Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Dominând zona dintre Olt şi Jiu a Carpaţilor Meridionali Centrali, masivul Parâng se înalţă maiestuos la altitudini comparabile cu Făgăraşul şi Retezatul (ca să nu menţionăm decât vecinii mai îndepărtaţi dar mai cunoscuţi) atingând prin Parângul Mare înălţimea maximă de 2518 m.

Fără să fie atât de masiv ca Făgăraşul, Parângul se remarcă prin acelaşi tip de văi nordice mai sălbatice şi picioare sudice mai domoale şi înierbate... fără să fie poate atât de faimos ca Retezatul cu marea lui rezervaţie naturală, este, cu siguranţă, la fel de fascinant iar lacurile glaciare din ambele masive pot sta oricând pe picior de egalitate ca frumuseţe.

Sfârşit de august 2010... Pentru prima dată în Parâng, ne-am propus să vedem cât putem din lacurile pentru care este renumit, mai degrabă decât un traseu "clasic" de creastă. Punctul nostru de intrare în masiv a fost cabana Groapa Seacă (1208 m) unde am ajuns către după-masă după un drum atât de frumos dar atât de prost pe alocuri... mai ales în zona Obârşiei Lotrului...

Cabana Groapa Seacă, foto Marius

De la cabană sunt mai multe variante de a urca în masiv. Ne-am documentat cât de cât citind câteva articole din "Munţii Carpaţi" (varianta veche, tipărită) şi ghidul lui D.Călin, ne-am sfătuit şi cu dl. Bogdan, cabanierul şi ne-am hotărât să plecăm a doua zi pe poteca marcată cu cruce galbenă propunându-ne să facem pe cât posibil un circuit, să nu ne întoarcem pe acelaşi drum. Avem 4 zile la dispoziţie... dacă vremea va fi frumoasă...

După o seară senină şi o noapte luminată de luna plină dimineaţa cerul este complet acoperit ! Oare se schimbă vremea ? E posibil după cele cca 10 zile de vreme absolut minunată de până acum. Totuşi norii nu sunt atât de ameninţători, este şi ceva vânt pe sus, pe alocuri mai apar mai târziu şi pete firave de cer albastru aşa că plecăm totuşi. După 2 coturi ale şoselei traversăm Jieţul pe pod şi ne abatem către stânga pe un drum forestier care însoţeşte apa zglobie a pârâului; este o porţiune comună a traseului nostru cu drumul marcat cu cruce roşie către vârful Mija şi poteca bine bătută ce merge în amonte până în bazinul superior al Jieţului (mai sus Roşiile) marcată cu punct roşu, una din cele mai vechi căi de acces în inima Parângului. După scurt timp ne despărţim de aceasta din urmă şi intrăm în pădure abătându-ne către dreapta pe poteca marcată alternativ cu cruce galbenă şi cruce roşie. Urcăm acest plai împădurit (Plaiul lui Dăncilă); pârâul cu acelaşi nume trebuie să fie undeva jos, în dreapta. E-atât de linişte... doar câte-o pasăre din când în când şi, mai des, zgomotul drujbelor care se-aud lucrând de zor undeva, în vale. Nu e uşor cu rucsacul plin şi cu cortul în spate dar nu ne grăbim. Câteva grupuri de ciuperci uriaşe mă îmbie să scot aparatul foto şi trepiedul, momente bine-venite de pauză... amanita muscaria... atât de frumoase dar tot atât de mortale... dacă n-ar fi otrăvitoare ar fi fost culese de mult.

Amanita muscaria, foto Marius

Amanita muscaria, foto Marius

Pădurea pare pustie; ne intersectăm, mai sus, doar cu un culegător de ciuperci (comestibile, nu ca cele întâlnite de noi); recolta nu e foarte bogată după atâtea zile de căldură. Este răcoare, numai bine de mers. Ieşim însă la un moment dat într-un luminiş rămas după tăierea copacilor, acum doar cu tufe de zmeură şi cioturi singuratice. Începem să vedem câte ceva din zona muntoasă învecinată, către nord-nord-vest, numai noutăţi pentru noi. Printre tufele de zmeură marcajul nu prea se mai vede dar păstrăm direcţia şi, pe la jumătatea pantei însorite (da, între timp a început să apară şi soarele) dăm într-un vechi drum forestier care ne conduce către stânga din nou, în pădure. Imediat însă marcajul părăseşte acest drum şi continuă către stânga prin pădurea ceva mai rară şi mai tânără aici.

