Dimineaţa din nou senin, doar cu ceva nori către răsărit, discret coloraţi în roşu-portocaliu. Pare să fie o zi frumoasă dar zvonuri despre averse de după-masă vin de la cei urcă dinspre Bâlea şi par mai bine informaţi.

foto Marius

Soarele se ridică repede şi curând întreaga tabără de corturi e într-o activitate febrilă, fiecare cu planurile lui. Angela preferă să ocolească Iezerul Caprei pe poteci ciobăneşti, pe la sud, eu cu Moniq ne îndreptăm spre şaua Capra. Vrem să beneficiem de semnal GSM să mai dăm un semn de viaţă pe-acasă şi să vedem cum va fi vremea. În căldarea Bâlei lume multă şi maşini pe măsură, chiar dacă este devreme, dar e zi de sărbătoare, 15 august, Sfânta Maria.

foto Marius

Prezenţa şoselei Transfăgărăşan (construită în anii 1970-1974) face ca lacul și cabana Bâlea Lac să fie unul din locurile cele mai populare din inima Făgăraşului. Prima cabană a fost ridicată cu mult înainte de drumul care traversează muntele în serpentine ameţitoare. SKV (Siebenburgischer Karpathenverein / Asociația Carpatină Transilvană) a dat-o în folosinţă în februarie 1905. A fost o singură cameră din piatră la care s-a adăugat o clădire din lemn în 1937. A fost refăcută în 1948-1949 iar în 1975 s-a dat în folosinţă linia de telecabină între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă care facilitează accesul din vale şi iarna. Distrusă într-un incendiu în 1995, cabana a revenit la viaţă în forma actuală în anul 2000.

foto Marius

Din 1932 lacul şi cca 180 ha din jur au fost declarate rezervaţie naturală. Căldarea glaciară, aflată în aria comunei Cârţişoara, cuprinde elemente tipice pentru păşunile alpine din Carpaţii Meridionali: specii ierboase (ţăpoşica, păiuşul roşu, păruşca, firuţa, etc) dar şi jneapăn, ienupăr, smirdar şi crăiasa munţilor, floarea de colţ. Fluierăturile marmotelor se aud când şi când, chiar dacă prezenţa omului este atât de evidentă, caprele negre pot fi văzute şi ele uneori iar lacul e populat cu păstrăvi. Aerul e brăzdat de aripile corbilor şi uneori de ţipetele ascuţite ale micilor răpitori înaripaţi, şoim, vânturel, gaiţă de munte.

foto Marius

Numele zonei este legat, din păcate, şi de cel mai mare accident de iarnă din munţii noştri, avalanşa din 17 aprilie 1977. 7 adulţi şi 16 elevi din tabăra de ski au rămas îngropaţi în zăpada care s-a pornit de pe panta dinspre şaua Capra, avalanşa fiind declanşată, se pare, chiar de skiorii care ieşiră să bată zăpada, fără să ţină seama de pericol.

foto Marius

Revenind în prezent... în cca 20 minute suntem sus, pe Iezerul Caprei (2.417 m). Soarele s-a mai ridicat între timp. La fel şi nişte fire de nori.

foto Marius

În partea cealaltă, Capra şi Căpriţa îşi etalează la rândul lor luciul verde-albastru de la care cu greu îţi întorci privirea. Privind spre este căldarea e dominate de silueta masivă a vârfurilor Vânătarea lui Buteanu - Capra. Traseul de creastă le ocoleşte pe departe şi n-am avut timp să zăbovim ca să ne abatem pe sus dar ne-am bucurat de perspectiva oferită de înălţimea lor în multe alte ocazii.

foto Marius

Departe, spre vest, creasta se întinde cu şerpuirile cunoscute până către Lespezi - Călţun - Negoiu. Spre răsărit, piramida Viştea-Moldoveanu rămâne o amintire îndepărtată. Continuăm să înaintăm spre Paltinu.

