chiar în potecă, un mic izvor ne îmbie cu apa lui rece. Traversăm căldarea apoi urcăm uşor, în diagonală, către şaua Moşului, răspântie de poteci: punct albastru (din căldarea Urlea), punct roşu (din curmătura Zârnei), triunghi albastru (vârful Urlea - cabana Urlea). Facem cam o oră până aici. Din şaua Moşului se poate continua către nord, via cabana Urlea, până în Breaza pe două poteci (punct roşu, triunghi roşu). Sub vârful Moşuleţei se află un refugiu.

NB: aflată într-un proiect de reabilitare la iniţiativa asociaţiei "Poveştile Carpaţilor", în septembrie 2019, din păcate, au ars ambele corpuri de clădire ale cabanei Urlea.

foto Marius

În continuare ne abatem către vest spre vârful Urlea. Deja norii fac un adevărat spectacol pe cer şi ne bucurăm de acest ocol care ne permite să vedem căldarea Urlea în toată măreţia ei. În partea cealaltă, spre nord, se întinde Ţara Făgăraşului punctată de picioarele scurte dar viguroase ale muntelui.

foto Marius

Dincolo de creasta La Fundu Bândei - Iezerul - Urlea apare treptat şi Dara, acum într-o lumină mult mai frumoasă. Departe, spre est, contra soarelui, distingem mai puţine detalii din zona parcursă în primele 2 zile. Trecem de vârful Moşu (2.278 m) apoi de vârful Somnului (2.385 m) şi nu ne mai săturăm privind...

foto Marius

Urmează o ultimă porţiune, mai stâncoasă şi ajungem pe Urlea (2.473 m). Chiar dacă nu atinge pragul de 2.500 m vârful oferă o perspectivă deosebită asupra Făgăraşului care se întinde cât vezi cu ochii. La propriu :-)

foto Marius

Am mai făcut o oră până aici şi zăbovim puţin, inclusiv pentru o poză de grup; erau mai potrivite nişte culori mai ţipătoare la tricouri :-) Spre vest creasta se întinde ademenitor cu o pătură subţire de nori albi sub cerul albastru... dar cu multe urcuşuri şi coborâşuri. Piramida Viştea - Moldoveanu domină linia orizontului.

foto Marius

Coborâm şi reîntâlnim banda roşie aproape de curmătura Mogoşului; aici am fi ajuns în mod normal dacă urcam în Portiţa Lacului şi continuam pe traseul de creastă, pe sub vârful Urlea. Urmează o traversare de-a coasta pe feţele sudice ale vârfului lui Mogoş (2.398 m).

foto Marius

Ici-colo avem parte şi de umbră după cum se plimbă norii pe cer. Următoarea răspântie de poteci o întâlnim sub vârful La Cheia Bândei (2.383 m), variantă de acces către valea Sâmbetei (punct roşu) sau, mai departe către nord, culmea Rezistoarele-Caţaveiu (punct albastru), cu refugiul Caţaveiu pe parcurs.

foto Marius

Noi ne continuăm drumul spre vest având în dreapta (nord) Căldarea Mare a Sâmbetei iar în stânga (sud) Căldarea Bândei. Ceţurile se ridică în viteză dinspre nord şi învăluie crestele accidentate ale muntelui. Aerul cald din sud le împiedică să treacă muntele şi din zona crestei se avântă în sus. Ici-colo bucăţi de creastă par că plutesc prinse între ceaţa din vale şi norii de deasupra.

foto Marius

Cu soarele în spate avem chiar norocul să vedem un halou Gloria. O frumuseţe efemeră care se destramă la fel de repede precum apare... Cred că prima dată când am văzut pe viu fenomenul a fost tot în Făgăraş, cu 7 ani în urmă, deasupra căldării Bâlei... dar cel mai spectaculos a fost în munţii Baiului într-o zi de ianuarie (goo.gl/photos/5cVeKuWsaMbgCpMP8).

foto Marius

Ocolim pe departe, prin sud, zona colţului Bălăceni (2.286 m) şi cam într-o oră, socotind din şaua Mogoşului, ajungem în Fereastra Mare a Sâmbetei. Până la cabana Valea Sâmbetei sunt cam 2 ore (triunghi roşu), cale importantă de acces în creastă dinspre nord. Din şaua adâncă, unde întâlnim primii turişti care vin din vale, urcăm în continuare serpentinele către vârful Slănina (2.268 m). Treptat văile dinspre nord se umplu complet cu ceaţă, pe când sudul rămâne însorit, fenomen întâlnit deseori pe o creastă orientată est-vest.

foto Marius

Ocolind uşor vârful Slănina coborâm către Fereastra Mică a Sâmbetei unde ajungem în cca 30 minute (socotind din Fereastra Mare). Prin Căldarea Mică a Sâmbetei o altă potecă se lasă spre nord către cabana Sâmbăta (triunghi galben) şi cu legătură spre muchia Drăguşului şi valea Viştişoara.

foto Marius

Refugiul din Fereastra Mică arată dezolant, aproape de nelocuit. Mare păcat. Pe priciuri doar câteva resturi de bureţi, restul măcinaţi, pe jos. Uşa stă să cadă, nu se mai închide. Cel puţin nu mai are aspectul de abator de oi cum au fost nişte relatări în anii trecuţi ! În caz de furtună probabil că e mai bine înăuntru decât afară dar în rest nu văd niciun motiv pentru care să înoptezi aici decât în cazuri de extremă urgenţă. Apă se găseşte spre sud, la 5 minute de refugiu.

foto Marius

Puţin întristaţi ne vedem de drumul nostru. Urmează un urcuş susţinut pe Gălăşescu Mic (2.433 m), cca 30 minute şi aproape 200 m diferenţă de nivel. Nu chiar până sus fiindcă poteca ocoleşte uşor vârful prin sud. Apoi coborâm de-a coasta către Fereastra Răcorelelor. Un horn prăpăstios se lasă spre nord şi aruncăm o privire spre Căldarea Răcorelelor. Ne răcorim bine fiindcă dincolo e frig şi ceaţă.

foto Marius

Mai departe urcăm pantele muntelui Gălăşescu Mare (2.470 m). Traversăm piciorul sudic al vârfului, scurt dar puternic, apoi coborâm în şaua Viştişoara. Deja în zona asta întâlnim turişti mai mulţi, la vest de zona Sâmbetei creasta este mult mai umblată decât până acum. Ceţurile se mai ridică, mai coboară dar au tendinţa să persiste în căldările nordice. La fel şi stratul gros de nori care se apropie de creastă dar nu sunt semne că s-ar strica vremea.

foto Marius

Spre sud, în căldarea Văii Rele a Gălăşescului, apele lacului Mănăstirii / Gălăşescu lucesc într-un albastru închis. Spre nord, din şaua Viştişoara, vedem lacul cu acelaşi nume o dată ce ceţurile se mai risipesc. La cca 200 m după şaua Viştişoara, spre vest, izvoare sezoniere pe peretele de stâncă, acum aproape imposibil de colectat apa, fiind doar un perete de stâncă umed. Mai departe, încă o traversare de-a coasta în urcare apoi în coborâre, ocolind vârful Gălbenele (2.456 m). Spre sud, câteva ochiuri mici de apă pe faţa de piatră a muntelui. Spre nord, n-o vedem dar o intuim, muchia Zănoaga.

foto Marius

O nouă şa, un nou urcuş, nici nu mai ştim al câtelea pe ziua de astăzi şi ajungem sub vârful Hârtopul Ursului (2.461 m). Piramida Viştea-Moldoveanu pare aproape mai-mai să o atingi cu mâna. Norul persistă deasupra dar mai departe, spre vest, pare lumină.

foto Marius

Coborâm în şaua Viştea, punctul terminus al zilei. Doar 8 ore pe drum dar am avut parte de diferenţe mari de nivel. Angela găseşte un loc în refugiu iar noi coborâm puţin sub creastă să căutăm un loc de cort cât mai aproape de vreun fir de apă. Îl găsim, ne instalăm şi improvizăm un mic izvor din apa care se prelinge pe perete cu ţeava de plastic, accesoriu foarte util în astfel de situaţii :-)

foto Marius

Ceţurile se plimbă peste munte toată seara, într-un final se colorează puţin aşa, pentru o poză, două şi încet-încet ne pregătim să ne retragem la cort să ne punem în ordine gândurile de peste zi. Vremea a ţinut cu noi primele 3 zile dar se aud zvonuri că ar veni şi nişte averse... mâine, poimâine ? Sperăm să fie doar zvonuri sau cel mult nişte ploi uşoare de vară care să ne permită să ajungem în valea Oltului şi ne culcăm cu gândul ăsta în minte.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/VJjLN4FtKza5A7tC9


