Munţii Făgăraşului, cea mai mare unitate alpină din ţară, se întind între defileul Oltului la vest şi masivul Piatra Craiului la est pe o distanţă aeriană de peste 70 km (I.Fratu, 1986). Parcurgerea crestei Făgăraşului într-un sens sau celălalt necesită 4-5 zile de efort intens şi vreme bună. Dincolo de performanţa sportivă, timpul petrecut vreme de câteva zile la peste 2.000 m oferă satisfacţii deosebite prin frumuseţea şi măreţia peisajului alpin. Ca în orice masiv, creasta este porţiunea cea mai umblată (şi, din păcate, cea mai expusă degradării) dar muntele ascunde multe locuri minunate la capătul unor poteci marcate sau nu.

Sperând în vreme bună, am ales să pornim de la vest la est pentru că porţiunea vestică a masivului ne era necunoscută (încă) şi doream să ne familiarizăm puţin cu ea. Matematic vorbind sunt două variante de acces dinspre vest, de la Valea Mărului sau Valea Fratelui, ambele marcate cu bandă roşie (făcând joncţiunea în zona vârfului Strâmbanu, cf. hărţii romania-natura.ro) şi având timpul de parcurs de cca. 6 ore până în zona Chica Pietrelor. Am preferat să pornim din Turnu Roşu, deşi e considerat acces pe partea de nord, întrucât urcuşul prin pădure e mai scurt până la Chica Pietrelor.

După o noapte pe tren, nedormită, am plecat din Turnu Roşu (13 august 2011) puţin după ora 4 dimineaţa la lumina frontalelor pe drumul forestier de pe Valea Satului către mănăstirea Turnu Roşu, cca. 4 km. Evident aici există şi apă, un izvor chiar sub troiţa de peste drum faţă de mănăstire. O scurtă pauză până se luminează bine de zi şi după ce vorbim puţin cu unul din cei doi fraţi vieţuitori la mănăstire şi vizităm bisericuţa, continuăm pe drumul forestier cale de cca. 1-2 km.

foto Marius

Întâlnim un prim stâlp indicator care ne anunţă că avem cca. 2,5 ore până la Chica Pietrelor dar ţinând cont că o noapte fără prea mult somn se resimte şi că pare să urmeze un urcuş destul de abrupt pe un picior împădurit, cu rucsacul plin, bănuiesc că vom avea nevoie de mai mult timp...

foto Marius

După cca. 45 minute ajungem într-un luminiş unde ne întâmpină un căţel al unui cuplu de tineri care campaseră aici. Indicatorul ne informează că mai sunt 2 ore până la Chica Pietrelor. Ne tragem puţin sufletul, împărţim o eugenie şi pornim mai departe.

foto Marius

Mai mergem cca. o oră prin pădure şi ne hotărâm ca în primul luminiş cu soare să facem o pauză să dormim puţin aşa că pe la 8:30 ne oprim şi ne întindem la soare. Între timp mai trec ceva turişti şi o turmă de oi ai cărei câini se postează în poziţia "cerşit" dar încă nu e vremea de masă...

foto Marius

După o oră de odihnă bine-meritată, mâncăm puţin şi pornim iar la drum. Prin luminişurile de pădure vedem în spate ţara Făgăraşului şi localităţile străbătute noaptea cu trenul dar e dificil să le identificăm precis.

foto Marius

În fine, la ora 11 ajungem într-o şa largă, luminată de soare dar bătută de vânt. Chica Pietrelor trebuie să fie vârful pe care-l avem în dreapta (culmea Strâmbanu - Chica Pietrelor).

foto Marius

Iarba mare unduie sub vântul destul de puternic iar norii se mişcă repede pe cer... să fie de bine sau nu ? Oricum, pentru o poză arată bine...

foto Marius

Ne protejăm puţin de vânt şi pornim mai departe. Conform celor citite până în şaua Suru avem cca. 3 ore de mers.

foto Marius

Începând din şaua de sub Chica Pietrelor suntem pe creastă. Vestea proastă e că spre est muntele este acoperit. De pe la 1.700-1.800 m e ceaţă.

foto Marius

Depăşim un vârf intermediar. Undeva din dreapta ar trebui să întâlnim la un moment dat o potecă marcată care vine dinspre şaua Prislop dar n-am sesizat-o, abia vedem poteca noastră.

foto Marius

După cca. 45 minute (socotind din şaua de sub Chica Pietrelor) poteca trece peste mai multe izvoare cu apă bună (sper). Trebuie să fim pe undeva prin zona vârfului Prislop, poteca mergând pe faţa de nord a muntelui cf. hărţii.

