Dimineaţa parcă negrul nu mai este aşa de negru... Locul e acelaşi dar lumina, dispoziţia, ambianţa... par diferite... La un moment dat se-aud voci multe sus, în şa. Foarte ciudat la o oră aşa de matinală, de unde să vină ei atât de devreme, mai ales că n-aveau bagaj?! Misterul se lămureşte imediat când apar şi jeep-urile aferente cu care grupul coboară către partea asta de vale. Asta nu prea ne-a plăcut în munţii Rodnei, parcă prea multe stâne şi drumuri de acces până în inima muntelui, aproape pe orice vale.

foto Marius

Lacul parcă arată mai bine... aşa că merită un tur de onoare :-) ocazie cu care facem schimb de impresii cu polonezii de peste lac, un cuplu la a doua tinereţe şi la a doua tentativă în munţii Rodnei (după ce anul trecut îi plouase zdravăn de-au trebuit să se întoarcă). Acum stăteau ei la cort şi colegul plecase devreme către Pietrosu (sau doar Buhăescu?).

foto Marius

În jur de ora 9, ca de obicei, pornim la drum şi urcăm înapoi către Tarniţa la Cruce. Ne vom despărţi de banda roşie pentru că vrem să ajungem în Borşa (de unde e mai uşor să revenim la maşină) şi pentru că restul crestei, spre vest, coboară aproape continuu din zona vârfului Rebra... iar partea Buhăescu-Pietrosu, în afara crestei principale, pare mai interesantă. O variantă ar fi fost o zi suplimentară aici cu un circuit care să includă şi lacurile Buhăescu; rămâne pe altă dată.

Deocamdată urcăm spre vârful Rebra. Vom urma banda albastră spre Borşa via Pietrosu lăsând în urmă traseul de creastă (bandă roşie) care şi-aici are două variante, peste vârful Rebra sau de-a coasta, pe faţa lui sudică. Ne intersectăm cu al treilea polonez care deja coboară ceea ce mă face să cred că n-a fost decât pe Buhăescu Mare, doar n-o fi plecat la 3 noaptea să fi fost până pe Pietrosu!

foto Marius

Poteca noastră taie faţa muntelui şi urcă uşor de-a coasta către Curmătura Buhăescului. Ca şi ieri, norii ne iau în primire în cursul dimineţii... dar nu-i rău, măcar pentru impresia artistică :-)

foto Marius

Mai privim şi-napoi către zona cu care ne-am familiarizat ieri. Soarele cerne raze de lumină prin stratul de nori dar fiind contre-jour e dificil totuşi pentru aparat :-)

foto Marius

În circa 30 minute socotind din Tarniţa la Cruce ajungem în Curmătura Buhăescului. În stânga noastră (vest), un mic lac, lacul Gropilor conform hărţii. Avem de urcat un picior zdravăn de munte spre Buhăescu Mic, însă vârful propriu-zis este în afara potecii. După 30 minute ajungem în şaua dintre cele două vârfuri Buhăescu. Poteca marcată cu bandă albastră ocoleşte şi Buhăescu Mare însă aici vrem să urcăm.

foto Marius

De pe Buhăescu Mare (2.257 m), spre est, cuprindem cu privirea tot muntele până către vârful Ineu... aşa cum de-acolo vedeam toată creasta până aici... În căldarea care se conturează către nord-est, admirăm lacurile Buhăescu, ochiuri albastre de apă care se continuă unul în celălalt. Cu altă ocazie merită explorate mai îndeaporape.

foto Marius

La o azvârlitură de băţ, Pietrosu, cel mai înalt din masiv, pare fratele geamăn al Buhăescului Mare. Ca să nu revenim în şaua dintre cele două vârfuri Buhăescu o luăm la vale într-o direcţie aproximativă către poteca marcată... nu neapărat o idee bună pentru că e cam pieptiş. Ne bucurăm însă că auzim, în cele din urmă, nişte fluierături de marmote. Parcă am mai auzit ceva pe Gărgălău dar n-aş băga mâna-n foc. Aici însă e sigur. Sunt marmote. Ne-aşteptam totuşi să fie mai multe (în mai multe zone) dar poate că sunt plecate în concediu :-)

foto Marius

Ne intersectăm cu un cuplu de pensionari din Viena (!) care mergeau, cap-compas, către şaua Prislop (undeva, cândva, în zilele următoare). Bravo lor! Având GPS-ul de gât sunt sigur că au ajuns unde doreau!

foto Marius

În Curmătura Pietrosului mai aruncăm o privire înapoi spre Buhăescu Mare, tragem aer în piept şi ne pregătim să urcăm la loc ce-am coborât până aici :-)

foto Marius

În dreapta, lacurile Buhăescu îşi iau la revedere. Departe, către est, vedem creasta muntelui pe care-am străbătut-o în zilele precedente. Într-un fel ne pregătim să ne luăm la revedere de la munţii Rodnei pentru că, după acest ultim urcuş, părăsim masivul...

foto Marius

Pe măsură ce ne apropiem de vârf acesta pare că-şi pierde din silueta măreaţă pe care o afişează de la distanţă. Ultima porţiune de creastă către vechea staţie meteo de pe Pietrosu mai are încă stâlpii de fier ai balustradei care bănuiesc că exista pe vremuri când staţia era încă funcţională. Acum e cu acoperişul găurit dar mai poate folosi drept adăpost temporar în caz de vreme rea.

