foto Marius

După o seară magică şi o noapte liniştită urmează o dimineaţă senină. Orizontul se colorează uşor în galben către răsărit şi în roz în rest, culori care se pierd treptat în albastrul deschis de deasupra. Vârful Roşu devine treptat roşiatic în lumina dimineţii. Norii lipsesc cu excepţia unor fâşii subţiri de ceaţă care se ridică din văile îndepărtate. Silueta Pietrei Craiului se dezvăluie acum mai clar şi dincolo de ea se vede câte ceva din Bucegi. Starea de poezie matinală continuă inevitabil cu ritualul de dimineaţă al vieţii la cort. Reuşim să fim gata de plecare pe la ora 8.

foto Marius

Ne continuăm drumul spre vest ocolind căldarea largă a Vladului. Incredibil dar adevărat... ne depăşesc 2 motociclişti :-( Prea mult aer curat strică aşa de dimineaţă ! Trecem de vârful Pietrele Popii (2.229 m) apoi coborâm plaiurile pastorale către curmătura Vladului. Câteva ochiuri de apă (probabil sezoniere) lucesc plăcut în nuanţe de albastru înconjurate de o mare de iarbă verde. Ocolim vârful Brătila (2.274 m) pe faţa nordică şi coborâm în curmătura Brătilei unde ajungem în cca o oră. Un cioban care-şi face veacul cu oile pe-aici ne spune că avem două izvoare în drum aşa că nu mai coborâm la izvorul Radului pentru apă.

foto Marius

Ne luăm la revedere de la Făgăraş, din păcate destul de repede, înainte ca el să ne dezvăluie adevăratele lui frumuseţi din zona centrală a crestei dar de data asta obiectivul nostru este altul. Ne abatem spre sud pe culmea care leagă Făgăraşul de Iezer (Brătila - Căţunu - Mezea - Oticu), vechi drum pastoral între Ţara Făgăraşului (nord) şi Ţara Românească (sud), cumpăna apelor între Dâmboviţa (est) şi Râul Doamnei (vest). Culmea pe care vom merge toată ziua este limita vestică a bazinului Dâmboviţei şi sursă importantă pentru pâraiele care în aval dau naştere Dâmboviţei. Poteca este marcată cu triunghi roşu din curmătura Brătilei până pe vârful Roşu.

foto Marius

Mergem cu soarele în faţă, n-avem niciun pic de umbră dar ne bucurăm că am ajuns aici după mulţi ani, în cazul meu şi-al Angelei; pentru Moniq este prima dată. Trecem de primul izvor. Cu mica ţeavă din dotare (de data asta Angela a fost cea conştiincioasă, eu am uitat ţeava acasă) poate am fi reuşit să luăm ceva apă dar nu ne inspiră prea mult urmele de animale din jur. Poteca e vizibilă dar e clar că e o zonă mai puţin umblată. Ocoleşte vârful Brătila pe la vest iar în prima parte se menţine mai mult pe faţa vestică a culmii, către valea Brătilei, unde se adună apele pârâului Brătila (tributar bazinului Râului Doamnei).

foto Marius

Spre vest, valea Brătilei e mărginită de culmea Ludişoru-Netotu (care, pentru noi, maschează aproape complet Făgăraşul). Trecem pe deasupra stânei din Brătila unde ne întâmpină doar nişte măgăruşi, în mod clar mai simpatici decât câinii :-)

Ne tot uităm după al doilea izvor menţionat de cioban. În zona stânei este evident iarbă mai verde dar nu avem entuziasmul necesar să coborâm să căutăm apă chiar pe-acolo. Găsim totuşi un fir subţire de apă într-o râpă, ceva mai departe de stână şi ne aprovizionăm de-aici pentru că până în curmătura Oticului sunt şanse mici să mai găsim ceva. Am făcut cam o oră din curmătura Brătilei şi drumul a fost cam pe curbă de nivel până aici.

