Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Prin munţii Măcinului, prima zi :: Culmea Pricopanului între Caramalău şi Sulucu Mare, traversare către Ţuţuiatu

Multă lume susţine că oricine e pasionat de munte trebuie să ajungă măcar o dată şi în munţii Măcinului... nu doar pentru că există şi sunt cei mai bătrâni munţi din România ci pentru că într-adevăr merită să fie văzuţi. Ce a rămas în prezent din fundaţia vechilor munţi Hercinici nu depăşeşte înălţimea medie de 400 m dar efortul de a urca şi coborî crestele în miniatură se poate dovedi destul de serios dacă îţi propui un traseu suficient de lung iar orientarea pe creasta principală a Măcinului, împădurită, e un bun exerciţiu de orientare, ţinând cont de multele poteci care împânzesc pădurea. Aşa că Moniq are iniţiativa, eu caut articole şi hărţi pe net, Adina le studiază cu mai multă conştiinciozitate decât noi ceilalţi, Miron pune cortul la bătaie şi împreună ne mobilizăm să explorăm această zonă necunoscută nouă.

11 iunie 2011. După drumul cu trenul la Brăila urmează traversarea Dunării cu bac-ul. Până aici luăm un taxi pentru că altfel nu se poate ajunge. După cca 10 minute pornim şi curând suntem pe malul celălalt, la Smârdan.

Bacul la Brăila (foto Marius)

Bacul la Brăila

Până în Măcin sunt cca 13 km şi aflăm că mai este 1 oră până să apară un microbuz. Avem însă norocul să găsim destul de repede o maşină de ocazie, îndeletnicire practicată de unii localnici fără alte venituri. Şi dacă tot avem maşină profităm să ne ducă până la mănăstirea de lângă oraş de unde începe traseul marcat pe culmea Pricopanului, principalul punct de atracţie al zilei. Este o culme relativ separată de culmea principală a munţilor Măcin, orientată de la nord la sud şi poate constitui obiectul unei drumeţii de sine stătătoare pentru o zi, mai ales dacă se doreşte parcurgerea ei în întregime, matematic vorbind, din extremitatea nordică până în satul Greci. Într-un fel este mai atractivă decât culmea principală, împădurită, pentru că Pricopanul nu are păduri decât pe feţe iar de pe creasta propriu-zisă ai tot timpul vizibilitate maximă în toate direcţiile. În plus, pe lângă florile nenumărate, broaştele ţestoase, şopârlele pe care le poţi întâlni mai mereu, te poţi bucura cu adevărat de munte, vârfurile fiind impresionante prin formele lor îndrăzneţe, chiar dacă înălţimea lor e mică. Pe la 10:30 suntem în curtea mănăstirii şi ne îndreptăm spre locul de campare amenajat în mica pădure de salcâmi de lângă mănăstire. Sunt câteva mese şi bănci de lemn şi bănuiesc că e plăcut să stai aici mai ales când salcâmii sunt înfloriţi. Ne ajustăm bagajul, eu primesc în dar nişte beţe de cort, respirăm adânc şi pornim pe poteca marcată cu bandă albastră.

Mănăstirea Măcin (foto Marius)

Mănăstirea Măcin

Ajungem imediat la Fântâna de Leac de unde eu visam să ne completăm sticlele cu apă dar nici urmă de aşa ceva. Cobor cu Miron la mănăstire şi cerem nişte apă, ne întoarcem şi pornim cu speranţa ca apa să ne ajungă pe drum. Deşi în ultimele zile a plouat cam cam în toată ţara, pe-aici este uscat şi, în ciuda avertizărilor meteo şi a cerului momentan înnourat, n-o să avem parte de niciun strop de ploaie în următoarele 3 zile.

