Traseul de via ferrata din Cheile Cuților a fost inaugurat în martie 2021 în satul Poniţa, comuna Roșia, Bihor (munții Pădurea Craiului).

Traseul are o lungime de cca 270 m pe o diferenţă de nivel de cca 70 m. Gradul de dificultate este B/C (traseul principal), respectiv B (varianta mai scurtă, fără podul indian). Accesul este gratuit (2021) şi necesită, evident, echipament pentru via ferrata.

Pornim dintr-o mică parcare 46°49’38.0″N 22°36’46.4″E semnalizată doar pe unul din sensurile de mers pe şosea, în satul Poniţa, comuna Roşia. Aici începe circuitul care parcurge Cheile Cuţilor (punct roşu), o drumeţie scurtă dar frumoasă de cca 3 km. După cca 300 m printre ultimele case dinainte de pădure ajungem la un izvor de unde putem lua apă. Continuăm în amonte pe valea Cuţilor care treptat se îngustează, flancată de pereţi înalţi. După încă cca 400 m ajungem la intrarea în traseul de via ferrata, varianta mai uşoară în dreapta (malul stâng geografic) şi varianta cu podul indian în stânga (malul drept geografic).

Varianta mai uşoară (B) urcă vertical un turn de piatră şi la cca 30 m înălţime întâlneşte traseul principal (B/C) care începe pe peretele opus; partea finală de urcuş este comună ambelor variante.

foto Marius

Întrucât nu vrem să ratăm podul indian facem traseul complet începând pe malul drept al văii. Ne echipăm şi mergem la baza unei mici grote unde se vede că începe cablul. Pornim spre stânga (aval) şi urcăm pe sub o arcadă de piatră cu două ferestre mari. Ieşim la soare prin fereastra de sus şi întâlnim un perete aproape vertical (B) bine echipat cu scoabe metalice. O scurtă pauză pe o treaptă naturală comodă şi continuăm să urcăm (în total cca 20 m).

foto Marius

Urmează un pasaj aproape orizontal (B) pe care înaintăm din treaptă-n treaptă, scoabele fiind singura soluţie de sprijin pentru picioare. După o scurtă brână cu vegetaţie ocolim uşor în coborâre o zonă mai proeminentă a peretelui (până acum relativ neted) şi imediat ajungem la capătul podului. Traversarea de-a lungul peretelui a fost de cca 30 m.

foto Marius

Podul indian (C) se întinde către malul celălalt pe o lungime de cca 33 m la o înălţime de cca 35 m. Să fi fost apă jos, în chei, ar fi fost mai spectaculos şi palpitant dar acum, în august, este secetă. Sunt 4 fire, unul pentru picioare, două pentru mâini şi unul pentru asigurare. Mai lung decât podul indian din Şuncuiuş, cel de-aici este "rigidizat" suplimentar cu legături între cele 3 fire principale, alternativ stânga-dreapta, aşa că şansele de balans sunt mai mici iar cele 3 fire de suport rămân echidistante pe toată lungimea. Este recomandat să te asiguri cu o buclă fixă de cablul superior care să scurtcircuiteze lonjele kitului de via ferrata. În cazul sistemelor cu coardă şi dispozitiv KISA (Kong Impact Shock Absorber) se cuplează ambele carabiniere pe cablu (aşa cum te autoasiguri oriunde pe traseu).

foto Marius

Dincolo de adrenalina aferentă, traversarea este plăcută, trebuie doar să fii atent cum păşeşti să nu te dezechilibrezi sau să nu calci în gol. Ajungem pe malul celălalt şi continuăm să urcăm, de-acum pe porţiunea comună (cu varianta uşoară care exclude podul indian), cca 40 m. Urcăm pe un pinten de piatră (B) vertical pe alocuri dar bine echipat cu trepte metalice. Urmează o traversare spre dreapta după care traseul continuă iar în sus printr-un horn larg. Nu sunt porţiuni dificile aşa că privim cu relaxare în urmă către ceilalţi participanţi, un grup de copii care rând pe rând, se opresc la mijlocul podului şi coboară în rapel asistaţi de instructor.

foto Marius

Ieşim pe o creastă accidentată unde ultima porţiune a traseului e aproape orizontală şi se pierde în zona de pădure din faţă. Am făcut mai puţin de o oră până aici. Suntem tot în poteca marcată cu punct roşu, în circuitul din Cheile Cuţii (pe care l-am scurtcircuitat urcând pe via ferrata). Ceva mai jos trecem pe la un punct de belvedere de unde încercăm să distingem detaliile traseului parcurs apoi coborâm mai departe şi ne răcorim la izvorul din firul văii. Imediat ajungem la punctul de plecare. Totul durează cca 2 ore (dacă nu mai investeşti timp pentru restul circuitului prin chei).

Ca fapt divers, în Roşia (Bihor) se află Peştera cu cristale din fosta mină de bauxită Farcu, la doar 10 minute cu maşina de locul din care am plecat în chei. Cristalele de calcit s-au format într-o peştera de tip geodă (fără legătură cu exteriorul), descoperită întâmplător în 1987 prin prăbuşirea unei galerii de lucru.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/6EwqNDpKmBNgcYAZ7

august 2021


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1942018

Floarea de Colț București
romania-natura.ro