După o noapte liniştită la poalele Moldoveanului urmează o dimineaţă senină. Soarele colorează în roşu-portocaliu creasta muntelui.

foto Marius

Vârful nu pare atât de impresionant de-aici, aproape de bază, dar de vină este doar perspectiva. Culmile sudice ale Făgăraşului par să fie separate de Iezer de o mare de nori. Un văl subţire de ceaţă face vizibile razele soarelui care se strecoară peste piciorul întunecat al Hârtopului. Soarele însă prinde repede putere şi ne readuce cu picioarele pe pământ aşa că la ora 9 suntem deja pe drum, înapoi spre creastă (Portiţa Viştei).

foto Marius

Seara ne dădusem întâlnire cu Angela sus, pe Viştea Mare. Urcuşul e la fel cum îl ştiam, abrupt, dar efortul e răsplătit de perspectiva asupra văilor şi muchiilor care ne înconjoară. În stânga (sud) Iezerul Triunghiular luceşte în lumina dimineţii în căldarea superioară din Valea Rea a Moldoveanului. Refugiul vechi, din căldare, este de mult doar o amintire, distrus de avalanşe şi de intemperii.

foto Marius

Departe, dincolo de ceaţa din vale, se conturează silueta munţilor Iezer. Poteca ce urcă din sud (triunghi roşu) traversează creasta Făgăraşului şi coboară apoi spre nord prin Valea Viştea Mare până în oraşul Victoria. Valea Rea e o variantă foarte pitorească de acces către Moldoveanu, eventual în circuit, cu întoarcerea pe la lacul Galbena (goo.gl/photos/jUKtsJjR967QMqFz8).

În urma noastră Colţii Viştei se avântă vertiginos în sus din abruptul nordic, atât de diferit faţă de pantele mai domoale şi înierbate din sud. Dincolo de Hârtopu Ursului deocamdată nu vedem mai nimic din creasta estică dar continuăm să urcăm. Spre nord-vest, vârful Ucişoara şi muchia Viştea Mare sunt deja în plin soare. Şi-aşa, încet-încet, privind când într-o parte când în cealaltă, ajungem pe Viştea Mare (2.527 m).

foto Marius

Ne sincronizăm bine cu Angela, întâlnindu-ne chiar sub vârf. Am făcut cca 30 minute. Lăsăm rucsacii în potecă, aşa cum face toată lumea, şi dăm o fugă pe Moldoveanu. Nu se poate să trecem indiferenţi pe lângă el. Fără bagaj e o adevărată desfătare :-) Coborâm în Spintecătura Moldoveanului, urcăm apoi în partea cealaltă şi în cca 15 minute suntem sus. 2.544 m. Mai sus nu avem unde :-)

foto Marius

Lume multă deşi e încă devreme. Ochii dau roată de jur-împrejur fără să se mai sature. Pâcla de peste zi încă nu s-a format aşa că atât spre est cât şi spre vest creasta Făgăraşului îşi dezvăluie tainele, puternic ancorată de picioarele sudice ca nişte contraforţi de cetate medievală. Departe, spre sud, se distinge chiar şi silueta Bucegilor în ultimul plan.

foto Marius

Un strat subţire de nori începe să fie atras încet-încet de înălţimile crestei, deocamdată departe, către Negoiu numai bine pentru fotografii. După pozele de rigoare lăsăm şi noi în caietul de pe vârf o scurtă notă şi ne pregătim să ne întoarcem.

foto Marius

Revenim pe Viştea Mare şi continuăm drumul spre vest. Ce-am urcat din Portiţa Viştei coborâm acum către şaua Orzănelei. Spre sud-vest căldarea Orzăneaua Mare se lasă explorată mai mult de către ciobani şi oi; turiştii preferă înălţimea crestei într-un sens sau celălalt. O potecă veche (triunghi roşu) merge în aval până în valea Buda. Vârful Ucişoara / Orzănelei (2.399 m) şi muchia Viştea Mare rămân în dreapta noastră. Poteca merge pe faţa sudică a muntelui şi ocoleşte vârful. Explorările în afara potecii nu ne atrag acum cu rucsac mare în spate.

foto Marius

După o traversare de-a coasta ajungem în şaua Ucişoarei. Spre sud, tehnic vorbind, suntem în aceeaşi căldare dar spre nord se adânceşte valea Ucişoara mărginită spre vest de vârful Ucea Mare (2.434 m) şi muchia Gârdomanu. Privim cu admiraţie crestele îndrăzneţe dar noi continuăm conştiincioşi poteca domoală de pe faţa sudică a vârfului.

foto Marius

Povestea se repetă, ocolim într-un urcuş uşor silueta masivă a zonei Ucea Mare - Corabia şi poposim, de data asta ceva mai mult, în şaua largă a Corabiei. Locurile sunt frumoase, tentante chiar pentru a zăbovi cu cortul şi a explora zona mai înaltă dar apa e destul de departe.

foto Marius

Spre est, piramida Viştea-Moldoveanu, începe să-şi aranjeze, cochet, o pălărie de nori. Vizibilitatea e încă bună dar timpul optim să fii pe vârf este totuşi dimineaţa sau seara târziu, cel puţin ăsta a fost scenariul zilelor trecute. În faţă (vest), norii plutesc agale peste Podu Giurgiului - Mircii - Arpaşu Mare, direcţia noastră de mers.

foto Marius

O scurtă pauză şi plecăm mai departe. Coborâm în şaua Ucea Mare şi urcăm serpentinele către vârful Podu Giurgiului (2.358 m). Din condei pare că e o joacă dar sunt diferenţe mari de nivel şi timpul trece fără să-ţi dai seama.

foto Marius

Ocolind uşor vârful prin sud ajungem în şaua Podu Giurgiului apoi pe sub vârful Tărâţa (2.414 m) în şaua Podragului, între vârfurile Tărâţa şi Podragu, răspântie de poteci. Din sud, de departe, urcă poteca ce vine din valea Buda (Transfăgărăşan), marcată cu triunghi albastru. Ne-amintim că la şosea, pe peretele de piatră, scrie Podragu 8 ore :-) Interesant de explorat, cu excepţia drumului forestier. Spre nord, de la cabana Podragu, potecile se răsfiră, respectiv bandă albastră spre oraşul Victoria şi triunghi roşu, cu aceeaşi destinaţie, via cabana Turnuri.

foto Marius

Am făcut cca 2 ore şi jumătate de la Moldoveanu. Oricât de atrăgătoare ar fi vârfurile şi crestele pe sub care mergem acum ochii poposesc mai mult asupra albastrului intens al lacului Podragu. Căldarea glaciară limitată de muchiile Podragului (vest) și Tărâței (est) a atras prin frumuseţea ei turiştii încă din sec XIX când Societatea Carpatină Transilvăneană (SKV) din Sibiu a ridicat aici un adăpost de piatră (1885). Înainte de al doilea război mondial Turing Clubul României (TCR) a intenţionat să construiască o cabană (şi să amenajeze poteca turistică de pe valea Podragului) dar construcţia a ajuns până la urmă mult mai în vest, la Suru. Actuala cabană a fost ridicată după război de BNR şi rămâne un punct de reper de referinţă în inima Făgăraşului.

foto Marius

Ne rupem cu greu de mirajul lacului şi pornim mai departe. Urcăm de-a coasta pe sub vârful Podragu (2.462 m) şi, privind în faţă la silueta masivă Mircii - Arpaşu Mare, ajungem la lacul Podul Giurgiului (2.226 m). De la o extremă la alta. Nu că locul n-ar fi frumos dar rămăşiţele fostului refugiu, bucăţelele de polistiren din izolaţie împrăştiate peste tot, groapa de gunoi plină de conserve sunt o dovadă a nepăsării şi nesimţirii. Totul într-un loc absolut superb. În 2011 când am parcurs creasta în sens invers refugiul era în picioare deşi interiorul era aproape devastat. Viaţa lui a fost foarte scurtă de altfel. Din păcate gunoaiele erau cam la fel şi atunci. Nu ne-am schimbat foarte mult în 7 ani ! Parcă ţi-e jenă să vezi străini uitându-se în jur şi strâmbând din nas. La propriu !