Fântâna de Leac (foto Marius)

Izvorul de la Fântâna de Leac

foto Marius

Cu toate că se poate urca direct în creastă pe firul acestui pârâu acum secat, urmăm poteca marcată care face un ocol către stânga şi-apoi se avântă către creastă. Se avântă atât de spectaculos că într-o jumătate de oră ajungem sus... iar între timp avem şi răgazul necesar să ne bucurăm de florile care înveselesc pantele înverzite pentru că pădurea se termină aproape imediat ce depăşim izvorul. Urcăm pe o pajişte plină de flori unde domină un fel de rochiţa rândunicii uşor rozalie şi coada şoricelului galbenă (vântul bate prea tare ca să pot visa la nişte prim-planuri cu flori să le pot identifica ulterior), apoi pe o păşune cu aspect alpin, facem slalom printre câteva stânci şi, împinşi de vântul puternic, suntem imediat sus.

foto Marius

110611-019-w

Mănăstirea Măcin

foto Marius

Spre creastă

Către nord vedem câteva vârfuri pe care, urcând pe-aici, le-am ratat, Viţelaru, Cheia, Cheiţa... către vest, Măcinul şi câmpurile cultivate de la poalele muntelui. Ieşim în creastă la nord de vârful Caramalău care, la cei 277 m ai săi, domină această parte a muntelui. Poteca îl ocoleşte pe faţa estică şi ne conformăm întrucât cu rucsacii cam mari creasta matematică este puţin incomodă, altfel ar fi interesant de escaladat direct.

foto Marius

Oraşul Măcin

Pe culmea Pricopanului (foto Marius)

Pe culmea Pricopanului la nord de vf. Caramalău

Pe partea cealaltă, către est, pădurea e mult mai bogată şi se întinde cât vezi cu ochii. Interesant este că se află atât de aproape de creastă. Coborâm în şaua care precede vârful Vraju şi facem o pauză să ne-abatem fără bagaj către un vârf stâncos intermediar, Fântâna de Leac (252 m) marcat cu o cruce de lemn; de-aici se poate coborî în linie dreaptă către izvorul menţionat.

Spre Vraju (foto Marius)

Vf. Vraju (stânga) şi Fântâna de Leac (dreapta)

Vârful Caramalău (foto Marius)

Vârful Caramalău, vedere dinspre nord

Vârful Caramalău (foto Marius)

Vârful Caramalău, vedere dinspre sud

Admirăm împrejurimile atât cât ne permite pâcla zilei înnourate care face ca imaginile mele foto să nu fie prea grozave… mai ales că se adaugă şi vântul puternic (am impresia mai puternic decât stabilizatorul de imagine al obiectivului :-)) care nu ne va ierta niciun minut cât vom parcurge creasta Pricopanului către sud. Vântul are şi avantajele lui, scade şansele de ploaie. Sub noi, către vest, mănăstirea, câmpuri cultivate, Măcinul, braţul Măcin... iar în partea cealaltă păduri întinse, o adevărată surpriză gândindu-te că te-aştepţi să găseşti o zonă aridă aici, în nordul Dobrogei dar, probabil, prezenţa Dunării se face astfel simţită.

foto Marius

foto Marius

Vârful Fântâna de Leac (foto Marius)

Pe vf. Fântâna de Leac

Vârful Fântâna de Leac (foto Miron)

Pe vf. Fântâna de Leac

foto Marius

Granitul înnegrit de vreme e parţial acoperit cu licheni dar oferă o aderenţă deosebită aşa că ne dăm în spectacol fiecare cum putem... Revenim apoi la rucsaci şi mânaţi de vânt atacăm următorul vârf, Vraju (335 m) pe care-l atingem curând.

Spre Vraju (foto Marius)

În spate vf. Fântâna de Leac

Spre Vraju (foto Marius)

Spre vf. Vraju I

Spre Vraju (foto Marius)

Spre vf. Vraju I

Eu rămân puţin sub vârf să fac nişte poze cu multele bucăţi de granit care răsar de peste tot din păşunea înflorită şi fără de care ai zice că te afli la o plimbare pe nişte dealuri banale.

foto Marius

foto Marius

110611-069-w

Vraju II (foto Marius)

Vf. Vraju II

Muntele Vraju are de fapt două vârfuri şi după Vraju II coborâm printre stânci, care mai de care mai interesante (pe-aici trebuie să se afle şi Sfinxul din Măcin dar nu-l identificăm cu siguranţă... depinde, probabil, şi de imaginaţia privitorului :-)), către şaua Izvoarelor care precede următorul sector de munte, mai înalt doar cu câţiva metri, Piatra Râioasă (346 m).

foto Marius

Şaua Izvoarelor (foto Marius)

Şaua Izvoarelor

Lăsăm în dreapta rănile făcute muntelui de o carieră veche de granit şi urcăm destul de pieptiş în serpentine scurte.

foto Marius

foto Marius

Poteca ocoleşte punctul stâncos cel mai înalt pe care-l vizităm fără rucsaci. Suntem atenţi ca prin iarba înaltă să nu ne împiedicăm de broscuţe...

