După o noapte în care vântul ne-a zgâlţâit serios pe alocuri, o dimineaţă absolut superbă. Luna, deşi în descreştere, nu se lasă bătută cu una cu două şi rămâne pe cer destul de mult până când soarele se ridică suficient de sus.

În spatele nostru, spre vest, muntele Ludişoru.

Un vizitator matinal... afară de obişnuitele oi (aici ale lui Nea Ticu şi tovarăşului său care cu o seară în urmă îşi căuta măgarii care dispăruseră... căutarea continuând şi-n dimineţa asta :-)).

Puţin după ora 9:00 suntem gata de plecare aşa că e momentul pentru o ultimă fotografie de familie.

Poteca urcă, ocolind pe la nord vârful Brătila. Curmătura rămâne jos iar vârful Ludişoru în spate. Având soarele în faţă pe perioada dimineţii sunt mai reuşite imaginile spre vest.

Altă culme de munte, altă turmă de oi.

Trecând dincolo de vărful Brătila în dreapta (sud) se conturează marea vale a Vladului. În ultimul plan culmea Roşu - Bătrâna din Iezer.

După cca. 75 minute din curmătura Brătilei, pe faţa de sud-vest a muntelui Berivoiu Mare (Berevoescu) întâlnim o zonă umedă. Apa musteşte din pământ şi e mai dificil de colectat. Vederea este către vest, la est de acest izvor.

Câţiva metri mai departe un alt izvor mult mai bun, captat şi semnalizat din potecă. Apă foarte bună. Vedere către sud de la izvor cu munţii Iezer în fundal şi fostul refugiu Berevoescu pe culmea înierbată din faţă.

Izvorul din potecă, sub vârful Berivoiu Mare (Berevoescu).

O ultimă privire înapoi către vest cu Urlea în dreapta şi Dara - Muşetescu în stânga.

Ocolind pe la sud muntele Berivoiu Mare (Berevoescu) continuăm să coborâm către Luţele. În căldarea din dreapta sunt mai multe lacuri mici.

O privire înapoi către Berivoiu Mare (Berevoescu). Pe piciorul care se desprinde către nord (Belia Mare - Scoarţa) am văzut, de la distanţă, alte două refugii, probabil acelaşi model ca cel din curmătura Brătilei şi următorul, la est de Comisul.

În faţă, din păcate contra luminii, Piatra Craiului.

Continuăm să coborâm către zona Comisul - Comisul Mic.

Uşor spre dreapta faţă de direcţia noastră, Piatra Craiului şi barajul de la Pecineagu; lacul însă nu se lasă dezvăluit.

Într-o şa, sub zona Comisul - Comisul Mic un alt refugiu nou-nouţ, de data asta intact. Nu sunt însă foarte sigur că modelul este foarte viabil judecând după starea celui precedent (curmătura Brătilei). Nu ştiu dacă este apă. Panorama asupra Pietrei Craiului este însă impresionantă (mai puţin în această imagine cu soarele în faţă !).

În fine, ne apropiem de pădure, drumeţia noastră este pe sfârşite. Undeva, prin zona defrişată din faţă trebuie să fie şaua Lerescu.

Dincolo de culmile despădurite, Piatra Craiului ne face în ciudă că suntem cu soarele în faţă şi nu putem admira în voie versantul vestic.

Începem să coborâm acest ultim picior împădurit al Făgăraşului. În şaua din spate se află ultimul refugiu menţionat.

Deja pădure... peisajul se schimbă... întâlnim culori pe care nu le-am mai văzut în ultimele zile :-)

Amanita muscaria, frumoasă dar mortală.

Pentru un timp poteca este evidentă şi e plăcut să ne bucurăm de răcoarea pădurii. Curând însă intrăm într-o zonă "accidentată" unde fără semnele de pe copaci (relativ rare) e destul de greu să te orientezi.

O altă scurtă porţiune unde poteca este evidentă...

Din "accidentată" zona devine "calamitată"... şi nu e vorba de vreun dezastru natural ci de unul făcut de mâna omului. Te poţi pierde uşor prin această zonă defrişată.

Am coborât la drum din greşeală, poteca e puţin mai sus printre copacii rămaşi în picioare dar se pare că am ratat marcajul. Îl regăsim deşi e clar că în final ajungem în şaua din faţă. Să fie şaua Lerescu ? Fiind încă marcaj cu bandă roşie, bănuiesc că da... iar dacă nu, următoarea, după vârful defrişat (la care însă nu vom ajunge... ).

Unul din muncitorii care se canoneau cu tractorul din imagine ne spune că poteca urcă vârful şi apoi coboară spre drumul spre Rudăriţa dar mai bine scurtăm pe urma de tractor direct în vale. E mult noroi dar putem merge pe margine. Facem ca el.

Zona arată trist. Tractorul se descurcă iar noi alegem malul din dreapta care pare mai puţin accidentat. Sper să merite scurtătura !

Soluţia se dovedeşte bună. În cca. 15 minute ajungem la drumul principal dar reuşim să ne murdărim cum n-am făcut-o în ultima săptămână !

15 minute mai jos pe drum întâlnim locul unde-am fi ajuns pe "drumul clasic". Cu siguranţă am scurtat cel puţin vreo 30 minute şi nu sunt sigur că poteca ar fi fost mult mai bună.

Ultimii km sunt întotdeauna cei mai grei, mai ales pe un drum forestier şi soare. Noroc că prin pădure avem şi umbră şi ne mai delectăm şi cu diverse delicii vizuale.

După 30 minute de la marcajul întâlnit ajungem la cantonul Rudăriţa. De-acum totul e clar, mai avem încă 10 km până la Plaiu Foii, bomboana de pe tort.

Fără prea mult entuziasm pornim la drum. Noroc că nu e foarte cald şi, pe măsură ce ne apropiem, ne bucurăm de Piatra Craiului care se tot iveşte printre culmile împădurite.

Silueta muntelui ne este familiară dar unghiurile oferite de drumul şerpuit sunt interesante.

O parte din creasta nordică de dincolo de vârful Ascuţit (stânga) până la Ţimbalul Mic (dreapta).

Dac-am fi putut şi noi zbura până la Plaiu Foii...

N-am avut plăcerea să facem în totalitate cei 10 km până la cabană. Cu vreo 2-3 km înainte o maşină de lemne a oprit şi ne-a invitat (fără să cerem) să ne urcăm în spate că mai era loc lângă buşteni. Nu e frumos să refuzi aşa că ne-a dus exact unde trebuie... la terasă... şi aşa s-a încheiat periplul nostru prin Făgăraş (13-19 august 2011).