foto Marius

N-avem nevoie de apă aşa că nu mai cercetăm micul izvor din partea cealaltă a lacului. Oricum, nu-ţi vine să zăboveşti pe lângă mormanele de conserve ruginite aşa că ne pregătim să urcăm serpentinele abrupte şi pline de lespezi instabile.

foto Marius

În cca 45 minute ajungem pe vârful Mircii (2.470 m). Menţionez asta pentru că "pe vremuri" vârful era opţional, poteca îl ocolea prin nord dar, datorită unor alunecări de pietre, segmentul acesta de potecă a fost închis. E puţin mai mult de urcat dar efortul e răsplătit de perspectiva asupra vârfurilor vecine. Stăm puţin, ne recăpătăm suflul şi traversăm vis-a-vis, către Arpaşu Mare.

foto Marius

De obicei trecem în grabă dar acum lăsăm rucsacii lângă potecă şi urcăm pe vârf. Ca şi Arpaşu Mic, Arpaşu Mare (2.468 m) e un vârf cu mai multe vârfuri :-) Coama Podrăgelului (muchia Arpaşu Mare), urcând dinspre nord, se termină cu două proeminenţe cam la fel de înalte. Ar fi interesant o dată de urcat din şaua Podrăgelului dar ăstea sunt gânduri de viitor. Acum ne bucurăm de soarele temperat de adierile de vânt şi de măreţia crestei Făgăraşului.

foto Marius

Jos în căldare, spre est, Iezerul Podul Giurgiului îşi etalează albastrul închis ca un ochi care stă să lăcrimeze. Doar distanţa te face să uiţi de cele văzute pe malurile sale.

foto Marius

Spre vest se adânceşte marea căldare a Vârtopului, verde, străbătută de multe fire de apă care se grăbesc la vale. Poteca turistică Fereastra Zmeilor - Podrăgel - Podragu (cruce albastră) traversează locuri minunate, frecventate deseori de capre negre, mai puţin umblate de turiştii de creastă.

foto Marius

Revenim la rucsaci şi continuăm spre vest. Coborâm de pe Arpaşu Mare având în faţă creasta Muşeteica - Buda - Arpaşu Mic (sud). Coborâm cam tot ce-am urcat pe partea cealaltă, de data asta pe o potecă însorită şi mai prietenoasă.

foto Marius

Pe vârful Paru de Fier (2.316 m) privirea e atrasă în jos către căldarea Buda şi lacul omonim (goo.gl/photos/urZXUFy3CGfufT6K6). Locuri frumoase de cort, culmi interesante de explorat, apă proaspătă de izvor, linişte, marmote... în aval, poteci ciobăneşti coboară de-a lungul apei până la drumul mare de pe valea Buda (triunghi albastru)... sau merg de-a coasta către căldările de sub Râiosu.

Noi însă coborâm în şaua Vârtopului. Monumentul Nerlinger (2.287 m) ne reaminteşte că muntele este uneori aspru ce cei care-i umblă potecile. Richard Nerlinger şi Herta Ruzicka şi-au găsit aici sfârşitul pe 30 iunie 1934. Vremea rea şi-un moment de neatenţie au fost suficiente ca numele lor să intre în istoria locurilor.

foto Marius

Lăsând în urmă un gând sfios către cei care nu mai sunt, coborâm un mic horn apoi urcăm în diagonală piciorul nordic al Arpaşului Mic ce desparte căldarea Vârtopului de căldarea Pietroasă. O potecuţă face legătura cu traseul de sub noi, cruce albastră, Podragu - Podrăgel - Fereastra Zmeilor (dacă, eventual, doreşti să eviţi custura Arpaşului). În faţă se conturează silueta zveltă şi crenelată a muchiei Albota, care continuă aprig către nord. Locurile sunt cunoscute, de multe ori umblate dar suntem atenţi pe unde călcăm, oboseala de peste zi se instalează încet-încet.

foto Marius

Continuăm pe poteca expusă pe alocuri şi ajungem la custura Arpaşului, o creastă accidentată care leagă vârfurile Arpaşu Mic şi Vârtopel, cunoscută drept "La trei paşi de moarte". Lanţurile sunt opţionale dar pe vreme rea sau cu rucsac greu sunt utile. Sunt multe locuri fotogenice cu stânci spectaculoase şi pasaje expuse care ne ispitesc de fiecare dată să le imortalizăm.

foto Marius

În căldarea din sud, la vest de Arpaşu Mic, se află refugiul "Fereastra Zmeilor". De ospitalitatea celui nou ne-am bucurat când am avut nevoie, cel vechi a rămas doar ca un punct de reper. De Rusalii în 2017 ne-am strecurat de la refugiu până pe Arpaşu Mic pe unul din picioarele lui şi mai departe până la Podragu când muntele încă nu renunţase complet la hainele de iarnă... amintiri frumoase (goo.gl/photos/aJtGtskbSBKZ1wy18).

foto Marius

Depăşind zona cu lanţuri ajungem şi la fereastra care dă numele locului. Zmeii sunt de mult o amintire dar numele a rămas în limbajul local :-) Vârful Podragu văzut prin deschiderea de piatră e deja o imagine clasică. În Portiţa Arpaşului (2.175 m) traseul de creastă întâlneşte poteca ce urcă din valea Fundu Caprei (triunghi galben) şi poteca ce vine de la Podragu via Podrăgel (cruce albastră).

Valea Fundu Caprei care se deschide larg către sud e locul în care am asistat prima dată la huruitul avalanşelor de primăvară, din fericire dintr-un loc sigur, coborând de pe Muşeteica-Râiosu. Sunt mulţi însă cei care şi-au aflat sfârşitul în această zonă a Făgăraşului, iarna. Probabil cea mai cunoscută tragedie este cea din 7 februarie 1963, când Marius Aniţia, Igor Popovici, Ioan Silca şi Constantin Zamfir au pierit într-o avalanşă sub creasta Arpăşelului după ce parcurseseră creasta Arpăşel-Vârtopel. În memoria lor a fost ridicat obeliscul de la lacul Capra.

foto Marius

Noi ne pregătim de ultima bucată de drum pe ziua de azi. Creasta Arpăşel - Vârtopel, extrem de accidentată şi inaccesibilă drumeţilor obişnuiţi, obligă poteca să o ocolească pe departe, prin sud, aşa că urmează o coborâre destul de abruptă apoi o traversare de-a coasta pe sub creastă.

foto Marius

Primăvara pe-aici rămâne până târziu o limbă serioasă de zăpadă şi 2-3 pârâiaşe pot persista şi-n toiul verii, chiar în potecă. Pârâul Capra prinde putere ceva mai jos şi adună toate apele din această mare căldare. Când şi când marmotele îşi fac simţită prezenţa. Nu se lasă uşor văzute, mai ales acum în toiul zilei într-o zonă atât de umblată, dar fluierăturile lor sunt de neconfundat. În spate, vârful Arpaşul Mic se bucură de soarele dup-amiezii. Crucea de pe vârf a căzut de mult şi n-a mai ridicat-o nimeni în picioare.

foto Marius

În faţă, spre vest, Acul Revolver veghează de sus căldarea plină de pietre (punct de reper pentru traseul de iarnă). Abordăm ultimul urcuş al zilei, abrupt şi susţinut, pe piciorul Capra şi într-un final suntem sus.

foto Marius

De pe înălţimea piciorului Capra privirea colindă nestingherită în toate direcţiile. După o scurtă pauză pornim spre lacul Capra unde ajungem după cca 9 ore de mers şi pauze... încă o zi minunată în inima muntelui.

foto Marius

La 2.230 m altitudine, lacul Capra e unul din cele mai frumoase locuri de popas de pe creasta Făgăraşului. Poate prea aproape de civilizaţie pentru purişti considerând Trasfăgărăşanul şi cabana Bâlea dar, fără îndoială, un loc cu farmecul lui, o zonă foarte fotogenică. Umbra lăsată de vârful Iezerul Caprei înaintează la fel de repede ca şi noi aşa că ajungem la locul de cort de deasupra lacului la limită. E încă soare, întindem repede corturile dar la locul de spălat e deja umbră. Apă de băut găsim la izvorul de lângă lacul Căpriţa, pe poteca spre Cota 2.000 (cruce albastră), variantă mai bună decât izvorul din nordul lacului Capra.

