Dâmboviţa ia naştere în perimetrul delimitat de extremitatea estică a crestei Făgăraşului la nord (Comisul-Luţele-Berivoiu-Brătila), zona centrală a Iezerului la sud (Roşu-Piscanu-Bătrâna-Păpuşa) şi culmea care leagă aceste două masive muntoase la vest (Brătila-Căţunu-Mezea-Oticu). După ce se formează prin unirea pâraielor Boarcăşu, Oticu, Vladului şi primeşte mulţi alţi afluenţi din zonele menţionate, cursul ei - între timp, captat în lacul de acumulare Pecineagu - este dirijat către sud-est de culmea Tămaşului şi mai departe către sud prin culoarul dintre Piatra Craiului şi zona estică a potcoavei Iezerului.

Circuitul în jurul izvoarelor Dâmboviţei - care parcurge zonele menţionate mai sus - l-am găsit descris în România Pitorească într-un articol de Dinu Mititeanu, o nesecată sursă de inspiraţie :-) Atractiv şi variat, întins de-a lungul a 3 regiuni muntoase, fiecare cu speciful său, este un plan interesant de vacanţă care se concretizează alături de Angela şi Moniq în august 2019.

Ne hotărâm să plecăm din Plaiul Foii unde urmează să revenim peste câteva zile. Pornim în circuit în sens invers acelor de ceasornic, întâi cu munţii Făgăraşului. La fel de bine se poate şi în sensul celălalt. Cu 1 an în urmă, în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi echipă de 3 oameni, am parcurs integral creasta Făgăraşului de la est la vest (Munţii Făgăraş de la est la vest). Ne gândim cum să intrăm în Făgăraş, la fel ca atunci sau puţin diferit? Culmea Tămaşului nu ni se pare atractivă fiind lungă, puţin umblată (cel mult de urşi), împădurită (deci fără perspectivă deosebită) dar şi cu zone despădurite pe unde nu ştim exact starea potecii. Ca să nu urcăm tot spre Lerescu, aşa cum am făcut în 2018, cădem de comun acord să încercăm o variantă mai domoală, deşi puţin mai lungă, prin muntele Văcarea.

De la Plaiul Foii taxiul ne duce în amonte, pe Bârsa Groşetului, chiar ceva mai sus de Rudăriţa, spre dreapta, pe drumul forestier de pe valea pârâului Cenuşa. Suntem deja pe traseul turistic marcat cu cruce galbenă spre şaua Nămăii chiar dacă pe drum marcajul este cvasi-absent.

foto Marius

Maşina ne lasă aproape de un podeţ de unde starea drumului pare că nu va mai fi prea bună (chiar dacă se va dovedi contrariul). Respirăm adânc, ne facem curaj şi pornim cu rucsacii în spate. Imediat ne abatem la stânga, pe drumul forestier de pe Valea Băiţelor.

foto Marius

Urcăm încet pe un drum foarte bun, parţial însorit şi ne răcorim ici-colo cu zmeura şi frăguţele de pe marginea drumului, chiar dacă acestea din urmă necesită nişte genuflexiuni cu rucsacul în spate. Ne bucurăm de zonele de umbră oferite de pădure şi în cca o oră ajungem în şaua Nămăii, în plină exploatare forestieră (ceea ce explică zgomotele de motoare pe care le tot auzeam urcând pe drum). Aici întâlnim poteca ce vine dinspre nord (Mărgineni) marcată cu triunghi galben.

foto Marius

După o scurtă pauză pornim prin pădure spre Văcarea Mică. Pentru scurt timp cele două marcaje galbene merg împreună. Curând poteca marcată cu cruce galbenă se abate către dreapta, spre valea Sebeşului (prin valea Fântânele) unde se va uni cu poteca ce urcă dinspre Sebeş (triunghi albastru) pe care noi o vom întâlni mult mai sus. Drumul nostru continuă pe culmea împădurită. Nu vedem altceva decât pădurea dar măcar este umbră. Lăsăm undeva în stânga vârful Văcarea Mică (fără măcar să ne dăm seama), ieşim la un moment dat în câteva poieni largi, urcăm mai departe spre Văcarea Mare şi apoi întâlnim poteca marcată cu triunghi albastru (dinspre Sebeş). Între timp pe Păpuşa, după cum avem ocazia să vedem ici-colo printre copaci, se adună o căciulă de nori care se va menţine aproape toată ziua. Am făcut aproape 3 ore din şaua Nămăii. Un alt semn apare misterios, punct roşu, aparent de nicăieri, o potecă mai veche, Rudăriţa - Văcarea Mare, menţionată de Ilie Fratu (1986), greu de spus cât de umblată în prezent; e posibil să fi fost semne şi mai devreme, dacă da, nu le-am observat