foto Marius

În stânga, în căldăruşa Paltinului, oile par să aibă aceeaşi destinaţie. Probabil Angela e înaintea noastră dar ne-am dat întâlnire în şaua Paltinul unde ajungem şi noi în cca 40 minute. Norii încep să se adune deasupra crestei într-un ritual bine-cunoscut, parcă ceva mai devreme decât în zilele precedente. După 4 zile de căldură e posibil să vină şi ceva ploaie.

foto Marius

Lăsăm oile să-şi vadă de treburile lor şi pornim toţi 3 mai departe. Ocolim Turnul Paltinul şi în şaua care-l desparte de vârful Lepşiţa / Pisica ajungem la izvorul de unde se desprinde poteca ce coboară în Căldarea Mare a Paltinului şi mai departe, pe la cascadele Paltinului, până la Piscu Negru (punct albastru).

foto Marius

Pe faţa sudică a Turnului Paltinul poteca se strecoară abil, ca o brână, pe un perete aproape vertical care se prăvăleşte abrupt către sud. într-o zonă mai expusă cablul montat este de ajutor celor care nu se împacă bine cu înălţimile. Urmează şaua Doamnei de unde putem să admirăm grohotişurile din Căldarea Pietroasă a Doamnei (nord) şi pereţii abrupţi care o delimitează. Poteca merge în continuare ocolind vârful Lăiţa (2.397 m) pe pantele ierboase şi însorite de pe faţa sudică dar se poate merge şi pe sus, chiar pe creasta matematică (aşa cum, 2 luni mai târziu, vom lenevi într-o frumoasă zi de toamnă photos.app.goo.gl/dGNTF3p6cg1ppcNM7).

Ca o paranteză, în 2019, într-o altă zi de toamnă superbă vom ajunge pe vârf urcând muchia Lăiţa din curmătura Văroasă (photos.app.goo.gl/akng4qG9AAGsGqRy6).

foto Marius

În şaua Lăiţa privind spre nord-vest, Negoiu şi muchia Tunsului se înalţă precum un zid de cetate dincolo de valea Lăiţa. Uneori ceţurile din nord sălăşluiesc în vale lăsând doar crestele accidentate vizibile (goo.gl/photos/tSHa6Eu6FVqycVAR6). Acum Negoiu priveşte întunecat către noi, norii îi umbresc fruntea semeaţă prevestind parcă o schimbare de vreme.

Urmează zona de custură bine-cunoscută şi urcuşul pe Lăiţel (2.390 m), la fel de solicitant indiferent pe ce parte a vârfului urci. De multe ori am pornit pe soare ajungând în vârf pe ceaţă, acum însă avem parte de vizibilitate bună aşa că organizăm şi-o poză de grup :-)

foto Marius

O umbră grea apasă muntele de la lacul Călţun încolo, spre vest. Timpul nu ne presează dar norii ne dau de gândit aşa că pornim în pas alert către lac. E o coborâre lungă şi multe lespezi instabile în zona de sub vârf.

foto Marius

O grupă mare de copii, veniţi de la Bâlea plini de entuziasm să urce pe Negoiu, coboară împreună cu noi dar nu vor merge mai departe de Călţun. Lacul (2.135 m) e pitoresc aşa cum îl ştim. Dacă ar fi fost soare, ar fi fost şi mai bine :-) Ne bucurăm că la refugiul nou uşa a fost reparată; în primăvară stătea doar sprijinită.

foto Marius

Vechiul refugiu este încă la locul lui. Şi-a făcut datoria mai bine de 40 de ani. A fost dat în folosinţă în 1975, construit prin munca voluntară a salvamontiştilor, la iniţiativa lui Toma Boerescu, cel care a condus prima echipă a Salvamontului din Sibiu începând cu anul 1969. De-a lungul anilor a fost recondiţionat şi reparat când a fost nevoie dar la un moment dat vârsta şi-a spus cuvântul. În 2014 CJ Sibiu şi Salvamont Sibiu au montat refugiul nou ceva mai sus de lac, mai mare, mai modern, bine izolat, cu trapă de acces prin acoperiş (în caz de zăpezi mari) şi panou solar.

