Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Prin munţii Măcinului, a doua zi :: o parte din creasta principală, Ţuţuiatu - Ghinalţu - Moroianu - depresiunea Greci

După o noapte în care vântul a bătut fără încetare şi în care fiecare a dormit cum a putut (relativ bine, totuşi), ieşim pe rând din cort să ne dezmorţim. Jos, spre Greci e lumină dar în partea cealaltă, spre pădure, e ceva ceaţă şi-un nor destul de jos dar, pe ansamblu, pare în regulă. Luăm mâncarea şi sticlele de apă şi coborâm la izvor. Ocupanţii cortului de-acolo nu dau semne de viaţă. Mâncăm pe-ndelete, pregătim câte ceva şi pentru drum, luăm apă şi-napoi pe vârf... parcă mai greu acum, la urcuş şi cu toate sticlele pline...

Pe Ţuţuiatu la umbra teilor (foto Marius)

Pe Ţuţuiatu la umbra teilor

Vremea pare să ţină cu noi, norul care stă deasupra nu pare prea ameninţător. Strângem cortul şi pornim... încotro ? Trebuie să coborâm că mai sus de-atât nu se poate... la cei 467 m ai săi, Ţuţuiatu domină zona. Traversăm vârful pe poteca marcată cu triunghi albastru dar parcă merge în jos prea repede. Mai citim câte ceva şi hotărâm să ne întoarcem, mai bine coborâm în şaua care separă Ţuţuiatu de Ghinalţu, parcă ar corespunde mai bine textului :-) Câţiva copaci bătuţi de vânt mă ispitesc să zăbovesc pentru câteva imagini.

Ghinalţu văzut de pe Ţuţuiatu (foto Marius)

Ghinalţu văzut de pe Ţuţuiatu

foto Marius

Aproape de drumul de tractor care vine dinspre Greci întâlnim un cuplu care merge la căţărat pe lespezile de sub Ghinalţu. Aflăm că şi ei au colindat pădurile oarecum pe creastă orientându-se mai mult după busolă. Oare peste Ghinalţu putem trece în partea cealaltă să evităm drumul care ştim că e lung prin pădure ? Oricum merită să urcăm pentru perspectivă.

Spre Ghinalţu (foto Marius)

 Spre Ghinalţu

Spre Ghinalţu (foto Marius)

Trecem prin câteva pasaje pietroase puţin expuse la marginea peretelui care scapă către fosta carieră şi mânaţi de vânt ajungem sus, la 442 m ! Satul Greci este la poalele muntelui, braţul Măcin al Dunării sclipeşte în soare, spre sud-vest vedem Luncaviţa şi Iacobdeal unde este o carieră activă, responsabilă pentru silueta îndrăzneaţă a dealului. Ar fi posibil să traversăm către ceea ce considerăm a fi zona vârfurilor Moroianu dar e mult de coborât şi-apoi nu se vede foarte clar pe unde s-ar putea urca mai bine aşa că rămânem la varianta cu pădurea. Mai admirăm câteva şopârle printre pietre, ne întoarcem la rucsaci şi revenim în şa.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Intrăm în pădure şi începem o lungă plimbare... chiar foarte lungă, noroc că este la umbră pentru că soarele a prins putere. Marcaje nu sunt dar nici alt drum nu se ghiceşte. Oricum, creasta aşa este, împădurită şi dacă vrem să parcurgem o bucată din ea, în ideea de a merge aprox. către zona Priopcea, cam de asta vom avea parte. După ceva mai puţin de o oră ieşim într-o poiană mare, plină ochi cu flori care mai de care colorate şi, evident, broaşte ţestoase la ora mesei.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Stăm puţin să ne bucurăm de culorile vii ale florilor şi reintrăm în semiobscuritatea pădurii. Încă vreo 40 minute şi ieşim într-un nou luminiş care se dovedeşte o şa destul de largă. Trebuie să fim între cele două vârfuri Moroianu.

foto Marius

foto Marius

După ce ne tragem puţin sufletul lăsăm rucsacii la umbră şi urcăm pe unul din ele care trebuie să fie Moroianu I, mai la nord. E destul de soare acum şi totul foarte uscat aici, pământul cel puţin căci iarba e încă verde. Problema ar fi cu şerpii pe căldura asta dar avem norocul să nu vedem vreunul. Stânci impresionante răsar din culmea înierbată şi e o variaţie plăcută faţă de poteca prin pădure străbătută până acum.

Şaua dintre vârfurile Moroianu (foto Marius)

Şaua dintre vârfurile Moroianu

Spre Moroianu I (foto Marius)

Spre Moroianu I

Nu prea vedem abruptul stâncos impresionant care e descris a fi sub acest vârf, ori e mascat de pădure, ori e vorba doar de aceşti câţiva metri de prăpastie de sub noi, ori suntem noi în altă parte... Suntem totuşi pe creastă. Spre est e o mare de pădure cât vezi cu ochii, spre nord vedem locurile de unde am venit, spre vest depresiunea Greci plină de culturi ce par trasate cu rigla iar dincolo de vârful geamăn, Moroianu II, nu mai vedem altceva, zona de creastă fiind tot mai joasă către sud.