Vf. Piatra Râioasă (foto Marius)

Vf. Piatra Râioasă

foto Marius

foto Marius

Culmea continuă către nord cu suişuri şi coborâşuri care marchează câteva vârfuri intermediare, probabil fără nume dar fiecare spectaculos în felul său, mai ales datorită combinaţiei dintre stâncile cu aspect (mini)megalitic şi florile care abundă la baza lor... iar pădurea e colea, la doi paşi, chiar dacă suntem pe o creastă de munte !

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Urmează un urcuş către Sulucu Mic (316 m), vârf cu aceleaşi caracteristici, o aglomerare de stânci granitice care se prăvălesc spectaculos către vest pentru câţiva metri ! Întreaga faţă vestică a culmii Pricopanului este mai accidentată decât faţa estică, mai domoală, înierbată şi bogat împădurită.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Într-un final glorios abordăm vârful Sulucu Mare (370 m), punctul culminant al crestei Pricopanului care, în continuare, se pierde treptat către sud, cu vârfuri din ce în ce mai mici către satul Greci.

foto Marius

foto Marius

110611-141-w

Vf. Sulucu Mare (foto Marius)

Vf. Sulucu Mare

Vf. Sulucu Mare (foto Marius)

Vf. Sulucu Mare

Până aici am făcut cam două ore trei sferturi, contorizând şi pauzele făcute dar de ce să ne grăbim ? Vizibilitatea e maximă în toate direcţiile dar pe noi ne interesează momentan estul pentru că vrem să accesăm culmea principală a Măcinului. Legătura se face prin nişte şei şi dealuri împădurite conform celor citite de Adina aşa că ne îndreptăm spre dealul Îmbulzita. Luăm ca punct de reper nişte poieni în marea de copaci pe care o vom străbate în curând. Se pare că vântul şi soarele au câştig de cauză în lupta cu norii ceea ce pe mine mă bucură întrucât culorile devin mai vii.

 

foto Marius

foto Marius

Urmează o porţiune relativ plată, intersectăm un drum care leagă satele Greci şi Jijila şi urmăm o cărare la marginea pădurii, pe dealul Vârteaja, lăsând în dreapta zonele cultivate, atenţi la ce flori şi vietăţi mai întâlnim.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Fetele observă guşter care parcă aşteaptă să fie imortalizat. Mă apropii încet şi reuşesc câteva cadre modeste. Este primul pe care-l vedem în toată splendoarea lui şi-l recunoaştem cu uşurinţă dar monstruozitatea de gândac negru ne trezeşte mirarea... pare că seamănă cu un greier dar e foarte mare (nu reiese din imagine dar are vreo 6-8 cm) şi are şi-o ţeapă lungă-n coadă ! Acasă aflu că este un greier borţos (Bradiphorus dasiphus) iar asta, cu ţeapă, este femela... bietul mascul :-)

 

foto Marius

foto Marius

foto Marius

În cele din urmă, punctul de reper: o băncuţă de lemn la intrarea în pădure. De pe Sulucu Mare am făcut cam o oră până aici. Există şi-un drum care continuă la liziera pădurii dar nu ne interesează să ajungem în Greci. Lăsăm soarele în spate şi ne afundăm în pădure printr-un culoar umbros care, pentru o bună bucată de drum, se transformă într-o adevărată pârtie de bob. Poteca urcă agale şi destul de întortocheat.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Încercăm să nu depăşim borna 258 care ar trebui să marcheze creasta dar întrucât n-o găsim decât pe cea marcată cu 257 şi în faţă nu mai găsim alta, ne întoarcem şi încercăm o variantă care ni se pare că merge într-o direcţie mai bună... Mergem prin pădure de mai bine de o oră dar ieşim undeva într-o poiană şi constatăm că ne-am apropiat de creasta împădurită dar mai avem destul până acolo.

foto Marius

foto Marius

Potecile sunt relativ derutante aşa că mergem către altă poiană, mai încercăm prin pădure, ne mai întoarcem puţin, găsim o altă potecă şi, în ultimă instanţă, ne hotărâm să urcăm direct căci pădurea nu e aşa deasă. Din poiană în poiană reuşim să dăm de creastă, după aproape două ore de colindat prin pădure şi poieni !