NB: în toamna lui 2018 refugiul vechi a fost demontat definitiv, rămănând doar o filă de istorie în cartea munţilor Făgăraş.

foto Marius

Sub ameninţarea norilor negri pornim la drum. La mijloc de august micul izvor din potecă, de lângă lac, este secat dar nu avem nevoie de apă. Urcăm în Portiţa Negoiului şi mai privim o dată către lac, Creasta Crenelată şi culmea Arpaşu Mic - Buda - Râiosu - Muşeteica de dincolo de vale. Ne interesează însă mai mult ce se întâmplă în faţă, către vest. Traversăm limbile de grohotiş, lăsăm în dreapta varianta care merge spre Strunga Ciobanului (cruce roşie) şi ajungem sub Strunga Doamnei.

foto Marius

Accesul către Strunga Dracului fiind (teoretic) interzis, banda roşie a fost desenată recent pe-aici, pe varianta ocolitoare prin Strunga Doamnei, alături de banda galbenă. Urcăm şi ocolim prin nord zona Vârfului Dracului (Vârful dintre Strungi). În stânga (sud) se adânceşte căldarea Berbecilor. Poteca marcată cu bandă albastră merge peste Podeanu-Florea departe, spre sud, până în Arefu. În şaua Lespezilor ea face legătura cu vârful Lespezi - piciorul Lespezi şi stâna Lespezi (punct roşu) (photos.app.goo.gl/K29tFWvPtntr4qsU2).

foto Marius

Traficul este intens în ambele sensuri, majoritatea turiştilor fiind la o tură de-o zi, dus-întors, de la Bâlea sau Piscu Negru. Spre vest, Ciortea e acoperit de nori dar, mai aproape, Şerbota e încă în soare. Urcăm spre şaua unde-şi are originea Strunga Dracului apoi drept în sus spre Negoiu (2.535 m).

foto Marius

Nori grei se văd în toată zona înaltă dar vântul îi împiedică încă să se descarce de povara de apă. O poză, două... mâncăm repede ceva şi pornim la drum.

foto Marius

Trecem de Negoiu Mic şi coborâm serpentinele potecii până în şaua Cleopatrei. Vârfurile Sărăţii şi Şerbota sunt încă în soare dar e clar că este doar o amăgire privind norul masiv şi întunecat care se întinde către vest. Putem să ne retragem către cabana Negoiu prin căldarea Sărăţii (triunghi albastru) dar ar fi un ocol mare şi nedorit pentru noi. În partea cealaltă, poteca marcată cu bandă galbenă coboară în căldarea Mioarelor, variantă care ocoleşte custura Sărăţii urcând apoi spre vârful Şerbota, mai ocolit dar mai sigur. Din căldarea Mioarelor poteca marcată cu triunghi roşu coboară mai departe spre sud, pe la Izvoarele Negoiului până face joncţiunea cu poteca cruce albastră pe valea Topologului (acces către Sălătrucu).

În 2011, având un rucsac mai mare şi mai instabil în spate, am preferat să ocolim custura prin căldarea Mioarelor. Locurile sunt frumoase şi merită explorate mai pe îndelete. 3 ani mai târziu, într-o mini-vacanţă la cabana Negoiu "ne-am luat revanşa" într-un circuit de o zi în care am inclus custura Sărăţii şi vârful Negoiu (goo.gl/photos/YK8twYeW1qVXntZU8).

foto Marius

Ne hotărâm să rămânem pe creastă şi avansăm spre vârful Sărăţii. Aici este încă lumină şi spre norocul nostru norul pare să ocoleacă deocamdată creasta pe la nord. Jos în vale, către cabana Negoiu, se vede cum începe să plouă. Noi ne pregătim să intrăm în custura Sărăţii în speranţa că ploaia va mai întârzia măcar o oră. Înaintăm cu atenţie pe custură cu ochii în stânga şi-n dreapta să vedem în ce direcţie avansează norul de ploaie. Deşi sunt pasaje expuse şi e mai dificil cu un rucsac greu, dacă mergi cu grijă nu e nicio problemă.