Poiana unde potecile se despart, foto Marius

În curând ajungem într-o poiană cu o stână părăsită. Aici cele două poteci se despart; cea către Mija se abate în dreapta, a noastră continuă oarecum pe linie de cotă, traversează un pârâiaş (ar fi trebuit să mai luăm nişte apă dar nu eram sigur de unde vine... ) şi continuă din nou la adăpostul pădurii. Drumul străbate pădurea peste o culme, apoi coboară puţin şi trece peste firul Sliveiului Mic, apoi urcă din nou până când, în faţă, se conturează valea Sliveiului Mare. Poteca ne conduce de-a panta până într-o căldare pe-această vale unde, de pe un prag de piatră, se prăvale o cascadă filiformă care nu poate fi decât cea de sub lacul Slivei.

Valea Sliveiului Mare, foto Marius
Cascada filiformă, foto Marius

Aici, probabil, există o ramificaţie către dreapta, în sus, spre Lacul Îngheţat. Dacă există, noi n-am văzut-o... Trebuia să mai studiem harta şi poate ne-am fi dat seama... Vrăjiţi de peisaj singura potecă pe care am văzut-o şi-am urmat-o se îndreaptă către acest prag de piatră pe care-l urcă menţinând firul cascadei undeva, în stânga (pe hartă poteca este desenată pe partea cealaltă a cascadei ceea ce este greşit).

Spre căldarea superioară, foto Marius
Rododendron, foto Marius

Ajungem într-o căldare superioară unde, mascate de pâlcurile de jnepeni se află, către stânga, lacurile Verde, Mic şi Slivei (după cum aveam să le identificăm mai târziu). Către dreapta, sub vârful Cârja, se intuiesc alte căldări. Lăsăm rucsacii într-un adăpost de ciobani şi continuăm pe poteca ce urcă spre căldarea superioară, în direcţia vârfului Cârja.Vârful Cârja şi custura Cârjei, foto Marius

Curând un minunat lac verde-albastru ne întâmpină... "Lacul Verde" după cum scrie mare cu vopsea pe o piatră. Lacul Verde ? Sunt puţin confuz... ori e scris greşit... ori harta e greşită... ori suntem în altă vale ? Iniţial eram convins că vom ajunge la Lacul Îngheţat (întrucât n-am văzut o altă potecă care să se abată spre dreapta, mai jos) şi apoi vom traversa către căldarea de sub vârfurile Cârja-Stoiniţa dar... după puţină orientare e clar că aici este nu e nici Lacul Verde, nici Lacul Îngheţat... ci este Lacul Cârja (Tăul Custurii), deasupra fiind vârful Cârja şi custura Cârjei iar mai la stânga vârful Stoiniţa ale căror siluete corespund cel mai bine descrierii... Cât despre culoare cam toate sunt verzi iar cele cu malurile foarte stâncoase, cum este şi ăsta, au bolovanii de pe margine coloraţi într-o nuanţă roşiatică.

Lacul Cârja, foto Marius
Lacul Cârja, foto Marius
Lacul Cârja, foto Marius

După un scurt ocol al lacului şi pozele de rigoare ne întoarcem la rucsaci având încă o foarte mică îndoială asupra locului în care ne aflăm dar conştienţi că trebuie oricum să traversăm culmea din faţă (stânga cum urcam) care, dacă ne-am orientat bine, ar trebui să fie culmea Sliveiului şi dincolo de ea marea căldare a Roşiilor.

Ochi de apă, foto Marius

Încă de la urcare văzusem o posibilă potecă ce urca în diagonală la limita limbilor de grohotiş care se lăsau din culme, totul era să găsim o intrare printre jnepeni. Ar fi trebuit să mai explorăm zona şi să mai urcăm deasupra celor 3 lacuri care curg unul în altul şi care nu pot fi decât Verde, Mic, Slivei dar trebuie să ajungem şi la un loc de popas în cele din urmă... aşa că rămâne pe data viitoare. Practic vedem bine doar Lacul Slivei pe care-l traversăm pe la extremitatea de sus; printre jnepeni el se varsă prin cascada filiformă pe lângă care am urcat.