foto Marius

Ocolim uşor vârful Căţunu (2.206 m) şi continuăm să înaintăm spre sud, având ca punct de reper vârful Roşu undeva, departe, în faţă. Se vede clar cum până acolo culmea pe care ne aflăm şerpuieşte cu diferenţe importante de nivel aşa că drumul nu-i chiar atât de scurt precum pare la prima vedere :-) Suntem pe versantul vestic al văii Vladului al cărei pârâu se ghiceşte undeva în vale, practic unul din izvoarele Dâmboviţei. Vis-a-vis vedem clar poteca de creastă pe care-am venit dimineaţă, locul nostru de cort sub Berivoiul Mare şi locul plat al vechiului refugiu. Dincolo de depresiunea largă şi ondulată ce adăposteşte apele Dâmboviţei tronează silueta Pietrei Craiului. În partea cealaltă către vest, se întind picioarele sudice ale Făgărăşului, atât cât putem vedea din ele.

foto Marius

Păşunea alpină lasă loc treptat tufelor de jnepeni ceea ce arată că uşor-uşor pierdem din altitudine. Facem o pauză lângă nişte ochiuri de apă fotogenice (dar nepotabile). Ne răcorim picioarele în iarba mare, din păcate nu putem să profităm de apă căci lăculeţele n-au scurgere şi marginile lor sunt înămolite.

foto Marius

În total, până în curmătura Mezei, coborâm cca 250 m socotind din curmătura Brătilei. De-aici însă urcăm din nou către zona Mutătoarea Mică - Mezea.

foto Marius

Poteca se strecoară mai departe printre jnepeni şi brăduţi când pe o parte, când pe cealaltă a muchiei. Din fericire vântul aduce câţiva nori pe cer care ne mai feresc ici-colo de soarele puternic.

foto Marius

La poalele Mezei tufe bogate de afine ne îmbie la popas. Fructele mari şi acrişoare sunt exact ce avem nevoie după ore bune de mers prin soare cu rucsacul în spate.

Aproape pe toate picioarele de munte din stânga, în bazinul Dâmboviţei, se vede câte o stână dar cu siguranţă nu toate sunt populate. Mai departe poteca trece pe sub vârful Mezea (2.113 m), continuă pe faţa sudică a muntelui şi mai departe ocoleşte vârful Oticu (2.044 m) pe la est. Din şaua dintre cele două vârfuri putem vedea valea sălbatică a Brătilei care se întinde ca-n palmă până în curmătura din care am plecat cu câteva ore în urmă.

foto Marius

Privim însă şi-nainte fiindcă mai avem un ultim ultim segment de drum spre sud, o traversare destul de lungă (fiind sfârşit de etapă) pe poteca ce nu pare foarte umblată spre curmătura Oticului. Asta înseamnă câteva urcuşuri şi coborâşuri uşoare dar ajungem în cele din urmă la izvorul Oticului. În curmătura Oticului ne oprim să campăm alături de un cuplu de cehi, singurii turişti din zonă care ne-au "urmărit" toată ziua din curmătura Brătilei şi s-au apropiat acum către finalul zilei.

foto Marius

Uşor de zis să campăm... puţin mai greu de făcut pentru că terenul nu pare prea prietenos, cu iarbă mare si denivelări neplăcute datorate smocurilor de iarbă. Găsim cumva un loc să întindem corturile şi mergem, pe rând, să ne răcorim la izvor după cca 9 ore de mers (cu pauzele de rigoare) în mare parte prin soare.

foto Marius

Iarba foarte mare arată că oile nu sunt prin zonă deşi am văzut mai multe stâne prin poienile de deasupra pădurii. Locul izvorului pare bătut de animale - deşi nu sunt urme proaspete - dar are un debit bun şi o zonă protejată de pietre aşa că nu ne facem probleme legate de calitate. Apa răcoritoare e o minunăţie, mai ales pe timp de vară.

foto Marius

După masa de seară urcăm puţin într-un loc mai înalt de unde putem vedea asfinţitul peste culmile îndepărtate ale Făgăraşului. Aici sus e chiar semnal GSM. Deasupra vârfului Roşu, puţin acoperit de o ceaţă roşiatică, apare şi luna aşa că ziua se încheie într-un decor ceresc ales.

foto Marius

Într-un final ne retragem la cort rememorând traseul zilei din Făgăraş până aici, la poalele Iezerului, sub vârful Roşu, acoperind latura de vest a bazinul Dâmboviţei.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/PYdviv3zuZS2buu8A

Comentarii   

0 # Raul 02-03-2021 03:34
Bestiale poze. Imi place si stilul tau de scris, curge usor si imi evoca amintiri multe.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 02-03-2021 08:49
Ma bucur ca ti-au placut ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1908513

Floarea de Colț București
romania-natura.ro