foto Marius

E multă lume şi e de înţeles pentru că e un loc minunat de stat cu cortul. Seara târziu chiar mă mobilizez să ies afară din cort pentru câteva imagini cu cerul plin de stele şi Calea Lactee. Apogeul Perseidelor a cam trecut dar câte-un meteor ici-colo mai apare în imagini.

foto Marius

Moş Ene însă îşi cere obolul în cele din urmă şi sacul de dormit mă cheamă pentru o poveste de adormit copiii. Povestea a fost scurtă sau cel puţin eu nu i-am aflat sfârşitul :-)

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/WWGdaM9zvkBKYPvd6


Dimineaţa din nou senin, doar cu ceva nori către răsărit, discret coloraţi în roşu-portocaliu. Pare să fie o zi frumoasă dar zvonuri despre averse de după-masă vin de la cei urcă dinspre Bâlea şi par mai bine informaţi.

foto Marius

Soarele se ridică repede şi curând întreaga tabără de corturi e într-o activitate febrilă, fiecare cu planurile lui. Angela preferă să ocolească Iezerul Caprei pe poteci ciobăneşti, pe la sud, eu cu Moniq ne îndreptăm spre şaua Capra. Vrem să beneficiem de semnal GSM să mai dăm un semn de viaţă pe-acasă şi să vedem cum va fi vremea. În căldarea Bâlei lume multă şi maşini pe măsură, chiar dacă este devreme, dar e zi de sărbătoare, 15 august, Sfânta Maria.

foto Marius

Prezenţa şoselei Transfăgărăşan (construită în anii 1970-1974) face ca lacul și cabana Bâlea Lac să fie unul din locurile cele mai populare din inima Făgăraşului. Prima cabană a fost ridicată cu mult înainte de drumul care traversează muntele în serpentine ameţitoare. SKV (Siebenburgischer Karpathenverein / Asociația Carpatină Transilvană) a dat-o în folosinţă în februarie 1905. A fost o singură cameră din piatră la care s-a adăugat o clădire din lemn în 1937. A fost refăcută în 1948-1949 iar în 1975 s-a dat în folosinţă linia de telecabină între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă care facilitează accesul din vale şi iarna. Distrusă într-un incendiu în 1995, cabana a revenit la viaţă în forma actuală în anul 2000.

foto Marius

Din 1932 lacul şi cca 180 ha din jur au fost declarate rezervaţie naturală. Căldarea glaciară, aflată în aria comunei Cârţişoara, cuprinde elemente tipice pentru păşunile alpine din Carpaţii Meridionali: specii ierboase (ţăpoşica, păiuşul roşu, păruşca, firuţa, etc) dar şi jneapăn, ienupăr, smirdar şi crăiasa munţilor, floarea de colţ. Fluierăturile marmotelor se aud când şi când, chiar dacă prezenţa omului este atât de evidentă, caprele negre pot fi văzute şi ele uneori iar lacul e populat cu păstrăvi. Aerul e brăzdat de aripile corbilor şi uneori de ţipetele ascuţite ale micilor răpitori înaripaţi, şoim, vânturel, gaiţă de munte.

foto Marius

Numele zonei este legat, din păcate, şi de cel mai mare accident de iarnă din munţii noştri, avalanşa din 17 aprilie 1977. 7 adulţi şi 16 elevi din tabăra de ski au rămas îngropaţi în zăpada care s-a pornit de pe panta dinspre şaua Capra, avalanşa fiind declanşată, se pare, chiar de skiorii care ieşiră să bată zăpada, fără să ţină seama de pericol.

foto Marius

Revenind în prezent... în cca 20 minute suntem sus, pe Iezerul Caprei (2.417 m). Soarele s-a mai ridicat între timp. La fel şi nişte fire de nori.

foto Marius

În partea cealaltă, Capra şi Căpriţa îşi etalează la rândul lor luciul verde-albastru de la care cu greu îţi întorci privirea. Privind spre este căldarea e dominate de silueta masivă a vârfurilor Vânătarea lui Buteanu - Capra. Traseul de creastă le ocoleşte pe departe şi n-am avut timp să zăbovim ca să ne abatem pe sus dar ne-am bucurat de perspectiva oferită de înălţimea lor în multe alte ocazii.

foto Marius

Departe, spre vest, creasta se întinde cu şerpuirile cunoscute până către Lespezi - Călţun - Negoiu. Spre răsărit, piramida Viştea-Moldoveanu rămâne o amintire îndepărtată. Continuăm să înaintăm spre Paltinu.

foto Marius

În stânga, în căldăruşa Paltinului, oile par să aibă aceeaşi destinaţie. Probabil Angela e înaintea noastră dar ne-am dat întâlnire în şaua Paltinul unde ajungem şi noi în cca 40 minute. Norii încep să se adune deasupra crestei într-un ritual bine-cunoscut, parcă ceva mai devreme decât în zilele precedente. După 4 zile de căldură e posibil să vină şi ceva ploaie.

foto Marius

Lăsăm oile să-şi vadă de treburile lor şi pornim toţi 3 mai departe. Ocolim Turnul Paltinul şi în şaua care-l desparte de vârful Lepşiţa / Pisica ajungem la izvorul de unde se desprinde poteca ce coboară în Căldarea Mare a Paltinului şi mai departe, pe la cascadele Paltinului, până la Piscu Negru (punct albastru).

foto Marius

Pe faţa sudică a Turnului Paltinul poteca se strecoară abil, ca o brână, pe un perete aproape vertical care se prăvăleşte abrupt către sud. într-o zonă mai expusă cablul montat este de ajutor celor care nu se împacă bine cu înălţimile. Urmează şaua Doamnei de unde putem să admirăm grohotişurile din Căldarea Pietroasă a Doamnei (nord) şi pereţii abrupţi care o delimitează. Poteca merge în continuare ocolind vârful Lăiţa (2.397 m) pe pantele ierboase şi însorite de pe faţa sudică dar se poate merge şi pe sus, chiar pe creasta matematică (aşa cum, 2 luni mai târziu, vom lenevi într-o frumoasă zi de toamnă photos.app.goo.gl/dGNTF3p6cg1ppcNM7).

Ca o paranteză, în 2019, într-o altă zi de toamnă superbă vom ajunge pe vârf urcând muchia Lăiţa din curmătura Văroasă (photos.app.goo.gl/akng4qG9AAGsGqRy6).

foto Marius

În şaua Lăiţa privind spre nord-vest, Negoiu şi muchia Tunsului se înalţă precum un zid de cetate dincolo de valea Lăiţa. Uneori ceţurile din nord sălăşluiesc în vale lăsând doar crestele accidentate vizibile (goo.gl/photos/tSHa6Eu6FVqycVAR6). Acum Negoiu priveşte întunecat către noi, norii îi umbresc fruntea semeaţă prevestind parcă o schimbare de vreme.

Urmează zona de custură bine-cunoscută şi urcuşul pe Lăiţel (2.390 m), la fel de solicitant indiferent pe ce parte a vârfului urci. De multe ori am pornit pe soare ajungând în vârf pe ceaţă, acum însă avem parte de vizibilitate bună aşa că organizăm şi-o poză de grup :-)

foto Marius

O umbră grea apasă muntele de la lacul Călţun încolo, spre vest. Timpul nu ne presează dar norii ne dau de gândit aşa că pornim în pas alert către lac. E o coborâre lungă şi multe lespezi instabile în zona de sub vârf.

foto Marius

O grupă mare de copii, veniţi de la Bâlea plini de entuziasm să urce pe Negoiu, coboară împreună cu noi dar nu vor merge mai departe de Călţun. Lacul (2.135 m) e pitoresc aşa cum îl ştim. Dacă ar fi fost soare, ar fi fost şi mai bine :-) Ne bucurăm că la refugiul nou uşa a fost reparată; în primăvară stătea doar sprijinită.

foto Marius

Vechiul refugiu este încă la locul lui. Şi-a făcut datoria mai bine de 40 de ani. A fost dat în folosinţă în 1975, construit prin munca voluntară a salvamontiştilor, la iniţiativa lui Toma Boerescu, cel care a condus prima echipă a Salvamontului din Sibiu începând cu anul 1969. De-a lungul anilor a fost recondiţionat şi reparat când a fost nevoie dar la un moment dat vârsta şi-a spus cuvântul. În 2014 CJ Sibiu şi Salvamont Sibiu au montat refugiul nou ceva mai sus de lac, mai mare, mai modern, bine izolat, cu trapă de acces prin acoperiş (în caz de zăpezi mari) şi panou solar.