foto Marius

Câţiva stropi aduşi de vânt se abat asupra noastră, nu mult dar destul cât să ude piatra aşa că suntem atenţi pe unde călcăm. Ne adăpostim pentru scurt timp, fiecare unde putem, până când norul trece apoi ne vedem de drum. Muntele se răcoreşte puţin sub norul buclucaş apoi soarele apare ici-colo. Avem şi noi răgaz suficient să ieşim spre Şerbota (2.331 m). Răsuflăm uşuraţi pentru că în faţă avem o porţiune mai domoală de drum pe care ploaia nu e chiar o tragedie. Zăbovim puţin pe vârf alături de un turist de la cabana Negoiu şi câinele lui. Legătura cu cabana Negoiu se face pe muchia Şerbota (bandă albastră) dar acum ploaia parcă nu ne mai sperie aşa de tare.

foto Marius

Conform indicatorului de pe vârf avem mai bine de 2 ore până la refugiul Scara. Coborâm cca 200 m în şaua Şerbota şi inevitabilul se întâmplă. Începe să picure susţinut şi treptat ploaia ne învăluie fără urmă de scăpare. Urmează un arc de cerc deschis către nord (căldarea Şerbotei). Cca o oră şi jumătate mergem agale, fiecare în ritmul lui, atenţi la bălţile pe care cu greu le mai putem evita şi la pietrele ude, alunecoase. Trecem de muntele Mâzgavu din Creastă şi cele 3 vârfuri ale lui, urcăm şi coborâm iar într-un final ajungem în şaua Scara (2.146 m). Ne găsim salvarea la refugiul Scara, din fericire încă în stare bună.

NB: construit în 2010, refugiul Scara a fost distrus în toamna lui 2018 probabil într-un episod de vreme proastă cu vânturi puternice. Refugiul vechi, devenit groapă de gunoi de-a lungul anilor, a fost curăţat şi reamenajat de către AMC pentru a fi folosit până la construirea altuia nou.

foto Marius

4 nemţi au pus stăpânire pe refugiu întinzându-şi hainele ude peste tot dar aflând că mai vin oameni eliberează priciurile. Până vin şi fetele, profitând că ploaia dă semne că slăbeşte, cobor la apă (spre sud, la 5 minute de refugiu) să umplu sticlele pe care le am, apoi mai fac o excursie la izvor şi cu sticlele lor. Ne întindem şi noi hainele ude doar aşa, ca fapt divers pentru că de uscat n-au nicio şansă să se usuce în interiorul jilav al refugiului. Noroc că e loc destul :-) chiar dacă mai apare un cuplu de români veniţi din partea cealaltă, dinspre vest. Suntem 9 oameni dar stăm comod, fiecare cu propriile draperii formate din pelerine şi haine de ploaie atârnate de sfori între paturi :-) Ne schimbam cu haine uscate din rucsac, pregătim masa de seară şi parcă viaţa nu-i aşa de grea precum pare...

A fost o zi mai lungă, 10-11 ore pe drum şi ceva mai tensionată dar s-a terminat cu bine. Nu aveam altă alternativă, e o etapă puţin mai lungă indiferent de sensul de parcurgere. Călţun e prea aproape de Capra, am fi rămas acolo doar dacă vremea ar fi fost foarte proastă. Am ales să trecem de custura Sărăţii pe o vreme instabilă dar uneori trebuie să îţi asumi riscul unei decizii. Adormim cu un gând de recunoştinţă către Făgăraş că ne-a permis totuşi să ajungem până aici doar cu 2 ore de ploaie în 5 zile. Priciul, o placă de OSB pe un grilaj de fier, e mai tare decât pământul din serile trecute dar oboseala ne face să uităm de confortul modest şi curând suntem pe tărâmul viselor.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/4KgwNzvWaRarKati8

A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1627279

Floarea de Colț București
romania-natura.ro