Lacul Slivei, foto Marius
Lacul Slivei, foto Marius

Printre pâlcurile de vegetaţie se poate intui un loc de trecere şi, surpriză, în continuare sunt momâi destul de dese pe o oarecare potecă ce traversează câteva limbi de grohotiş şi apoi urcă în culmea pe care trebuie s-o traversăm; este poteca pe care am văzut-o când urcam. Sus, în culme, vântul ne mai răcoreşte şi mai uităm de setea care începe să se simtă. În partea cealaltă se vede în vale o potecă bine bătută, nu poate fi decât poteca turistică aşa că suntem unde trebuie.

În fundal zona Cârja-Mija, foto Marius
Căldarea Roşiile, foto Marius

Cu părere de rău că n-am ajuns totuşi la Lacul Îngheţat începem să coborâm, la început mai de-a coasta apoi abătându-ne către ceea ce pare o potecă ocolind astfel nişte piepţi de piatră. De jos vom vedea că ar fi trebuit să mai coborâm puţin pe culme până la o masă de jnepeni şi de acolo să coborâm... dar de sus nu era aşa de evident. Ajungem totuşi în firul văii la un adăpost de ciobani. Oile nu sunt nici ele departe şi, ceea ce e bine, câinii sunt lângă ciobani. "Bună ziua", "Bună ziua". "Ce sunt rămăşiţele astea ruginite de pe-aici ?", "Păi de la un avion care s-a prăbuşit acum câţiva ani".

Foto Marius
Foto Marius

Mai schimbăm câteva vorbe cu ciobanii care veniseră de câteva zile tocmai din partea cealaltă a muntelui că aici nu mai era nicio turmă, ne confirmă că aici, mai sus, la lac (Zănoaga Stânei) e loc bun de cort "c-au stat şi aseară 2 englezi" şi pornim să ne instalăm. Ajungem pe malul lacului şi ne debarasăm de rucsaci; pentru azi e suficient. Cu tot cu pauzele de rigoare am făcut mai bine de 6 ore de la cabană, rezonabil totuşi.

Foto Marius

Cât timp Moniq se odihneşte puţin la soare merg să iau apă dintr-un pârâu pe care l-am traversat şi care pare să izvorască chiar de-acolo (important totuşi cu atâtea animale în jur), alung măgarii care aveau treabă tocmai la locul de cort deşi iarbă era din belşug peste tot, întind cortul şi atacăm repede câte-o porţie generoasă de limonadă (de fapt doar calciu efervescent) căci azi n-am băut destulă apă. E încă soare, ne odihnim puţin, eu mai urc să fac nişte poze; desupra ar trebui să mai fie nişte lăculeţe dar nu mai urc chiar aşa de mult. Până să ne hotărâm să ne spălăm puţin oile ne vizitează iar, inclusiv Niculiţă, ciobanul, care era dornic de puţină conversaţie după 3 luni de stat la munte... aflăm cu ocazia asta diverse despre el şi turma lui (aici doar sterpe, cca 1200 după spusele lui)... constatăm că soarele s-a cam ascuns după nişte nori şi, interesant, apare şi-un mic curcubeu prin norii cam negri dinspre răsărit... şi-n cele din urmă ne pregătim să mâncăm. Niculiţă urcă la un grup de 3 drumeţi care-au apărut şi se complăceau într-o pauză prelungită deasupra lacului iar noi pregătim supa de fidea şi celelalte pentru masa de seară, profitând că oile au trecut de partea cealaltă a lacului şi putem mânca în linişte... şi chiar e linişte, dacă n-ar fi oile şi măgarii cu talăngile lor altceva chiar nu s-ar auzi...

Lacul Zănoaga Stânei, foto Marius
Foto Marius

Oricum, până să se întunece bine oile ne-au mai vizitat de vreo 2 ori mânate de o foame care cred că le chinuia zi-lumină; rezultatul însă era că arătau bine hrănite şi îngrijite. Ne culcăm devreme căci prea multe activităţi la cort nu prea se pot desfăşura odată ce se lasă întunericul. Sunt doar câţiva nori, în curând apar stelele şi ceva mai târziu luna care luminează atât de puternic încât am putea să pornim la drum chiar noaptea dar ar însemna să exagerăm, mai ales că dimineaţa îi promisesem lui Niculiţă nişte poze.

La apus, foto Marius
Masa de seară, foto Marius
Foto Marius


Comentarii   

0 # Stefan 07-12-2012 11:34
Frumos jurnal dintr-o zona de basm, poze exceptionale, felicitari pentru tura.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
0 # Emilia 14-07-2014 21:21
Frumos colaj. Multumesc! Doresc sa merg si eu la lacul Galcescu!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1092841

Floarea de Colț București
romania-natura.ro