Dimineaţă încercăm să ne mişcăm mai repede. Strângem cortul atenţi să nu ia vântul ceva, le mai împrumutăm o dată chibritul celor veniţi aseară cu rugămintea sa nu le vină vreo idee mai târziu să facă şi ei focul şi să se rezume la aragazul portabil, ne luăm la revedere de la porumbel, strângem şi câteva gunoaie în plus faţă de cele pe care le păstrăm de când am venit (n-ar fi greu să facă toată lumea la fel... ) şi pornim la drum.

Gata de drum, foto Marius

Parcă era mai bine ieri fără rucsac, noroc că azi avem mai mult de coborât... dar până să coborâm avem de traversat căldarea Zănoaga Mare şi de urcat până în şaua Piatra Tăiată; asta ne ia cam 1 oră.

Prin căldarea Zănoaga Mare, foto Marius
Şaua Piatra Tăiată, foto Marius

O scurtă pauză de orientare şi pornim în sus pe marcajul bandă albastră. Vârful Piatra Tăiată îl ocolim puţin de-a coasta şi-apoi urcăm către vârful Coasta lui Rus. Dincolo de muntele Stâncior – coasta Pietroasă care se lasă în dreapta se dezvăluie privirii o altă căldare, Zănoaga Găurii. În partea cealaltă către vest, chiar sub noi, căldarea Ghereşului şi mai departe căldarea Roşiile şi întreaga salbă de vârfuri ale crestei Parângului pe care o să le tot vedem pe măsură ce coborâm.

Spre vârful Coasta lui Rus, foto Marius

Marcajul este rar dar deocamdată coborâm pe linia crestei aşa că nu avem unde să ne abatem. Departe, la limita pădurii, se văd stâne cam pe fiecare picior dar planul nostru este să urmăm poteca până în şaua Ciobanului (şaua Huluzu) de unde să coborâm către cabana Groapa Seacă pe un alt marcaj, punct albastru. Acest picior de munte este spectaculos, mai ales în zona numită "Şezătoarea urşilor", o aglomerare interesantă de stânci, chiar pe culme, unde să tot pierzi timpul să le admiri din toate unghiurile.

Şezătoarea urşilor, foto Marius
Şezătoarea urşilor, foto Marius

Mai jos încep pâlcurile de jnepeni, firave la început, apoi tot mai dese. La un moment dat nu mai găsim niciun marcaj turistic dar mai jos se văd câteva momâi care par să te ducă într-o zonă largă de păşune, la limita pădurii. Probabil undeva în zona vârfului Pietrii sau mai jos ne-am abătut către stânga întrucât n-am mai găsit poteca. Hotărâm să coborâm totuşi întrucât să căutăm eventuala potecă, poate puţin umblată, prin marea de jnepeni, nu pare o alternativă prea interesantă.

Pe coasta lui Rus, foto Marius
Prin jnepeniş, foto Marius

Undeva în stânga se vede un grup de cai lăsaţi la păscut şi-am trecut şi de nişte oi ceva mai sus deci zona e cât de cât umblată... e clar însă că nu suntem unde trebuie, întrebarea este dacă se poate coborî de unde suntem. Departe în dreapta se vede un munte golaş cu o potecă pe la baza lui, deasupra pădurii. Ne gândim că ar trebui să fie muntele Ciobanul şi-atunci şaua unde trebuia să ajungem e cam departe de locul în care ne aflăm.

Valea pare aproape..., foto Marius

Probabil suntem pe un fir de vale, unul din afluenţii pârâului Coasta lui Rus aşa că trebuie să traversăm către dreapta. Jos în vale, printre tufele de afin, câţiva culegători; dacă ei au urcat până aici trebuie să fie cât de cât o potecă. Încercăm să coborâm în vale, trecem pe lângă o stână părăsită şi ne îndreptăm către ei. Aflăm că poteca marcată e chiar pe undeva sub noi (!) şi ne confirmă că ceea ce vedeam noi în faţă ar fi şaua Ciobanului; ar cam fi încă o jumătate de oră până acolo.

În căutarea potecii..., foto Marius

Traversăm încă un fir de vale şi într-adevăr ieşim în poteca marcată. Privind în sus către marea de jnepeni e totuşi explicabil de ce nu e foarte uşor de găsit. Şi zona asta trebuie explorată cu altă ocazie fiindcă pe-acolo, printre jnepeni, mai e un lac pe care astfel nu l-am văzut, lacul Ciobanul. Ne consolăm cu ochiul de apă care se află chiar sub şa (probabil temporar) unde facem o scurtă pauză.

Aproape de şaua Ciobanului, foto Marius
În şaua Ciobanului, foto Marius
Lacul din şaua Ciobanului, foto Marius

Coborâm apoi pe poteca marcată şi ajungem curând chiar prin poienile pe care le-am traversat dar mult mai jos... n-aveam cum să ghicim că tocmai pe-acolo trece poteca noastră; harta nu poate fi foarte exactă în acest sens. Mai facem pauze prin afinişuri, mâncăm şi culegem câte ceva şi pentru acasă. Poteca merge în continuare de-a lungul poienii, lasă mai sus o stână unde oile s-au întors deja pentru programul de după-masă, trece chiar printr-o altă stână, acum nefolosită (probabil ciobanii au coborât) şi intră în pădure.

Prin poieni spre casă..., foto Marius

După o scurtă perioadă se uneşte cu drumul de măgari de la stâne şi drumul prin pădure e chiar plăcut, în lungul unui pârâu zglobiu. După ce intersectează alt fir de apă însă se transformă într-un adevărat drum forestier şi nu mai este chiar aşa interesant. Partea proastă este că începe să urce destul de mult, probabil culmea care separă pârâul Coasta lui Rus de Coricia sau cine ştie ? Important este că suntem pe drumul spre casă deşi e cam anost, un drum forestier destul de abrupt şi la urcare şi la coborâre. Ajungem în cele din urmă la captarea de apă de lângă şosea de unde mai avem ceva mai bine de 2 km până la cabană. Noroc că nu sunt prea multe maşini şi nu pot merge cu viteză altfel ne-am fi umplut de praf.

La cabană..., foto Marius

Totul pare atât de diferit faţă de paradisul de unde tocmai am coborât. Dar trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. În final s-a dovedit chiar că a fost foarte bine c-am coborât. Seara a început să plouă, noaptea la fel, vremea s-a stricat... Cei care au mai dormit sus pe munte cu siguranţă n-au avut o noapte prea plăcută. Noi avem deja un acoperiş solid deasupra capului... e bun, măcar din când în când...

august 2010