Din nou în Parâng. După 6 ani (vezi Circuit cu cortul în Parâng). Ce repede trece timpul ! Ne propunem să vedem şi ceva nou deşi locurile sunt atât de frumoase că le putem revedea cu aceeaşi plăcere de mai multe ori. Cabana Groapa Seacă e la fel de primitoare, parţial renovată şi cu o nouă conducere. Acum se serveşte şi mâncare (cu menţiunea că timpul de aşteptare poate fi foarte lung dacă e multă lume; plitele la butelie nu sunt atât de eficiente).

Drumul până aici este însă la fel de prost. Parcă nu s-a făcut nimic între timp. Venind dinspre Obârşia Lotrului e o adevărată provocare off-road pentru maşină şi pentru şofer. Mai bine de 10 km de praf şi gropi ! Merită însă efortul, cabana fiind un bun punct de plecare către munte, doar că trebuie să revenim în acelaşi loc. Sperăm să putem face un circuit, parţial diferit faţă de cel de data trecută.

După o noapte de odihnă la cabană ne înfiinţăm cu rucsacii plini la marginea drumului. Încercăm să găsim o maşină să ne ducă înapoi la Obârşia Lotrului să urcăm de-acolo la Câlcescu (Gâlcescu). Fiind duminică dimineaţă sunt puţine maşinile care urcă iar amatorii care să-şi încarce suplimentar maşina, chiar mai puţini. Avem noroc cu o camionetă. Moniq e invitată în cabină printre borcanele cu miere... eu rămân în spate cu rucsacii la aer curat... ocazie cu care îmi amintesc de anii studenţiei când astfel de situaţii nu erau neobişnuite. E o răcoare plăcută iar verdele pădurii e relaxant pentru ochi. Asta mă ajută să fac abstracţie de hurducăielile din remorcă ce au tendinţa să-mi rearanjeze organele interne într-o ordine aleatorie.

Ajungem însă cu bine la destinaţie... nu la Obârşia Lotrului ci chiar mai sus pe Transalpina, la podul peste Lotru unde începe traseul nostru aşa că mai scutim o oră de mers pe şosea. O coincidenţă fericită ! Oamenii chiar aici doreau să-şi instaleze punctul de vânzare. Luăm şi noi un borcănel cu miere (oricum uitasem borcanul cu dulceaţă acasă), le mulţumim şi punem rucsacii în spate.

Valea Lotrului, foto Marius

Valea Lotrului

Poteca marcată cu cruce roşie începe de fapt la Obârşia Lotrului şi urcă pe valea Lotrului până la izvoarele lui (lacul Câlcescu) şi apoi până în creastă, în şaua Piatra Tăiată. N-avem mult de mers dar va fi destul pentru o primă zi de acomodare. În plus, vremea se anunţă instabilă către prânz, aşa că n-avem un motiv serios să facem un traseu lung :-)

Poteca este de fapt un drum forestier care merge mult prin pădure. Corturi cu petrecăreţi şi fuioare de fum cu miresme matinale mai peste tot. E de înţeles, e sfârşit de săptămână. Ce nu e de înţeles este de ce oamenii nu-şi adună gunoaiele după ce stau la aer curat, în inima pădurii sau lângă apă. Dar mai bine renunţăm la astfel de întrebări retorice, nu vrem să ne stricăm ziua.

Întâlnim în drum şi câteva izvoare amenajate. Apa va fi grija cea mai mică pe care o vom avea zilele astea după un sezon foarte ploios... aproape la extrema cealaltă comparativ cu seceta din vara trecută din munţii Rodnei. Aici totul e verde şi plin de viaţă.