NB: în toamna lui 2018 refugiul vechi a fost demontat definitiv, rămănând doar o filă de istorie în cartea munţilor Făgăraş.

foto Marius

Sub ameninţarea norilor negri pornim la drum. La mijloc de august micul izvor din potecă, de lângă lac, este secat dar nu avem nevoie de apă. Urcăm în Portiţa Negoiului şi mai privim o dată către lac, Creasta Crenelată şi culmea Arpaşu Mic - Buda - Râiosu - Muşeteica de dincolo de vale. Ne interesează însă mai mult ce se întâmplă în faţă, către vest. Traversăm limbile de grohotiş, lăsăm în dreapta varianta care merge spre Strunga Ciobanului (cruce roşie) şi ajungem sub Strunga Doamnei.

foto Marius

Accesul către Strunga Dracului fiind (teoretic) interzis, banda roşie a fost desenată recent pe-aici, pe varianta ocolitoare prin Strunga Doamnei, alături de banda galbenă. Urcăm şi ocolim prin nord zona Vârfului Dracului (Vârful dintre Strungi). În stânga (sud) se adânceşte căldarea Berbecilor. Poteca marcată cu bandă albastră merge peste Podeanu-Florea departe, spre sud, până în Arefu. În şaua Lespezilor ea face legătura cu vârful Lespezi - piciorul Lespezi şi stâna Lespezi (punct roşu) (photos.app.goo.gl/K29tFWvPtntr4qsU2).

foto Marius

Traficul este intens în ambele sensuri, majoritatea turiştilor fiind la o tură de-o zi, dus-întors, de la Bâlea sau Piscu Negru. Spre vest, Ciortea e acoperit de nori dar, mai aproape, Şerbota e încă în soare. Urcăm spre şaua unde-şi are originea Strunga Dracului apoi drept în sus spre Negoiu (2.535 m).

foto Marius

Nori grei se văd în toată zona înaltă dar vântul îi împiedică încă să se descarce de povara de apă. O poză, două... mâncăm repede ceva şi pornim la drum.

foto Marius

Trecem de Negoiu Mic şi coborâm serpentinele potecii până în şaua Cleopatrei. Vârfurile Sărăţii şi Şerbota sunt încă în soare dar e clar că este doar o amăgire privind norul masiv şi întunecat care se întinde către vest. Putem să ne retragem către cabana Negoiu prin căldarea Sărăţii (triunghi albastru) dar ar fi un ocol mare şi nedorit pentru noi. În partea cealaltă, poteca marcată cu bandă galbenă coboară în căldarea Mioarelor, variantă care ocoleşte custura Sărăţii urcând apoi spre vârful Şerbota, mai ocolit dar mai sigur. Din căldarea Mioarelor poteca marcată cu triunghi roşu coboară mai departe spre sud, pe la Izvoarele Negoiului până face joncţiunea cu poteca cruce albastră pe valea Topologului (acces către Sălătrucu).

În 2011, având un rucsac mai mare şi mai instabil în spate, am preferat să ocolim custura prin căldarea Mioarelor. Locurile sunt frumoase şi merită explorate mai pe îndelete. 3 ani mai târziu, într-o mini-vacanţă la cabana Negoiu "ne-am luat revanşa" într-un circuit de o zi în care am inclus custura Sărăţii şi vârful Negoiu (goo.gl/photos/YK8twYeW1qVXntZU8).

foto Marius

Ne hotărâm să rămânem pe creastă şi avansăm spre vârful Sărăţii. Aici este încă lumină şi spre norocul nostru norul pare să ocoleacă deocamdată creasta pe la nord. Jos în vale, către cabana Negoiu, se vede cum începe să plouă. Noi ne pregătim să intrăm în custura Sărăţii în speranţa că ploaia va mai întârzia măcar o oră. Înaintăm cu atenţie pe custură cu ochii în stânga şi-n dreapta să vedem în ce direcţie avansează norul de ploaie. Deşi sunt pasaje expuse şi e mai dificil cu un rucsac greu, dacă mergi cu grijă nu e nicio problemă.

foto Marius

Câţiva stropi aduşi de vânt se abat asupra noastră, nu mult dar destul cât să ude piatra aşa că suntem atenţi pe unde călcăm. Ne adăpostim pentru scurt timp, fiecare unde putem, până când norul trece apoi ne vedem de drum. Muntele se răcoreşte puţin sub norul buclucaş apoi soarele apare ici-colo. Avem şi noi răgaz suficient să ieşim spre Şerbota (2.331 m). Răsuflăm uşuraţi pentru că în faţă avem o porţiune mai domoală de drum pe care ploaia nu e chiar o tragedie. Zăbovim puţin pe vârf alături de un turist de la cabana Negoiu şi câinele lui. Legătura cu cabana Negoiu se face pe muchia Şerbota (bandă albastră) dar acum ploaia parcă nu ne mai sperie aşa de tare.

foto Marius

Conform indicatorului de pe vârf avem mai bine de 2 ore până la refugiul Scara. Coborâm cca 200 m în şaua Şerbota şi inevitabilul se întâmplă. Începe să picure susţinut şi treptat ploaia ne învăluie fără urmă de scăpare. Urmează un arc de cerc deschis către nord (căldarea Şerbotei). Cca o oră şi jumătate mergem agale, fiecare în ritmul lui, atenţi la bălţile pe care cu greu le mai putem evita şi la pietrele ude, alunecoase. Trecem de muntele Mâzgavu din Creastă şi cele 3 vârfuri ale lui, urcăm şi coborâm iar într-un final ajungem în şaua Scara (2.146 m). Ne găsim salvarea la refugiul Scara, din fericire încă în stare bună.

NB: construit în 2010, refugiul Scara a fost distrus în toamna lui 2018 probabil într-un episod de vreme proastă cu vânturi puternice. Refugiul vechi, devenit groapă de gunoi de-a lungul anilor, a fost curăţat şi reamenajat de către AMC pentru a fi folosit până la construirea altuia nou.

foto Marius

4 nemţi au pus stăpânire pe refugiu întinzându-şi hainele ude peste tot dar aflând că mai vin oameni eliberează priciurile. Până vin şi fetele, profitând că ploaia dă semne că slăbeşte, cobor la apă (spre sud, la 5 minute de refugiu) să umplu sticlele pe care le am, apoi mai fac o excursie la izvor şi cu sticlele lor. Ne întindem şi noi hainele ude doar aşa, ca fapt divers pentru că de uscat n-au nicio şansă să se usuce în interiorul jilav al refugiului. Noroc că e loc destul :-) chiar dacă mai apare un cuplu de români veniţi din partea cealaltă, dinspre vest. Suntem 9 oameni dar stăm comod, fiecare cu propriile draperii formate din pelerine şi haine de ploaie atârnate de sfori între paturi :-) Ne schimbam cu haine uscate din rucsac, pregătim masa de seară şi parcă viaţa nu-i aşa de grea precum pare...

A fost o zi mai lungă, 10-11 ore pe drum şi ceva mai tensionată dar s-a terminat cu bine. Nu aveam altă alternativă, e o etapă puţin mai lungă indiferent de sensul de parcurgere. Călţun e prea aproape de Capra, am fi rămas acolo doar dacă vremea ar fi fost foarte proastă. Am ales să trecem de custura Sărăţii pe o vreme instabilă dar uneori trebuie să îţi asumi riscul unei decizii. Adormim cu un gând de recunoştinţă către Făgăraş că ne-a permis totuşi să ajungem până aici doar cu 2 ore de ploaie în 5 zile. Priciul, o placă de OSB pe un grilaj de fier, e mai tare decât pământul din serile trecute dar oboseala ne face să uităm de confortul modest şi curând suntem pe tărâmul viselor.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/4KgwNzvWaRarKati8


O nouă dimineaţă. E ud bine pe jos dar sperăm ca soarele să se ridice repede. Din şaua Scara primele raze se văd apărând de după Muchia Tunsului, la nord de Negoiu care spre noi, spre apus, are acum o faţă întunecată, serioasă.

foto Marius

E o dimineaţă diferită, sunt ceva nori şi ceaţă pe văi. Spre nord, Oltul abia se vede ca o panglică luminoasă mascată ici-colo de vălătuci de ceaţă. Lumina soarelui însă aduce cu ea optimismul de care avem nevoie şi căldura necesară să ne uscăm hainele.