Pe Moroianu I (foto Marius)

Pe Moroianu I

Pe Moroianu I (foto Marius)

Pe Moroianu I

Revenim în şa şi continuăm excursia prin pădure. Drumul continuă aparent fără sfârşit, mergem km întregi şi, după o oră şi jumătate, luăm o pauză pentru o gustare. Ora prânzului a cam trecut iar pădurea asta pare că nu se mai termină. Nu ştim exact pe unde ne aflăm căci nu avem niciun punct de reper, nici cât am mai avea până să ieşim de-aici. Lipsa marcajelor şi a posibilităţii de orientare ne fac prizonierii pădurii. Un lucru bun este că mai întâlnim tufe de soc şi culegem flori pentru acasă. La un moment dat întâlnim şi un Jeep care vine cine ştie de unde... aşa cum a apărut, tot aşa de repede a şi trecut, noi înghesuindu-ne în copaci că de-abia avea loc să treacă. Mă întreb dacă ei ştiu unde merg !

foto Marius

foto Marius

Noroc cu păsărelele care ne încântă auzul căci altă variaţie pe-acest drum nu pare să existe. Apare dintr-odată un marcaj cu punct roşu, aşa, de nicăieri şi nişte semne de cicloturism. Să fie de bine ? Singurul punct roşu de pe hartă arată un circuit prin depresiunea Greci, oarecum pe la poalele muntelui. Cum să apară aici, aşa, dintr-odată ? Mister. Dar dacă există înseamnă că vine de undeva. Hotărâm să-l urmăm şi să lăsăm poteca ce pare a nu se mai sfârşi. Cu siguranţă creasta mai continuă mult prin pădure. Teoretic putem rămâne cu cortul oriunde că doar nu sunt urşi dar ar fi de preferat undeva unde e apă. Posibilităţi ar fi în valea Cozlucului pe unde oricum nu ştim unde să coborâm sau cheile Chediului care, acum, trebuie să fie undeva în spate.

foto Marius

Rămânem cu poteca noastră cu punct roşu care se hotărăşte să coboare tot mai susţinut. E clar că părăsim "creasta", să vedem unde ne scoate... Într-un final, după aproape o oră şi jumătate ieşim în marea depresiune a Grecilor destul de aproape de fundul ei. După atâtea ore prin pădure e totuşi o soluţie dar nici aici nu putem rămâne printre parcelele cu grâu, orz şi floarea soarelui aşa că hotărâm să ne retragem către Greci. Ar fi interesant locul de campare pe valea Cozlucului sau ieşirea din cheile Chediului dar cum sa le recunoaştem când picioarele sunt destul ostenite şi sătule de investigaţii pe la liziera pădurii.

În depresiunea Greci (foto Marius)

În depresiunea Greci

În plus la orizont se vede clar un nor de ploaie. Asta ar mai lipsi, să ne mai şi plouă după ce ne-am rupt picoarele prin pădure toată ziua. Fără prea multă tragere de inimă şi fără prea multe soluţii mărşăluim pe drumul prăfuit cu un ochi la petele de culoare ale macilor pierduţi prin lanurile de păioase şi cu celălalt la norul negru de pe linia orizontului care, din fericire, este încă departe.

foto Marius

foto Marius

foto Marius

foto Marius

Pe stânga şi dreapta, turme de oi, un motiv în plus împotriva campării aici, în câmp. La marginea pădurii mai sunt încă întârziaţi pe la grătare dar nu mai pierdem timpul să ne abatem din drum să întrebăm una-alta. După aproape o oră, aparent fără să ne apropiem prea mult de sat :-) o soluţie salvatoare... o căruţă... bună şi ea, chiar dacă nu are scaune capitonate, dar mai scurtăm din drum. Din fericire norul de ploaie nu se apropie şi ajungem cu bine în Greci, un sat destul de dezolant şi prăfuit care nu prea te îmbie la popas.

foto Marius

foto Marius

Întrucât ne gândim la Priopcea pentru ziua următoare, soluţia ideală este să ajungem cât mai aproape de Cerna dar la ora asta nici urmă de microbuz. Găsim totuşi un amator să ne ducă până acolo şi până descarcă el cărbunii dintr-o Dacie antică noi ne răcorim la patiseria din centru şi aşteptăm cu nerăbdare să ajungem să punem cortul pe lumină totuşi.

În fine, plecăm şi aflăm că e mai bine să nu mai mergem până în sat (Cerna) şi să facem culmea Priopcea-Chervant de la nord la sud şi să coborâm în Cerna de unde să luăm microbuzul pentru Brăila. Aşa că pe la 8:30 suntem la baza culmii, un pic mai sus de şosea şi, chiar dacă ar fi frumos să stăm chiar sus, ca să mai profităm de lumina serii rămânem aici şi întindem cortul într-o pădurice rară de pini.

foto Marius

foto Marius

Pământul e cam pietros dar reuşim cumva să ancorăm suficient cortul, oricum nu suntem foarte expuşi aici. Urmează ritualul obişnuit al mesei de seară, admirăm luna care face multă lumină şi în cele din urmă mergem la culcare. Locul e mai drept decât cel de-aseară aşa că sunt premize să dormim bine...

iunie 2011


A- A A+

Atenţie

Unele trasee montane descrise pe site sau prezente în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Parcurgerea lor necesită o minimă pregătire tehnică prealabilă şi experienţă în mersul pe munte. Traseele montane pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici; autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorul nu-şi poate asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site.

Afișări articole
1092818

Floarea de Colț București
romania-natura.ro