Lotrul susură undeva în stânga noastră. Dincolo de vale, pe malul celălalt, maşinile se luptă cu pantele strânse ale şoselei, urcând spre pasul Urdele. Curând însă liniştea ne învăluie pe măsură ce intrăm în pădure şi ne depărtăm de firul apei. Nu pentru mult timp însă fiindcă poteca începe să coboare şi ajungem din nou în albia râului. Am urcat doar ca să coborâm ! Credeam că asta se întâmplă doar pe creastă :-)

Câteva poieni mari ne îmbie la odihnă dar nu ne oprim decât să ne mai aranjăm rucsacii. De necrezut cât de multă lume este venită cu maşina. Se pare că încă n-am ajuns la munte :-) După puţin timp traversăm Lotrul pe un pod destul de aproximativ. După cum arată drumul pe-aici cred că s-a cam terminat cu maşinile. E timpul să urcăm şi noi în linişte. Şi urcăm, nu glumim :-) Poteca merge către stânga, prin pădure, destul de pieptiş, departe de firul apei. Din nou linişte. Când şi când câte-o pasăre îşi invită vecinii la discuţie. În rest, doar sunetele joase, înfundate, ale paşilor noştri.

Cascade pe Lotru, foto Marius

Cascade pe Lotru

Traversăm un firicel de apă şi stăm puţin să ne bucurăm de răcoarea lui. După încă o bucată de urcuş ajungem la un fir mai zdravăn de apă. Să fie Lotrul care ne iese din nou în cale după o buclă făcută prin pădure ? Posibil. Oricum, facem o scurtă pauză să fotografiez şi eu câteva mici cascade. Continuăm să urcăm pe lângă apă apoi ne îndepărtăm iar de vale şi în cele din urmă ieşim într-o zonă de gol alpin. Pădurea s-a cam terminat. Poteca se abate către stânga, coboară iar către apă, o traversăm şi continuăm să urcăm printre tufele rare de jnepeni.

Valea Lotrului, foto Marius

Valea Lotrului

Muntele se vede masiv în faţa noastră dar nu e o siluetă familiară căci suntem prima dată pe-aici. Bănuim însă direcţia către care trebuie să mergem. Ne intersectăm cu un grup mare de tineri care coborau de undeva din dreapta (dinspre căldarea Zănoaga pe care o vom identifica ulterior). Noi însă urmăm poteca şi ne afundăm într-o pantă cu jnepeni. Sunt atât de înalţi că pe alocuri ne strecurăm printr-un culoar de vegetaţie. E porţiunea cea mai istovitoare a drumului care, din fericire, se termină la un moment dat. Câteva curbe printre tufele de vegetaţie mai rară şi... ne trezim la lac. Vestea e mai mult decât bine-venită căci cerul este tot mai apăsător.

Am făcut 3 ore până aici. Nu e nici măcar ora două dar ne grăbim să întindem cortul pe promontoriul de pe malul stâng (geografic) al lacului. E un loc mai înalt şi mai uscat în caz că plouă. În plus, e aproape de izvor. Întindem cortul, aducem apă, ne relaxăm puţin şi... încep să cadă primii stropi grei de apă. Intrăm la adăpost căci ploaia pare serioasă. Curând nu se mai aude nimic în afară de ropotul stropilor pe cortul exterior dar noi suntem în siguranţă înăuntru. Prognoza s-a dovedit corectă.

Ce să faci în cort când afară plouă ? Mai muţi lucrurile dintr-o parte în alta în speranţa că va fi mai mult loc, asculţi muzică, mănânci, dormi... avem cu ce să ne umplem timpul pentru următoarele ore. În plină ploaie mai apare o familie care se instalează în două corturi. Nu putem decât să-i compătimim dar se descurcă.

Câlcescu, foto Marius

Lacul Câlcescu

Într-un final ploaia se opreşte şi ieşim să ne dezmorţim. Totul e foarte ud dar facem o plimbare scurtă în jurul lacului. Mai pe seară ne vizitează şi oile, în drumul lor către căldarea Zănoaga. Ele trec dar câinii mai rămân la cerşit. N-avem ce să le oferim aşa că renunţă şi ei. Ceţurile se tot învolburează peste creastă şi doar către apus cerul se colorează puţin când soarele se retrage şi el pentru programul de noapte. Mai fac câteva fotografii şi ne pregătim de culcare...