foto Marius

Încălzirea centrală n-a funcţionat prea bine, hainele au stat întinse dar nu s-au uscat peste noapte aşa că exteriorul refugiului se transformă în uscător de rufe. Soarele de dimineaţă face minuni şi uităm repede de ploaia de-aseară :-)

foto Marius

O lumină caldă învăluie repede culmea pe care ne pregătim să o urcăm, Puha - Scărişoara - Scara. O dată ce reuşim să ne uscăm echipamentul, pregătim rucsacii şi pornim la drum. Într-o zi lungă se poate ieşi din munte coborând spre Turnu Roşu dar asta ar însemna să căutăm un tren de noapte sau să rămânem noaptea undeva în sat sau la mănăstire. Ne propunem să nu ne grăbim şi mai bine să mai stăm o noapte pe munte şi să coborâm a doua zi.

foto Marius

O pereche de nemţi se hotărăşte să continue către Negoiu. Cu siguranţă vor lua ploaia din plin, probabil au trecut cu bine de Custura Sărăţii sau au coborât către cabana Negoiu. Cealaltă pereche decide să coboare direct la cabană, o decizie mai înţeleaptă. Se pare însă că sunt puţin derutaţi şi pornesc spre sud. Noi urcăm spre Scara şi strigăm la ei să schimbe direcţia cu 180 grade. În cele din urmă reuşesc să înţeleagă semnele noastre şi se întorc către nord.

foto Marius

Urcând, în stânga se adânceşte marea căldare Scara. Pârâul Scara se uneşte mai jos cu Izvorul Negoiului (locuri frumoase de explorat) şi formează Topologul. Poteca turistică marcată cu cruce albastră ajunge din şaua Scara până în Sălătrucu. Spre nord, poteca se lasă prin căldarea Şerbota spre cabana Negoiu, variantă bună de retragere din munte în caz de vreme proastă. Tot spre nord, din şaua Puha, coboară o potecă şi spre cabana Bârcaciu (cruce galbenă).

foto Marius

Norii se adună repede, mai ales în spatele nostru. Privind spre Negoiu, umbre reci acoperă tot mai mult muntele, lăsând doar ici-colo pete de lumină.

foto Marius

În cca 30 minute suntem pe Scara (2.306 m). Ajungem pe soare dar în faţa noastră, ultima redută a Făgăraşului, Ciortea - Boia - Grohotişului, este în plină umbră. Zăbovim puţin şi coborâm către Curmătura de Est a Gârbovei. Din dreapta, de pe muchia Scărişoara, vine dinspre nord poteca de la cabana Bârcaciu (cruce roşie), parcurs parţial suprapus cu poteca cruce galbenă. Mai nou, marcajul cruce roşie ajunge până sus, pe Ciortea Est (2.419 m). Întâlnim turişti care merg, se pare, spre Negoiu deşi ploaia pare că vine totuşi de-acolo.

foto Marius

Căldarea şi lacul Avrig sunt într-un permanent joc de lumini şi umbre, joc în care umbrele câştigă tot mai mult teren. Ocolim vârful Gârbova (2.187 m) pe potecă. Fără rucsac sau când timpul ori vremea nu te presează poţi merge şi peste vârf, acum ne mulţumim cu un ocol. Din Curmătura de Vest a Gârbovei (2.140 m) ne-am putea abate pe Ciortea. Cei care au curiozitatea să exploreze zona vor mai găsi semne vechi (bandă roşie) care traversează cele 2 vârfuri Ciortea de la Portiţa Avrigului până aici, în Curmătura de Vest a Gârbovei. Acum însă, norii care se adună peste creastă ne obligă să rămânem pe potecă şi să coborâm la lac.

foto Marius

E un loc unde nu-ţi doreşti să te prindă ploaia. Poteca este destul de expusă şi pe alocuri deteriorată iar panta dinspre căldarea Avrigului nu e deloc prietenoasă. Există nişte stâlpi dar lipsesc cablurile aferente. Cu ultimele puteri soarele mai luminează puţin faţa estică a vârfului Vârtopu Roşu dar până ajungem la lac norul e aproape compact deasupra noastră.

foto Marius

Locul e minunat şi ne amintim de prima noastră noapte aici când am parcurs creasta în sens invers. Acum însă e pustiu, niciun cort colorat nu înveseleşte pajiştea verde de pe malul lacului. De la lac se poate coborî spre nord, prin căldarea Avrigului (punct albastru) până la cabana Bârcaciu. După o pauză foarte scurtă stropii de ploaie ne îndeamnă să ne vedem de drum. Ocolim lacul şi urcăm destul de pieptiş către Portiţa Avrigului (2.178 m), între Vârtopu Roșu (nord) și Turnul Lacului (sud).

foto Marius

O ultimă privire înapoi spre verdele aproape supra-realist al lacului. Ploaia ne ajunge din urmă şi cei câţiva stopi răzleţi se îndesesc aşa că ne pregătim hainele de ploaie şi ne consolăm cu ideea că ploaia e inevitabilă.

foto Marius

Ocolim vârful Vârtopu Roşu (2.233 m) pe la sud apoi traversăm de-a coasta către Budislavu (2.343 m) şi urmăm poteca ce ocoleşte vârful pe la sud, mânaţi de ploaie, până în şaua Budislavu (2.200 m). Ne plouă destul de serios până aici, mai bine de-o oră.

Din păcate nu e momentul cel mai potrivit să urmăm creasta matematică de la Capul Surului spre Suru aşa că rămânem pe potecă şi traversăm zona de izvoare (obârşia pârâului Suru) spre şaua Suru. Între timp ploaia se mai opreşte şi doar picături mari şi grele mai apar, rar, duse de vânt. Nori răzleţi se adună din toate părţile şi se combină cu umezeala care se ridică din pământ şi din pădurea de la poalele muntelui. Ici-colo se vede câte-un petic de cer albastru dar vântul are grijă să-l acopere repede. Facem totuşi o scurtă pauză în şaua Suru (2.110 m). Să fi fost mult mai rău de-atât ne-am fi retras către cabana Suru (triunghi roşu). În faţă însă avem numai plaiuri domoale. E neplăcut dacă plouă dar pe-aici nu e o tragedie :-)

foto Marius

Lăsând în spate vârful Suru, ocolim vârful Găvanu (2.153 m) pe la nord, cum ne conduce poteca. Pentru scurt timp apare şi soarele care luminează căldarea Găvanului (nord). Pe alocuri pare că umblăm printre nori, cel puţin asta e senzaţia pe care ţi-o lasă ceţurile care se ridică din văi. Departe, spre nord, Oltul este bine luminat, se pare că norii sunt adunaţi doar în zona înaltă a muntelui.

foto Marius

Încet-încet înaintăm pe culmile muntelui Cocoriciu, pierdem din înălţime, trecem de vârful Moaşa (2.034 m) şi ajungem deja sub 2.000 m. Începe din nou să plouă, o nouă repriză care ţine până aproape de şaua Apa Cumpănită (1.807 m) unde ne oprim puţin într-un adăpost.

foto Marius

Pare incredibil dar în şaua Apa Cumpănită e o tabară de jeep-uri cu grătarele şi muzica aferente. Un drum destul de bun vine până în apropiere, triunghi albastru spre Grebleşti, aşa că se ajunge destul de uşor. Undeva, la o stână din sud, se desprinde o altă potecă, punct albstru spre Câinenii Mici (cel puţin aşa arată harta).

Noi însă rămânem pe creastă. Vârful Tătaru (1.890 m) se poate trece fără probleme, este doar o gâlmă înierbată, dar poteca îl ocoleşte pe la sud. Întrucât pământul e îmbibat cu apă preferăm poteca bătută dar chiar şi-aşa e aproape imposibil să nu ne udăm la picioare.

foto Marius

Ajungem în Curmătura Tătarului după care poteca se abate pe faţa nordică a muntelui şi merge de-a coasta pe sub Piscurile lui Făt şi Chica Fedeleşului (1.820 m). Ne-amintim că undeva mai în faţă sunt izvoare chiar în potecă. Ne aprovizionăm cu apă pentru că vrem să punem cortul undeva mai departe, unde găsim un loc care să ne inspire, aşa că deşi picură destul de zdravăn, trebuie să umblăm puţin la rucsaci.