foto Marius

În mai puţin de 10 minute ajungem la izvor, cel care e semnalat în traseul de creastă, sub vârful Comisul. Izvor e cam mult spus, mai degrabă apa musteşte din pământ şi e destul de greu de colectat fără o ţeavă dar în caz de necesitate este util. Nu zăbovim căci nu avem nevoie de apă. Mai urcăm cca 10 minute şi ajungem pe creasta Făgăraşului (bandă roşie), sub vârful Comisul (1.883 m). Urcăm la refugiu şi facem o pauză mai lungă. Sunt aproape 5 ore de când am pornit de jos, de unde ne-a lăsat taxiul.

foto Marius

Refugiul este aşa cum îl ştim, fotogenic în poze dar cu interiorul relativ dezolant. Oricum, nu rămânem aici, este de-abia miezul zilei. În caz de vreme proastă este un adăpost binevenit altfel nu prea ai motiv să rămâi aici decât dacă vii special să admiri apusul peste Piatra Craiului.

foto Marius

Jos, în vale, se vede o parte din lacul Pecineagu, primul contact vizual cu apele Dâmboviţei.

De-acum, pe creasta Făgăraşului, suntem "ca acasă" :-) Continuăm pe culmea domoală spre vârful Luţele (2.176 m). Spre sud-sud-est admirăm Piatra Craiului atât cât ne permite pâcla unei zile de august. Intuim mai degrabă silueta zveltă de calcar alb a muntelui. Spre sud, căldarea glaciară Luţele adăposteşte ochiuri de apă din care se lasă la vale fire subţiri argintii, toate tributare Dâmboviţei. Cât timp mergem pe creasta Făgăraşului, ne aflăm pe latura nordică a bazinului Dâmboviţei, malul stâng geografic. Coborâm către curmătura Luţele apoi urcăm din nou, de data asta pe coasta de sud-est a vârfului Berivoiul Mare (2.300 m).

foto Marius

Facem cam 2 ore până la izvorul din potecă (sub Berevoescu). Firul de apă care pleacă de lângă picioarele noastre formează mai jos pârâul Vladului care mai departe, la rândul lui, se uneşte cu Oticu-Boarcăşu, dând naştere Dâmboviţei. Anul trecut am campat aici, aproape de izvor şi, chiar dacă atunci a fost cam vânt, ne-a plăcut. Rămânem în acelaşi loc pentru că ştim că Berivoiu Mare, la o aruncătură de băţ, permite o vizibilitate bună în toate direcţiile fiind un loc frumos pentru a încheia ziua.

foto Marius

Avem timp destul să punem corturile, să ne spălăm şi să pregătim masa de seară după care ne relaxăm cu o plimbare spre vârf (de care n-am avut parte anul trecut când a fost ceaţă şi vânt). Acum este linişte şi privim cu încântare creasta Făgăraşului care se întinde aparent la nesfârşit către vest, culmi succesive scăldate în lumina caldă, roşiatică, a asfinţitului, pierzându-se treptat în zare la limita orizontului.

foto Marius

Dincolo de Urlea vedem chiar piramida inconfundabilă Viştea-Moldoveanu. La un moment dat, venind parcă de nicăieri, straturi de ceaţă se aşează uşor printre creste şi se colorează în portocaliu aprins până când soarele se ascunde definitiv dincolo de o culme muntoasă şi magia momentului se consumă semn că este timpul să ne pregătim de culcare.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/5A8PShwfFKDLQdvr8

A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1741986

Floarea de Colț București
romania-natura.ro