Unul din principiile de bază în homeopatie este administrarea unui singur remediu la un moment dat, remediul care corespunde cel mai bine stării patologice actuale, constituţiei pacientului, remediul similimum.

Unul din lucrurile cunoscute despre homeopatie este că se folosesc cantităţi foarte mici de substanţă activă şi că remediile sunt diluate foarte mult. Prepararea remediilor nu presupune însă doar o simplă diluţie ci un proces mai complex care include şi agitarea soluţiei de remediu, proces numit dinamizare (potenţare). Matematicianul francez Maupertius spunea "Cantitatea de acţiune necesară pentru a produce orice schimbare este cea mai mică posibilă: cantitatea decisivă este întotdeauna minimă, infinitezimală". Cum s-a ajuns însă la acest lucru în homeopatie ?

Practica homeopatiei se sprijina pe legi care, desi enuntate cu aproape 200 de ani în urma, ramân valabile, asa cum si legea atractiei gravitationale, de exemplu, nu se schimba în ciuda evolutiei stiintei de la Newton încoace. Constantine Hering, unul din marii homeopati din sec. XIX, a fost si ramâne o figura importanta în homeopatie, unul din parintii fondatatori în homeopatia clasica. Proving-ul la Lachesis, unul din cele mai importante remedii de origine animala din materia medica homeopatica si legea directiei vindecarii sunt, poate, cele mai cunoscute contributii ale sale la dezvoltarea homeopatiei... dar nu singurele.

În medicină progresul este constant şi, de-a lungul anilor, periodic s-au confirmat ipoteze care la un moment dat au fost doar teorii îndrăzneţe. Însă în ceea ce priveşte metodele de tratament există doar două mari categorii după cum sunt bazate pe principiul contrariilor sau, respectiv, principiul similarităţii.