În şaua dintre Chica Fedeleşului şi Chica Lacului se lasă spre sud o potecă pe muchia Zănoagele Câinenilor care ajunge până în Câineni (cruce roşie), variantă de a părăsi creasta Făgăraşului. Noi ocolim Chica Lacului (1.649 m) pe la nord, încercăm să evităm pe cât putem bălţile şi ajungem, după cca 7 ore (socotind din şaua Scara), în şaua Corbului.

foto Marius

Coborârea spre Turnu Roşu e tentantă (cruce roşie), în 2 ore am fi la mănăstire dar rămânem la planul nostru. Chiar dacă n-am început creasta strict matematic, vrem să o urmăm în capătul vestic până în valea Oltului, nu se ştie când mai ajungem pe-aici. În şaua Corbului nicio menţiune că traseul de creastă ar mai continua spre vest, semn că zona e mai puţin umblată.

foto Marius

Soarele ne ţine partea şi ne încurajează să nu renunţăm la banda roşie care se mai vede ici-colo spre Chica Pietrelor. Lumina filtrată de norii grei de deasupra prinde putere şi curând apare soarele. Trecem de o stână undeva în stânga şi căutăm un loc potrivit să punem corturile cât mai departe de oi. Soarele luminează o zonă de calcare care se ivesc, neaşteptat, din culmea înierbată pe care o parcurgem către Chica Pietrelor (1.606 m). Chiar renunţăm la hainele de ploaie şi ocolim vârful aşa cum ne conduc semnele rare (bandă roşie), pe la nord. Trecem de un pâlc de brăduţi, o poieniţă şi suntem deja dincolo de vârf. Pădurea se apropie aşa că ne oprim la un moment dat, nu vrem să punem corturile în pădure.

foto Marius

Nu sunt locuri prea plate dar reuşim să găsim ceva acceptabil pe o pantă desupra brazilor. E un loc puţin chinuit, pământul denivelat de smocurile mari de iarbă nu oferă soluţii prea bune. Lipsa confortului e compensată de vederea frumoasă către poalele muntelui. Câteva raze de soare reuşesc să străpungă norii negri care s-au retras către vest.

foto Marius

Culmile împădurite care coboară spre valea Oltului se desfăşoară în planuri tot mai îndepărtate, întunecate, doar cu o fâşie de cer purpuriu deasupra. Apusul colorează în portocaliu feţele de munte pe care le-am coborât. Încet-încet lumina devine tot mai palidă şi departe, în vale, luminile caselor se aprind treptat. Par atât de aproape dar, în acelaşi timp, atât de departe.

foto Marius

Deasupra brazilor întunecaţi două luminiţe palide se adaugă, discret, celor din vale, una albăstrie, una portocalie. Corturile noastre. Noapte bună, Făgăraş.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/KxhDGaMGYYRZoFSh7


Dimineaţa se anunţă o zi frumoasă. Pare că vremea se îndreaptă, cel puţin aici, la extremitatea crestei. Soarele începe să lumineze satele adormite din depresiunea de la baza muntelui.

foto Marius

Lumina roşiatică se întinde molcom deasupra fuioarelor de ceaţă care persistă în locurile mai joase. Primele raze apar de deasupra culmilor îndepărtate din care acum vedem prea puţin pe deasupra brazilor.

foto Marius

Suntem gata de plecare. Estimăm vreo 3 ore de coborâre dar ne luăm o marjă de siguranţă ca să ajungem la trenul dorit, pe la ora prânzului. Coborâm imediat la pădure şi sperăm ca poteca şi marcajul să fie vizibile. O primă dezamăgire. La intrarea în pădure, un stâlp vechi, culcat la pământ, cu 4 tăbliţe, totul ruginit, ilizibil, o amintire din vremuri mai bune. Banda roşie se vede ici-colo şi nu mai consultăm GPS-ul, urmăm semnele. Bifurcaţia dintre cele două poteci clasice - prin Claia Bulzului şi pe culmea Strâmbanului - n-am observat-o. Dacă există la faţa locului, evident nu e foarte vizibilă. Pe aplicaţia de la Munţii Noştri există doar varianta prin Claia Bulzului şi într-un final ne dăm seama că suntem pe această variantă. Nu-i nimic rău, oricum ajungem în valea Oltului :-)

foto Marius

Semnele se ghicesc prin pădure, pe alocuri poteca e chiar bătută, nu pare complicat să o urmezi. După o zonă mai mare de gol, cu vedere către culmile împădurite care coboară spre valea Oltului, coteşte puternic spre stânga apoi intrăm iar în pădure. Apare şi-un drum care ar fi mai uşor de urmat dar cu siguranţă este mai lung şi nu ştim exact unde ajunge.

foto Marius

Curând o zonă defrişată pe deasupra drumului ne obligă să ocolim prin doborâturi pe o porţiune pe care nici semnele nu se mai văd. Poteca ocoleşte Claia Bulzului (1.384 m) pe la nord unde întâlnim primul şi singurul izvor de pe-aici. Mai traversăm o poiană şi, pe măsură ce coborâm, poteca tinde să aibă o personalitate tot mai puternică. Sunt porţiuni unde ocoleşte nejustificat, pe linie de cotă, direct prin pădure, fără nicio urmă că cineva ar umbla pe-acolo, deşi ditamai drumul urmează un traseu mai logic, puţin deasupra, pe culme.

foto Marius

Singura explicaţie logică ar fi că drumul a apărut după ce poteca a fost remarcată (semnele sunt relativ noi). La un moment dat ne abatem uşor prin pădure, destul de incomod, numai pentru a ocoli o poiană... cu urzici... vreau să zic, aşa sunt puse semnele... Mai departe, deşi drumul ocoleşte uşor, semnele te invită să urci abrupt printr-un lăstăriş des şi apoi să cobori iar în drum... Ceva mai jos semnele te invită să urci un mal abrupt de pământ iar apoi să cobori unul similar pentru a ajunge tot în drum.

foto Marius

Într-un final dispare şi vopseaua roşie :-) Cu atenţie, ne ghidăm după săgeţile şi pătratele albe, evident, mai puţin vizibile în mozaicul de lumini şi umbre din pădure. Vopseaua roşie a marcajului reapare ceva mai jos. Panta e mare şi neprietenoasă pe alocuri dar în cele din urmă, după mai bine de 3.5 ore, ajungem, cum s-ar spune, "in the middle of nowhere"... direct la calea ferată (km 355+100)... niciun indicator, nimic care să ne arate că aici se termină (sau începe) creasta Făgăraşului.

foto Marius

După ce ne răcorim puţin în apa pârâului (Rândibou cf. hărţii) pornim repejor în aval pe valea Oltului. Căldură mare, ca la câmpie. Mergem cam 1.5 km şi traversăm Oltul pentru că mai departe nu se ştie dacă se poate merge pe lângă calea ferată. Ne răcorim în mers cu nişte mere găsite în drum, primele fructe după câteva zile bune, aşa că sunt bine-venite.

foto Marius

Până în Lazaret mersul pe lângă şosea e acceptabil dar după aceea urmează bruma de trotuar dispare aşa că ne strecurăm cum putem pe porţiunea îngustă de lângă parapetul drumului, doat la un metru de camioanele care trec în viteză pe lângă noi. E extrem de neplăcut dar n-avem de ales, trebuie să ajungem în halta Valea Fratelui... unde-o mai fi şi asta... pentru că în final o găsim doar după ce Angela verifică pe Google Maps. Aşa-zisa haltă constă dintr-un aşa-zis peron format din câteva dale din beton, câteva ziduri năpădite de vegetaţie şi un semn ruginit... nimic din toate astea nefiind vizibil din drum, mascate de bălăriile cât casa de lângă calea ferată. Chiar ne întrebăm dacă opreşte aici trenul.

foto Marius

Mai avem puţin timp aşa că ne delectăm cu corcoduşele de lângă linie. Într-un final chiar se aude trenul. Ca să fim siguri, facem cu mâna :-) Opreşte totuşi şi ne urcăm şi noi, singurii călători din locul ăsta pustiu. Admirăm toate gările de pe valea Oltului până în Râmnicu-Vâlcea apoi ne relaxăm în autobuz până la Bucureşti cu gândul însă la frumuseţile Făgăraşului, nicidecum la oraşul care ne întâmpină topit de căldură.

foto Marius

Aşa se încheie o săptămână în munţii Făgăraşului în care banda roşie ne-a fost ghid consecvent, cu bune şi rele :-) Muntele a fost la fel de minunat ca în urmă cu 7 ani, în sens invers, de la vest la est… la fel de atrăgător ca în toate drumeţiile dealtfel, pe poteci cunoscute sau mai puţin umblate, ceea ce face să te gândeşti la un singur lucru: când va fi data viitoare?