foto Marius

După încă 30 minute de la izvoare ajungem în zona vârfului Tătaru. Ştiind că marcajul este rar şi deviat pe faţa sudică a muntelui de data asta, ne orientăm cu atenţie pornind de la această momâie.

foto Marius

Unul din rarele momente când avem puţină vizibilitate. Ştim că în curând urmează să coborâm către şaua Apa Cumpănită (izvoare) dar mai mult decât atât nu ne putem orienta.

foto Marius

După şaua Apa Cumpănită începem să urcăm din nou, către 2.000 m, zona vârfului Moaşa. Între timp ar fi trebuit să vedem spre stânga o potecă de coborâre către refugiul Suru marcată cu triunghi albastru; n-am văzut-o. Probabil pe vreme bună este evidentă, acum nici vorbă.

foto Marius

Nişte tăuraşi ne-au tratat cu indiferenţă când am trecut pe lângă ei...
poate nici nu ne-au văzut bine pe ceaţa asta :-)

foto Marius

Zona pare interesantă, punctată de blocuri mari de piatră "feliată".

foto Marius

În cele din urmă ajungem în şaua Suru (2.110 m). Aici vedem cealaltă variantă de coborâre la refugiul Suru (triunghi roşu) care însă nu e o opţiune întrucât sunt peste 650 m diferenţă de altitudine. Am făcut ceva mai mult de 3,5 ore, fiind nevoiţi să ne oprim mai des decât în mod normal datorită oboselii. Din fericire vizibilitatea se ameliorează spectaculos.

foto Marius

Dincolo de căldarea Suru, vârful Budislavu. Poteca practic traversează "de-a coasta" până în şaua următoare, aici în ceaţă, şaua Roşiile, ocolind vârfurile Suru şi Capul Surului. Cu rucsacul în spate nu e acum momentul potrivit pentru explorare, mai ales că de partea cealaltă a crestei se menţine ceaţa.

foto Marius

Ceva mai de-aproape, vârful Budislavu (2.343 m) şi şaua Roşiile (2.159 m).

foto Marius

Vârful Budislavu, detaliu.

foto Marius

În şaua Roşiile ne mai tragem puţin sufletul căci urmează un urcuş de aproape 200 m iar pauzele sunt utile mai ales înainte de urcare. Între şaua Suru şi şaua Roşiile (cca. 30 minute) poteca traversează multe izvoare, se spune sezoniere; e posibil ca în verile secetoase să nu aibă apă.

foto Marius

Lăsăm un grup de cehi să ne depăşească să vedem cum reacţionează câinii. Întrucât doi dintre ei s-au aşezat chiar în potecă, îi latră pe fiecare în parte... în curând şi pe noi, fără că ciobanul să fie prea mirat "latră doar, nu muşcă"...

foto Marius

Dincolo de Budislavu întrevedem pentru prima dată complexul Ciortea - Capul Gemenilor - Grohotişu.

foto Marius

După urcuş urmează un coborâş până în şaua următoare (înainte de Vârtopu Roşu) dar deocamdată însă ne bucurăm de jocul de-a v-aţi ascunselea pe care-l face Ciortea.

foto Marius

Traversând muntele Budislavu pe faţa sudică ajungem să vedem lacul Budislavu, o alternativă de campare la lacul Avrig.

foto Marius

Ceaţa apare şi dispare într-un joc continuu.

foto Marius

Reuşim să vedem şi Portiţa Avrigului de unde vom coborî la lac dar mai avem o coastă de munte de traversat până acolo, la sud de Vârtopu Roşu.

foto Marius

Portiţa Avrigului între vârfurile Turnul Lacului şi Vârtopu Roşu. Am făcut până aici 2 ore din şaua Suru.

foto Marius

Căldarea şi lacul Avrig, un minunat loc de campare care însă poate fi aglomerat. Aici se poate ajunge şi de la cabana Bârcaciu pe poteca marcată cu punct albastru.

foto Marius

În cca. 30 minute coborâm la lac şi cu ultimele puteri căutăm un loc potrivit de cort. Preferăm un loc către punctul de vărsare al lacului ca să fim mai aproape de un loc bun unde să ne putem spăla. Nu obişnuim să facem asta în apa lacului, nici să ne îmbăiem deşi mulţi dintre cei prezenţi nu se sfiesc să se bălăcească în lac. Ceva mai târziu descoperim şi un pârâu în stânga potecii pe care am coborât; e de preferat să luăm apă de-aici pentru băut decât apa care se scurge din lac (mai ales că Moniq nu apreciază gustul de iod al soluţiei Lugol pe care o folosesc în astfel de cazuri).

foto Marius

Ceaţa continuă să-şi facă jocul până seara târziu...