 

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Asta nu înseamnă că pădurea s-a terminat căci creasta e împădurită dar cel puţin ştim că suntem unde trebuie. Mai traversăm câteva locuri descoperite şi începem să ne gândim tot mai serios la un loc de campat, fiind trecut de ora şase, însă fără să renunţăm deocamdată la Ţuţuiatu şi şaua omonimă unde ştim (sau măcar sperăm) că găsim apă.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

După o altă repriză de drum prin pădure, care probabil ocoleşte Chişcura Chelului întrevedem printr-un luminiş vârful de care noi zicem că este Ţuţuiatu.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Auzim şi nişte voci prin pădure, sub noi, ceea ce e de bine. Ne gândim că drumul ar trebui să ne ducă unde trebuie dar constatăm că deşi urcă o bucată de vreme se abate mult către stânga deşi ar trebui să mergem în partea cealaltă. Renunţăm la potecă şi ne abatem prin pădure în direcţia bună... ajungem însă mai aproape de vârf decât de şa ! Ar fi fost mai bine ca atunci când am auzit voci să o tăiem drept prin pădure. Cobor cu Moniq să vedem ce e cu izvorul. Există... chiar dacă apă este doar în rezervorul de beton de unde trebuie să iei apă cu cana. Apa însă pare curată şi dacă au mai băut şi alţii... o să supravieţuim şi noi :-) Există şi-un cort şi locatarii ne confirmă că suntem unde credeam noi dar nu prea sunt locuri bune de cort, cam totul e în pantă. Există însă măsuţe şi bănci de lemn la umbră. Ne întoarcem să ne sfătuim şi hotărâm să punem cortul imediat sub vârf, la adăpostul unor tei. E mai frumos sus, deşi mai departe de apă. Avem apă destulă pentru masa de seară şi mai bine coborâm dimineaţa să mâncăm la izvor şi să ne aprovizionăm cu apă.

foto Marius

Zis şi făcut. Cu ultimele puteri mai urcăm câteva minute, găsim un loc relativ plat între doi tei, întindem cortul şi ne pregătim pentru masa de seară, în principal nişte supe zdravene cu multă fidea, să ţină de foame :-) Ziua se încheie cu un apus frumos pe care-l admirăm printre teii de sub vârf... Departe, în vale, luminiţele din sat devin tot mai multe dar nu contează că aici e întuneric, e mult mai frumos. Ne facem ceva planuri pentru a doua zi, nu foarte exacte căci creasta asta împădurită nu pare totuşi foarte apetisantă şi în cele din urmă intrăm în cort... să vedem dacă avem şi loc să dormim...

foto Marius

foto Marius

iunie 2011


Comentarii   

0 # Dumitru Casapu 25-03-2014 09:26
Domnule Marius sunteti de acord ca Dunarea e mai batrana decat Carpatii si mai tanara decat muntii Macinului ?
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Marius 23-04-2014 15:43
Sincer, nu-mi amintesc de la orele de geografie :zzz
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Radu 29-08-2016 16:20
Dunărea: aprox. 600.000 ani. Carpati: aprox. 65 milioane ani. Macin: aprox. 400 milioane ani.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+3 # Virgil 21-04-2014 20:05
Sa stii ca nu ai ratat sfinxul din Macin. El se afla in fotografia ta Vraju II, stanca verticala din dreptul primului drumet, doar ca trebuia sa urci pe varf si sa privesti spre ea si saua izvoarelor in acelasi plan; cred ca intre timp ai aflat si ai mai facut o tura. Sunteti frumosi impreuna cu muntii.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+2 # Marius 23-04-2014 15:41
N-am mai ajuns de-atunci... inteleg insa cum e cu sfinxul. Merci.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
+1 # Mihaela 09-10-2014 15:15
Sunt deosebit de incantata sa constat ca avem mai mult de o pasiune in comun, homeopatia si muntii! Sper sa ne intalnim la vara din nou la vreun seminar si eventual sa ne calauziti si pe noi prin muntii patriei. O admiratoare profesionala din Japonia.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Marius 18-10-2014 14:54
Sa ne vedem cu bine ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1092827

Floarea de Colț București
romania-natura.ro