Surse de apă întâlnite în drum sau menţionate în literatură (de la est la vest):

  • Rudăriţa, vis-a-vis de canton, în pădure.
  • pârâul Lerescu.
  • şaua Comisul, stâlp indicator care arată, printre altele și un izvor la 300 metri.
  • lacurile Luțele, la sud de creastă.
  • izvorul de sub Berevoescu, unul din firele pârâului Vladului, semnalat în potecă cu vopsea roșie, la cca 2 ore după refugiul Comisul.
  • curmătura Brătilei, izvor bun la 5 minute spre nord (pe poteca spre Dejani).
  • sub vârful Zârna, izvoare bune chiar în potecă, la cca 1 oră după curmătura Brătilei.
  • la sud de Curmătura Zârnei, pârâul Zârna (15-20 min) + ceva mai aproape de refugiu (indicator în refugiu).
  • lacul Urlea şi zona aferentă (departe de creastă).
  • Fereastra Mare a Sâmbetei, izvor la 5 minute spre sud.
  • Fereastra Mică a Sâmbetei, izvor la 5 minute spre sud.
  • lacul Gălășescu (incomod de accesat din creastă).
  • pe coasta Muntelui Gălbenele, cca 200 m după şaua Viştişoarei, izvor minuscul pe perete, chiar în potecă, debit sezonier.
  • portița Viștei, izvoare la sud de creastă, la 10-30 minute.
  • Iezerul Triunghiular, sub Moldoveanu, de căutat pâraie care se scurg din pereţii de sub vârf.
  • la sud de Șaua Ucea Mare (Ică Giurgiu).
  • lacul Podragu.
  • iezerul Podul Giurgiului, izvorul de alimentare a lacului, pe partea opusă a lacului faţă de poteca turistică.
  • lacul Buda, izvorul mare care alimentează lacul.
  • în zona refugiului de sub Fereastra Zmeilor (la refugiu este un indicator către apă).
  • sub Creasta Arpășelului (Căldarea Fundul Caprei) poteca intersectează mai multe izvoare sezoniere.
  • la vest de lacul Căpriţa, chiar în potecă (cruce albastră spre Cota 2.000).
  • lacul Capra, de preferat izvoarele care alimentează lacul (la nord de lac).
  • lacul Bâlea (ocol prin căldarea Bâlei).
  • lacurile din Căldăruşa Paltinului (ocol în afara potecii).
  • șaua dintre Turnul Paltinului și vârful Lepșița (atenţie, zonă circulată de oi).
  • lacul Călțun, chiar în potecă după ce treci de lac pe peretele care se lasă din Creasta Crenelată (absent în verile secetoase). Deasemenea, se mai poate căuta pe peretele de sub vârful Lespezi sau mai jos, pe poteca ce coboară la Piscu Negru.
  • la sud de Custura Sărății, zona de obârșie a Izvorului Negoiului (varianta ce ocoleşte custura).
  • pârâul Scara, la 5 minute de refugiu, spre sud.
  • la sud de șaua de vest a Gârbovei (Ică Giurgiu).
  • lacul Avrig; pârâul emergent poate fi folosit pentru spălat. Izvor cu apă bună la nord-vest de lac, 5-10 min de mers.
  • pârâu în stânga potecii cum urcăm spre Portița Avrigului.
  • lacul Budislavu (în afara traseului de creastă).
  • zona de obârșie a pârâului Suru, între Șaua Suru și Șaua Budislavu, mai multe izvoare, unele probabil sezoniere.
  • şaua Apa Cumpănită, mai multe izvoare, trebuie căutat unul cât mai puţin folosit de animale.
  • sub Vârful Chica Fedeleşului, chiar în potecă.
  • la nord de Claia Bulzului, chiar în potecă.

foto Marius

La nevoie se poate coborî la orice lac sau fir de apă vizibil din potecă dar, desigur, sunt de preferat sursele pe care le întâlnim chiar în drum sau cât mai aproape de locul de campare. O ţeavă mică, rigidă sau flexibilă, este foarte utilă pentru a colecta apa ce se scurge pe perete dacă altfel nu se poate colecta.

Timpi de parcurs (valorii medii pentru un mers normal cu rucsac de mai multe zile):

  • Rudăriţa - indicator valea Lerescu: 30-40 min
  • Indicator valea Lerescu - indicator şaua Lerescu: 45-60 min
  • Indicator şaua Lerescu - curmătura Comisul: 1:30-1:45 ore
  • Curmătura Comisul - refugiul Comisul: 15-20 min
  • Refugiul Comisul - izvorul Berevoescu: 1:45-2:15 ore
  • Izvorul Berevoescu - curmătura Brătilei: 1 oră
  • Curmătura Brătilei - izvoare Zârna: 1-1:15 ore
  • Izvoare Zârna - curmătura Zârnei: 1 oră
  • Curmătura Zârnei - Portiţa Lacului: 2-2:15 ore
  • Portiţa Lacului - refugiul Urlea: 30-40 min
  • Portiţa Lacului - curmătura Mogoşului: 15-30 min
  • Refugiul Urlea - şaua Moşului: 45-60 min
  • Şaua Moşului - vârful Urlea: 45-60 min
  • Urlea - curmătura Mogoşului: 10-15 min
  • Curmătura Mogoşului - Fereastra Mare a Sâmbetei: 1 oră
  • Fereastra Mare a Sâmbetei - Fereastra Mică a Sâmbetei: 30 min
  • Fereastra Mică a Sâmbetei - Gălăşescu Mic: 30 min
  • Gălăşescu Mic - Fereastra Răcorelelor: 10-15 min
  • Fereastra Răcorelelor - piciorul Gălăşescu Mare: 20-30 min
  • Piciorul Gălăşescu Mare - Fereastra Viştişoarei: 20 min
  • Fereastra Viştişoarei - piciorul Hârtopu Ursului: 45-60 min
  • Piciorul Hârtopu Ursului - refugiul Viştea: 15-20 min
  • Refugiul Viştea - vârful Viştea Mare: 40-50 min
  • Viştea Mare - Moldoveanu: 15-20 min
  • Viştea Mare - şaua Orzănelei: 20 min
  • Şaua Orzănelei - şaua Ucişoara: 15-20 min
  • Şaua Ucişoara - şaua Ucea Mare: 40-50 min
  • Şaua Ucea Mare - şaua Podragu: 40-50 min
  • Şaua Podragu - Iezerul Podu Giurgiului: 15-20 min
  • Iezerul Podu Giurgiului - vârful Mircii: 40-50 min
  • Mircii - monumentul Nerlinger: 40-50 min
  • Monumentul Nerlinger - Portiţa Arpaşului: 1-1:15 ore
  • Portiţa Arpaşului - lacul Capra: 1:30 ore
  • Lacul Capra - şaua Capra: 15 min
  • Şaua Capra - vârful Iezerul Caprei: 15-20 min
  • Iezerul Caprei - şaua Paltinu: 30-40 min
  • Şaua Paltinu - şaua Doamnei: 20 min
  • Şaua Doamnei - vârful Lăiţel: 40-45 min
  • Lăiţel - lacul Călţun: 30-40 min
  • Călţun - Portiţa Negoiului: 15-20 min
  • Portiţa Negoiului - strunga Doamnei: 20-30 min
  • Strunga Doamnei - vârful Negoiu: 1-1:15 ore
  • Negoiu - şaua Cleopatrei: 20 min
  • Şaua Cleopatrei - custura Sărăţii: 30 min
  • Custura Sărăţii - vf. Şerbota: 1:30-2 ore
  • Şerbota - şaua Şerbotei: 20-30 min
  • Şaua Şerbotei - şaua Scara (refugiul Scara): 1:30-2 ore
  • Şaua Scara - vârful Scara: 30 min
  • Scara - lacul Avrig: 1 oră
  • Lacul Avrig - Portiţa Avrigului: 20-30 min
  • Portiţa Avrigului - şaua Budislavu: 1 oră
  • Şaua Budislavu - şaua Suru: 30-40 min
  • Şaua Suru - şaua Apa Cumpănită: 1 oră
  • Şaua Apa Cumpănită - şaua Tătarului: 30 min
  • Şaua Tătarului - şaua Corbului: 45 min
  • Şaua Corbului - Chica Pietrelor: 20-30 min
  • Chica Pietrelor - Claia Bulzului: 1:30-2 ore
  • Claia Bulzului - valea Oltului: 1:30-2 ore

august 2018

A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1650352

Floarea de Colț București
romania-natura.ro