foto Marius

Pietrosul Rodnei (2.303 m), punctul culminant al zilei de astăzi. Zăbovim suficient de mult pe vârf ca să ne bucurăm de ceea ce se vede de jur-împrejur. În plus, vrem să vedem ce intenţie au norii negri care s-au adunat către est. Ocazional bubuie zdravăn şi fulgere îndepărtate luminează cerul întunecat. Dacă eventual furtuna de vară se abate spre noi e mai bine în micul adăpost de pe vârf decât pe creastă...

foto Marius

Ploaia pare să se stabilizeze pe zona de creastă Puzdrele-Gărgălău-Ineu şi nu pare să vină spre noi :-) aşa că ne hotărâm să ieşim rapid de pe creastă... Mulţi alţii însă urcă hotărâţi către vârf, aparent fără griji că va veni vreo ploaie... Ploaia ca ploaia, n-ar fi atât de grav mai ales că suntem în ultima zi dar fulgerele sunt cele care ne îngrijorează. În paranteză fie spus, Adrian şi Thilo, băieţii pe care i-am întâlnit alaltăieri vor avea momente de adrenalină la maxim în zona Ineului de la furtuna de azi (după cum aveam să aflăm de la ei).

foto Marius

Noi însă coborâm rapid spre căldarea care adăposteşte lacul Iezer şi chiar de va veni ceva, nu prea mai contează... suntem într-o zonă relativ sigură. A-propos de lac, aduce oarecum cu conturul României dacă nimereşti unghiul potrivit :-)

În circa o oră, socotind de pe vârf, suntem la lac. După o scurtă pauză, printre picături, ne luăm la revedere de la munte... Coborâm şi tot coborâm...

foto Marius

Staţia meteo este acum într-un loc plăcut, sigur, confortabil, la doar câteva ore de Borşa.

foto Marius

Fără prea mult entuziasm pornim la vale pe drumul plin de bolovani care ne va conduce jos, către lumea "civilizată". Jos, în vale, pare din nou soare şi căldură... nici urmă de ameninţarea ploii de sus... După cca 1:30 ore pe un drum nemilos, plin de pietre şi praf, încep să apară primele poieni cu fân şi sălaşe de vară... dar până jos la şosea mai e cale lungă... degetele de la picioare se revoltă la maxim dar n-au încotro, trebuie să mai îndure...

foto Marius

O zonă frumos de străbătut agale, doar cu aparatul foto la gât, nu cu rucsacul greu în spate, după o zi întreagă de mers... Din fericire mai există şi case vechi, din lemn, alături de vilele de beton şi termopan care apar ca ciupercile după ploaie!

foto Marius

Paradoxal, banda albastră mai există ici-colo dar unde avem dubii nu ezităm să întrebăm dacă direcţia e bună; chiar nu ne dorim să bântuim mai mult decât e cazul pe uliţele a ceea ce va deveni în curând Borşa.

foto Marius

Pe alocuri e chiar pitoresc dar fiind trecut de ora 5 nu stăm să admirăm prea mult locurile din jur căci trebuie să găsim şi-un loc să ne cazăm cât mai aproape de centru.

foto Marius

"Da, maică, mai e puţin... " Sperăm, căci bateriile sunt pe terminate iar picioarele sunt terminate de-a binelea :-)

Ajungem în cele din urmă în centrul oraşului; ultimele 2:30 ore de coborât de la staţia meteo n-au fost chiar o plăcere dar reuşim, în timp util, să ne cazăm, să mâncăm şi să aflăm ce-i cu microbuzul de dimineaţă care ne interesează în mod particular!

Epilog. Drumeţia propriu-zisă s-a încheiat o dată ce-am ajuns în Borşa dar unul din lucrurile frumoase ale excursiei la munte au fost... întâlnirile şi re-întâlnirile cu oamenii... Microbuzul de Vatra Dornei ne lasă dimineaţa la răspântia de drumuri unde ne-aflam în urmă cu câteva zile. Ne-aşteaptă cei 4.5 km până la maşină dar răcoarea dimineţii şi drumul prin umbra pădurii nu ne mai sperie după coborârea de ieri prin soare. Pe drum ne reîntâlnim cu... Adrian şi Thilo de la care aflăm pe scurt ce-au pătimit în ultima zi cu fulgerele pe creastă şi, evident, de faptul c-au înoptat la Uţu :-). Ei speră să găsească o maşină spre Vatra Dornei. Noi ne continuăm drumul, recuperăm maşina, ne facem bagajele, mâncăm puţin, întâlnim 2 polonezi care veneau tocmai din Pasul Şetref iar Uţu îi convinsese să meargă şi-n Suhard dacă au timp (că oricum e mai uşor să revină la maşină din Vatra Dornei), ne revedem şi cu Uţu care mergea cu câţiva clienţi către vârful Omului în Suhard, schimbăm câteva impresii din zilele trecute, pornim la drum şi-n şoseaua principală îi regăsim pe Adrian şi Thilo cu care ne înghesuim în maşină până în Vatra Dornei... şi cu asta chiar s-a încheiat mini-vacanţa în munţii Rodnei :-)

Mai multe imagini: goo.gl/photos/ZjD7WqYBBHohHd8K8

august 2015